DECIZIE Nr.
826 din 2 octombrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006
privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in
cursul procesului penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 721 din 25 octombrie 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă
- procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006
privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal, excepţie invocată de Fane Ion Boroş în Dosarul nr.
637/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a
excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa
Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 13 februarie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 637/4/2007, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38
alin. (9) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie invocată
de Fane Ion Boroş în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este
neconstituţional, întrucât îngrădeşte dreptul de a ataca hotărârea pronunţată
de judecătorie.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
întrucât Legea fundamentală nu consacră principiul dublului grad de
jurisdicţie, ci, prin dispoziţiile art. 129, statuează că exercitarea căilor de
atac împotriva hotărârilor judecătoreşti se face în condiţiile legii, ceea ce
înseamnă că prin lege se poate stabili că anumite hotărâri judecătoreşti nu
sunt supuse căilor de atac. Se mai arată că art. 13 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale priveşte dreptul de
sesizare efectivă a unei instanţe naţionale şi nu garantează dublul grad de
jurisdicţie.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege
criticat nu încalcă dreptul de a exercita căile de atac. Se arată că
prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale nu stabilesc obligativitatea existenţei mai multor căi de atac, ci cel puţin a uneia. Or, persoana
condamnată are dreptul de a exercita o cale de atac împotriva încheierii
judecătorului delegat, cu garantarea dreptului la un proces echitabil şi la
judecarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile
criticate nu încalcă art. 129 din Constituţie, raportate la art. 13 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006 privind executarea
pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, potrivit
căruia „Hotărârea judecătoriei este definitivă".
In susţinerea excepţiei se invocă dispoziţiile art. 13
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv, potrivit cărora „orice
persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au
fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale,
chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în
exercitarea atribuţiilor lor oficiale".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat ca temei al criticii de
neconstituţionalitate, nu garantează dreptul la două grade de jurisdicţie, ci
numai existenţa a cel puţin unei căi de atac la o instanţă naţională, în cazul
încălcării unor drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie. Or, persoana
condamnată are dreptul de a exercita o cale de atac împotriva încheierii
judecătorului delegat, în temeiul art. 38 alin. (7) din Legea nr. 275/2006,
potrivit căruia „Impotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor
privative de libertate persoana condamnată poate introduce contestaţie la
judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5
zile de la comunicarea încheierii", astfel
încât exigenţele impuse de norma invocată sunt
îndeplinite.
De altfel, dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 275/2006
au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin
raportare la prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de o motivare similară.
Astfel, prin Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, pentru
considerentele acolo reţinute, Curtea a respins ca
neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 275/2006, în
integralitatea acestuia.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi
considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta
cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006 privind executarea
pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal, excepţie invocată de Fane Ion Boroşîn Dosarul nr. 637/4/2007 al
Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 octombrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta