Decizia Nr.806 din 21.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „M&D Sea Farers“ - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 21.711/212/2009 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.396D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 1 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 21.711/212/2009, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „M&D Sea Farers“ - S.R.L. din Constanţa, într-o cauză ce are ca obiect contestaţie la executare în materie fiscală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prin excluderea procedurii executării fiscale din sfera de aplicare a normei criticate se conferă executorului fiscal competenţa de a decide cu privire la legalitatea şi temeinicia cererii de executare silită, fapt ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (3) şi art. 126 alin. (1). Titlurile executorii în materie fiscală pot fi executate direct, fără a fi necesară vreo formalitate sau intervenţia instanţei în ce priveşte controlul legalităţii declanşării executării, ceea ce reprezintă o imixtiune a puterii executive în activitatea de judecată şi în egală măsură o încălcare a dreptului la un proces echitabil.Judecătoria Constanţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 373¹ alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut: „Cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 126 alin. (1) referitoare la instanţele judecătoreşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.495 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 21 ianuarie 2011, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi art. 138 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. În această cauză, autorul excepţiei susţinea că, în procedura de executare silită a creanţelor fiscale titlul executoriu este reprezentat de actele administrativ-fiscale care atestă scadenţa creanţei fiscale. Pentru executarea silită a creanţelor fiscale este suficient ca actul administrativ fiscal să ajungă la scadenţă, fără a fi nevoie de intervenţia altor organe sau instituţii care să confirme caracterul executoriu al actului administrativ prin care se constată creanţa fiscală. Astfel, executorul fiscal este liber să aprecieze asupra legalităţii şi temeiniciei cererii de executare silită formulate de organul fiscal întocmai ca o instanţă de judecată, ceea ce contravine prevederilor art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală.Curtea constată că în ambele cauze nemulţumirea autorilor excepţiilor, chiar dacă priveşte alte texte de lege, este aceeaşi, şi anume faptul că executorul fiscal nu este obligat să solicite instanţei de executare încuviinţarea executării silite.Aşa fiind, Curtea constată că cele reţinute în decizia menţionată sunt valabile şi în prezenta cauză.Cu acel prilej, Curtea a statuat că prevederile art. 56 alin. (1) din Constituţie stabilesc existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, încasarea acestora constituind sursa principală de venituri a statului.Spre deosebire de executarea silită de drept comun, specific executării silite a creanţelor fiscale este faptul că această fază a procedurii fiscale este pornită şi se desfăşoară de către organele fiscale fără încuviinţarea altor organe ale statului, în speţă instanţa de judecată. Titlul de creanţă fiscal devine ope legis titlu executoriu, astfel că el va fi pus în executare fără a mai fi necesară parcurgerea vreunei proceduri prealabile ca în cazul unui titlu de creanţă din dreptul comun.Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea a constatat că se află în prezenţa unor norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale, ce sunt determinate de faptul că obiectul executării silite în acest domeniu îl reprezintă încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, interesul general ocrotit impunând adoptarea unor reguli care să asigure protejarea eficientă a creanţelor statului şi recuperarea lor cu prioritate. De altfel, pentru realizarea veniturilor publice, legiuitorul, în conformitate cu Legea fundamentală, a prevăzut întotdeauna norme derogatorii, cu scopul de a face mai eficientă executarea şi pentru a-i imprima un ritm mai accelerat.În continuare, Curtea a constatat existenţa unei abordări constante a instanţei de contencios constituţional în sensul că adoptarea unui regim juridic special în materia creanţelor bugetare îşi găseşte fundamentul constituţional în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, conform cărora statul trebuie să asigure, printre altele, protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară. Acest temei constituţional justifică un drept special, de preferinţă în favoarea statului, în ceea ce priveşte efortul de încasare a creanţelor bugetare şi de asigurare a veniturilor publice la bugetul de stat. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească două dintre obligaţiile fundamentale ce i-au fost prescrise prin art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie: să adopte măsuri de protecţie socială, apte să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, şi să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii.În final, Curtea a reţinut că în dezvoltarea prevederilor constituţionale ale art. 21, dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură fiscală, realizând o concretizare a liberului acces la justiţie în materia executării silite a creanţelor fiscale, dispune în sensul că persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor legale, precum şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei în materie a Curţii, considerentele reţinute în decizia menţionată sunt valabile şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „M&D Sea Farers“ - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 21.711/212/2009 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu