DECIZIE   Nr. 801 din 9 noiembrie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 158 alin. 2 din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 29 din 17 ianuarie 2007

Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu               - judecător

Kozsokar Gabor                    - judecător

Acsinte Gaspar                      - judecător

Petre Ninosu                         - judecător

Ion Predescu                         - judecător

Tudorel Toader                     - judecător

Ion Tiucă                               - procuror

Daniela Ramona  Mariţiu        - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Perino Baraga în Dosarul nr. 3.839/2005 al Tribunalului Bacău - Secţia civilă.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei solicită admiterea acesteia, arătând că textul de lege criticat contravine Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Reprezentantul Ministerului Public arată că liberul acces la justiţie nu presupune accesul la toate căile de atac, obligativitatea dublului grad de jurisdicţie fiind prevăzută numai în materie penală. In continuare, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 10 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.839/2005, Tribunalul Bacău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Perino Baraga în cadrul soluţionării unui recurs împotriva unei sentinţe pronunţate de Judecătoria Bacău.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, precum şi dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că textul de lege criticat instituie o discriminare între părţile din proces, deoarece hotărârea prin care s-a admis excepţia de necompetenţă este supusă unei căi de atac separate, iar hotărârea prin care s-a respins această excepţie poate fi atacată numai odată cu fondul. De asemenea, se arată că, în cazul în care excepţia de necompetenţă se invocă în faţa instanţei de recurs, nu mai există nicio cale de atac împotriva hotărârii de respingere a acesteia, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 21 din Constituţie.

Tribunalul Bacău - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, arată că părţile dintr-un litigiu se află în ipoteze diferite ale normei legale, şi anume situaţia în care instanţa respinge excepţia de necompetenţă şi trece la judecarea cauzei, respectiv situaţia în care se declară necompetentă şi pronunţă o hotărâre care are caracter de dezînvestire, deosebirile sub acest aspect impunând, în mod necesar, un regim juridic diferenţiat. In continuare se arată că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia textul de lege criticat contravine prevederilor art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. In acest sens, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Avocatul Poporului consideră „ că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, arată că dispoziţiile considerate ca fiind neconstituţionale, prin care se instituie reguli privind competenţa şi procedura de judecată, se aplică tuturor celor prevăzuţi în ipoteza normei, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. In ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că accesul liber la justiţie nu presupune în toate cazurile posibilitatea de a recurge la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-râportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2),ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Textul de lege criticat are următorul conţinut: „Dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, cel nemulţumit putând să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului."

In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea în drepturi, şi ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3), referitoare la accesul liber la justiţie. De asemenea, invocă încălcarea prevederilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 39 din 30 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 19 martie 2003, a reţinut că, potrivit art. 125 şi 128 din Constituţie, numai legiuitorul este în măsură să reglementeze competenţa instanţelor de judecată. In virtutea acestei prerogative, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac şi condiţiile în care pot fi folosite aceste căi.

In ceea ce priveşte încheierile, ca specie de hotărâri judecătoreşti pronunţate în cursul procesului, dar prin care nu se soluţionează fondul cauzei şi nu se întrerupe cursul judecăţii, acestea nu pot fi atacate, de regulă, decât odată cu hotărârile judecătoreşti care soluţionează fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului nostru procesual civil, sentinţele şi deciziile. Stabilind, prin art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă, că încheierile prin care instanţa judecătorească se declară competentă să soluţioneze cererile accesorii şi incidentale pot fi atacate cu apel sau recurs numai odată cu hotărârea asupra fondului, legiuitorul a acţionat în limitele competenţei sale prevăzute prin dispoziţiile constituţionale evocate mai sus. Regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei corespunde necesităţii de a asigura desfăşurarea procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenţă recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cât şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră la art. 6 paragraful 1 dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale. Sub acest aspect, prin asigurarea posibilităţii exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti care soluţionează fondul cauzei, se garantează accesul liber la justiţie.

Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA    CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Perino Baraga în Dosarul nr. 3.839/2005 al Tribunalului Bacău - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu