Decizia Nr.797 din 16.06.2011

Cu participarea, în şedinţa publică din 31 mai 2011, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Marius Marinescu în Dosarul cu nr. 11.613/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 31 mai 2011, în prezenţa autorului excepţiei Marius Marinescu, a apărătorului acestuia şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 16 iunie 2011.La data de 1 iunie 2011 autorul excepţiei, prin apărător, a depus la dosar un înscris intitulat „concluzii scrise precizatoare şi completatoare la excepţia de neconstituţionalitate“, prin care extinde obiectul acesteia, solicitând Curţii să verifice şi constituţionalitatea dispoziţiilor „art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 pct. a, art. 12 pct. a din Legea nr. 60/1991“, în raport cu dispoziţiile art. 30 şi 39 din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 11.613/302/2009, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Excepţia a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 60/1991.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că prevederile art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 60/1991 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 39 privind libertatea întrunirilor, deoarece instituie în sarcina celor care doresc să organizeze adunări publice, mitinguri, demonstraţii sau alte tipuri de întruniri obligaţia de a le declara anterior, de a obţine autorizaţie de la comisia de avizare din cadrul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti şi de a le înregistra la jandarmerie. Această obligaţie creează însă un regim discriminatoriu în funcţie de opinia şi apartenenţa politică a cetăţeanului. Astfel, este evident că atunci când se doreşte organizarea unei adunări publice de către un partid sau o formaţiune politică, alta decât acelea din care fac parte primarul sau cei care reprezintă majoritatea în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu scopul declarat de a se exprima protestul faţă de o hotărâre a acestora din urmă, respectiva adunare nu va fi avizată.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii în materie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise şi orale formulate de autorul excepţiei şi de apărătorul acestuia, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004, care au următorul conţinut: „Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni:a)organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise;“.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 39 privind libertatea întrunirilor. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale criticate, sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză, de exemplu, prin Decizia nr. 1.123 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 25 noiembrie 2008, şi prin Decizia nr. 1.351 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 7 decembrie 2010, respingând de fiecare dată excepţia. Curtea a arătat, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 60/1991, potrivit cărora desfăşurarea adunărilor publice este permisă doar cu condiţia declarării lor prealabile, nu contravin libertăţii de întrunire, reglementate de Constituţie. S-a invocat cu acele prilejuri jurisprudenţa Comisiei şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, după cum urmează: Hotărârea din 21 iunie 1988, pronunţată în Cauza Plattform „Ärzte für das Leben“ împotriva Austriei (paragraful 32 şi următoarele), Decizia de admisibilitate a Comisiei din 10 octombrie 1979, pronunţată în Cauza Rassemblement jurassien & Unité jurassienne împotriva Elveţiei, Hotărârea din 7 octombrie 2008, pronunţată în Cauza Éva Molnár împotriva Ungariei (paragraful 34 şi următoarele), Hotărârea din 18 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Nurettin Aldemir şi alţii împotriva Turciei (paragraful 39 şi următoarele) şi Hotărârea din 29 noiembrie 2007, pronunţată în Cauza Balçik şi alţii împotriva Turciei (paragraful 34 şi următoarele). Prin aceste hotărâri s-au reţinut, în esenţă, următoarele: fiecare stat este în măsură să adopte măsuri rezonabile şi adecvate pentru a asigura desfăşurarea paşnică a manifestaţiilor licite ale cetăţenilor săi; pentru întrunirile care au loc pe căile publice nu este exagerată impunerea obligaţiei de a se obţine o autorizaţie prealabilă, întrucât autorităţile au posibilitatea, în aceste condiţii, să vegheze asupra respectării ordinii publice şi să ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestaţiilor să fie pe deplin asigurată; statele pot să impună restricţii legale ale exerciţiului libertăţii de întrunire, care sunt menite a asigura protecţia drepturilor celorlalţi, în special în ceea ce priveşte prevenirea dezordinii şi menţinerea unei ordini în trafic; cerinţa obţinerii unei notificări prealabile nu afectează esenţa dreptului la întruniri, deoarece orice demonstraţie în spaţiul public poate cauza o anumită afectare a normalităţii cotidiene şi este important ca autorităţile să ia măsurile necesare, de exemplu, asigurarea unui echipaj de prim ajutor la locul desfăşurării demonstraţiei, de orice natură ar fi aceasta, şi faptul că este esenţial ca organizatorii şi participanţii la orice adunări publice - ca actori ai procesului democratic - să se conformeze regulilor democraţiei, prin respectarea normelor juridice ce reglementează acest domeniu. Soluţiile pronunţate cu acele prilejuri şi argumentele care au stat la baza acestora îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei. În ceea ce priveşte înscrisul intitulat „concluzii scrise precizatoare şi completatoare la excepţia de neconstituţionalitate“ prin care autorul extinde obiectul acesteia, solicitând Curţii să verifice şi constituţionalitatea dispoziţiilor „art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 pct. a, art. 12 pct. a din Legea nr. 60/1991“, în raport cu dispoziţiile art. 30 şi 39 din Constituţie, Curtea reţine că nu poate hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct în faţa sa, întrucât s-ar încălca prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora Curtea decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, precum şi cele ale alin. (4) din acelaşi articol, conform cărora părţile trebuie să îşi exprime punctele de vedere în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate în faţa instanţei judecătoreşti, depunând dovezile şi probele pe care le consideră necesare, iar instanţa de judecată este obligată să îşi exprime opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Aşadar, litigiul constituţional se desfăşoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părţi. Numai Curtea Constituţională poate să extindă obiectul controlului, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în caz de admitere a excepţiei, când se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Marius Marinescu în Dosarul nr. 11.613/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 iunie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu