Decizia Nr.8 din 17.01.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 alin. 1 lit. a) şi c) din Codul penal, excepţie ridicată de György Vilmos Szilveszter în Dosarul nr. 1.581/08/2010 al Judecătoriei Sighişoara şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 151D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.581/308/2010, Judecătoria Sighişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 alin. 1 lit. a) şi c) din Codul penal, excepţie ridicată de György Vilmos Szilveszter în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale la fond.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deoarece limitările aduse instanţei de judecată provoacă o discriminare între diferitele categorii de cetăţeni, în funcţie de stadiul procesual şi organul judiciar în faţa căruia se află. Astfel, în cursul urmăririi penale procurorul are posibilitatea neîngrădită de a aprecia că o faptă nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni făcând aplicarea art. 18¹ din Codul penal, pe când, în cursul judecăţii, judecătorul este ţinut de îndeplinirea anumitor condiţii limitative şi cumulative pentru a putea dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ.Judecătoria Sighişoara opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece problema ridicată nu este una de ordin constituţional, ci una de politică legislativă.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 90 alin. 1 lit. a) şi c) din Codul penal cu denumirea marginală - Condiţiile înlocuirii, care au următorul conţinut: „Instanţa poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:a)pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel mult un an sau amendă ori s-au săvârşit infracţiunile prevăzute în art. 208, 213, art. 215 alin. 1, art. 215¹ alin. 1, art. 217 alin. 1, art. 219 alin. 1, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 10 lei sau infracţiunea prevăzută în art. 249, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 50 lei; [...]c)paguba pricinuită prin infracţiune a fost integral reparată până la pronunţarea hotărârii.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale contestate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 22 din 11 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal, statuând că instituţia juridică a faptei penale care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, prevăzută în art. 18¹ din Codul penal, şi instituţia juridică a înlocuirii răspunderii penale, din titlul IV al Părţii generale a Codului penal, prevăzută de art. 90 din Codul penal, sunt instituţii diferite, singurul lor element comun fiind faptul că au ca urmare aplicarea uneia dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91 din Codul penal, adică mustrarea, mustrarea cu avertisment sau amenda. În cazul reglementat de art. 18¹ din Codul penal este vorba de o faptă prevăzută în legea penală, care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, dar care atrage, potrivit legii, aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, în timp ce în cazul înlocuirii răspunderii penale este vorba de fapte care constituie infracţiuni cu un grad de pericol social mai mic, pentru care legea permite instanţei judecătoreşti competente să înlocuiască, în anumite condiţii, răspunderea penală pentru fapta săvârşită cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ. De aceea, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se face în mod greşit referire la art. 18¹ din Codul penal. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 90 alin. 1 lit. c) din Codul penal. Totodată, Curtea mai constată că autorul excepţiei, inculpat în speţă, a ridicat problema lipsei gradului de pericol social al infracţiunilor săvârşite, respectiv de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzută şi pedepsită de art. 279 din Codul penal şi de braconaj, prevăzută şi pedepsită de art. 42 lit. a) şi b) din Legea nr. 407/2006, pentru care nu este posibilă înlocuirea răspunderii penale. Or, aprecierea privind excluderea infracţiunilor de mai sus de la aplicarea unei pedepse, pentru motivul că aceste fapte au un grad de pericol social redus, nu este o problemă de ordin constituţional, ci una de politică legislativă. De altfel, aşa cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993, implicarea Curţii în domeniul legiferării şi al politicii penale excedează competenţei sale, fiind o imixtiune în competenţa altor autorităţi statale. Aceasta ar fi o abatere de la principiul de drept potrivit căruia, în materie de competenţă, legea este de strictă interpretare. Aşa fiind, este dreptul legiuitorului de a stabili, prin lege organică, în ce cazuri şi în ce condiţii răspunderea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni poate fi înlocuită cu răspunderea care atrage aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ. În sfârşit, împrejurarea că în speţă s-a dispus faţă de un coinculpat scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în temeiul art. 18¹ din Codul penal şi art. 249, art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b¹) din Codul de procedură penală nu constituie eo ipso un motiv de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate din perspectiva unei discriminări. Curtea constată că acestea sunt argumente ce ţin de fondul cauzei şi care nu pot reprezenta un veritabil temei de neconstituţionalitate, deoarece instanţa de contencios constituţional analizează compatibilitatea unor dispoziţii legale cu Legea fundamentală şi nicidecum constituţionalitatea unor decizii luate de organele judiciare. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 1 lit. a) şi c) din Codul penal, excepţie ridicată de György Vilmos Szilveszter în Dosarul nr. 1.581/08/2010 al Judecătoriei Sighişoara. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru