Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 774 din 7 noiembrie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (3) si (4) din Ordonanta Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile regulate de transport public local de calatori

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 1006 din 18 decembrie 2006



Ioan Vida                                      - preşedinte

Nicolae Cochinescu                     - judecător

Acsinte Gaspar                            - judecător

Kozsokar Gabor                           - judecător

Petre Ninosu                                - judecător

Ion Predescu                                - judecător

Şerban Viorel Stănoiu                  - judecător

Tudorel Toader                            - judecător

Ion Tiucă                                      - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi     - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile regulate de transport public local de călători, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Da-Rel Trans" - S.R.L., Societatea Comercială „Anelis Transcom Impex" - S.R.L., Societatea Comercială „Ovidiu şi Dorel Impex" - S.R.L., Societatea Comercială „Milenium Expo 2000" - S.R.L., Societatea Comercială „Trans City 2002" - S.R.L., Societatea Comercială „Vretas Impex" - S.R.L., Societatea Comercială „And Trans" - S.R.L., Societatea Comercială „Betel" - S.R.L., Societatea Comercială „Nelma Tour" - S.R.L., Societatea Comercială „Romtransport" - S.R.L., Societatea Comercială „Ionadi Prodcom" - S.R.L., Societatea Comercială „CSL Trans" - S.R.L., Societatea Comercială „Georgio Trans" - S.R.L. şi Societatea Comercială „Anbo" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.866/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti  -  Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauză ce face obiectul Dosarului nr. 1.550D/2006 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei Societatea Comercială „Da-Rel Trans" - S.R.L., Societatea Comercială „Georgio Trans" - S.R.L. şi Societatea Comercială „Anbo" - S.R.L., avocat Gheorghe Vrana, cu delegaţii depuse la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.851 D/2006 având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Societatea Comercială „Allegro Maxi Taxi" - S.A., Societatea Comercială „Millenium Trans Impex" - S.R.L., Societatea Comercială „Simpa Trans" - S.R.L. Mangalia, Societatea Comercială „Omerta" - S.R.L., Societatea Comercială „C&I Comserv" - S.R.L., Societatea Comercială „C&l Grup International" - S.R.L., Societatea Comercială „Ridm Impex" - S.R.L., Societatea Comercială „Condor Impex" - S.R.L., Societatea Comercială „Leon Trans" - S.R.L., Societatea Comercială „Axi Tours IZI" - S.R.L., Societatea Comercială „Do & Do" - S.R.L. şi Societatea Comercială „Amic Transport" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.867/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti -Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorii Societatea Comercială „Allegro Maxi Taxi" - S.A., Societatea Comercială „Millenium Trans Impex" - S.R.L., Societatea Comercială „C&l Comserv" - S.R.L., Societatea Comercială „Condor Impex" - S.R.L. şi Societatea Comercială „Axi Tours IZI" -  S.R.L., avocat Gheorghe Vrana, cu delegaţii depuse la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.019D/2006 având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Societatea Comercială „Groupe Prodimex" - S.R.L., Societatea Comercială „Mototolea Corn Serv" - S.N.C., Societatea Comercială „Mihai Tours International" - S.R.L., Societatea Comercială „Nikarom Group" - S.R.L., Societatea Comercială „G&S Tours" - S.R.L., Societatea Comercială „G&S Trans" - S.R.L., Societatea Comercială „Prodcom Impex Sildancris" - S.R.L., Societatea Comercială „Matrix Impex" - S.R.L., Societatea Comercială „Aby Ştef Trans" - S.R.L., Societatea Comercială „Pistol PM Impex" - S.R.L. şi Societatea Comercială „Transvib Serv" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.868/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei Societatea Comercială „Groupe Prodimex" - S.R.L., Societatea Comercială „Nikarom Group" - S.R.L. şi Societatea Comercială „Pistol PM Impex" - S.R.L., acelaşi avocat, cu delegaţii depuse la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea obiectului excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Domnul avocat Gheorghe Vrana şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.019D/2006 şi nr. 1.851 D/2006 la Dosarul nr. 1.550D/2006, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, Curtea dă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei care susţine, în esenţă, că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2006 pentru completarea art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile regulate de transport public local de călători instituie un regim juridic discriminatoriu al operatorilor de transport faţă de Regia Autonomă de Transport Bucureşti, care, prin efectul ordonanţei, poate desfăşura activitatea de transport rutier pe trasee deja atribuite altor agenţi economici, fără ca această regie să fi îndeplinit condiţiile legale prealabile cerute celorlalţi operatori, cum sunt licenţa de transport şi licenţa de execuţie pe traseu. In acest mod sunt încălcate, de asemenea, şi prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 45 consacrate libertăţii economice, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (4) şi (6) referitoare la delegarea legislativă, art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) privind economia şi ale art. 136 alin. (5) care consacră inviolabilitatea proprietăţii private.

In consecinţă, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care depune la dosarul cauzei copii ale unor acte normative şi administrative aplicabile în speţă.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având  în  vedere  actele  şi  lucrările  dosarului,  reţine următoarele:

Prin încheierile din 11 aprilie si 7 iunie 2006, pronunţate în dosarele nr. 2.866/2/2006, nr. 2.867/2/2006' şi nr. 2.868/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2006 pentru completarea art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile regulate de transport public local de călători. Excepţiile au fost ridicate de Societatea Comercială „Da-Rel Trans" - S.R.L., Societatea Comercială „Anelis Transcom Impex" - S.R.L. şi alţii în cauze având ca obiect cereri de anulare a unui act administrativ.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate având un conţinut identic, autorii acesteia susţin, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2006 este neconstituţională în raport cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 45 consacrat libertăţii economice, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (4) şi (6) referitoare la delegarea legislativă, art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) privind economia şi ale art. 136 alin. (5) care consacră inviolabilitatea proprietăţii private. In opinia autorilor excepţiei, ordonanţa de urgenţă criticată are ca efect introducerea, într-un mod privilegiat şi discriminatoriu, a Regiei Autonome de Transport Bucureşti pe traseele pentru care aceştia au obţinut licenţă de transport în condiţiile legii aplicabile în domeniu - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 -, ceea ce încurajează concurenţa neloială şi afectează drepturile de proprietate şi de natură economică ale societăţilor comerciale care au participat la procesul de atribuire şi au fost obligate să facă dovada îndeplinirii condiţiilor stabilite de legiuitor.

Totodată, se susţine că ordonanţa de urgenţă criticată a fost emisă cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile constituţionale referitoare la situaţia extraordinară în care pot fi adoptate ordonanţe de urgenţă şi că aceasta încalcă principiile unei economii de piaţă.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi aceeaşi opinie în toate cauzele, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2006 nu conţine dispoziţii care să creeze o inegalitate în drepturi ori o distorsionare a liberei iniţiative şi a liberei concurenţe, elaborarea acestui act normativ fiind justificată, totodată, pentru înlăturarea unor disfuncţii în domeniul transportului public regulat pentru călători în localităţile din jurul municipiului Bucureşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

Reglementarea criticată nu restrânge exerciţiul unor drepturi, ci, dimpotrivă, asigură posibilitatea participării, în mod egal, dar în condiţiile legii, a tuturor operatorilor la activitatea de transport public de călători. Emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2006 a urmărit înlăturarea unor disfuncţii în domeniul transportului public de călători în localităţile limitrofe municipiului Bucureşti, care au afectat diferite categorii de persoane, ceea ce corespunde art. 115 alin. (4) din Constituţie, iar domeniul de reglementare nu intră sub incidenţa alin. (6) al aceluiaşi articol din Legea fundamentală. Totodată, apreciază că dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, pretins a fi încălcate, nu sunt incidente în cauză.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2006 sunt constituţionale. Reglementarea criticată nu contravine principiului egalităţii, statuat în art. 16 din Constituţie, deoarece, pe de o parte, dispoziţiile cuprinse în aceasta se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor celor vizaţi de ipoteza normelor respective, iar pe de altă parte, principiul egalităţii nu priveşte şi egalitatea între persoane juridice, ci doar între persoane fizice. De asemenea, ordonanţa de urgenţă atacată nu conţine norme contrare dreptului de proprietate, libertăţii economice şi liberei iniţiative şi concurenţei, acestea fiind exercitate în condiţiile stabilite de către legiuitor. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2006 a fost adoptată cu respectarea cerinţelor imperative prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, dată fiind necesitatea înlăturării disfuncţiilor majore existente în domeniul transportului public de călători.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierilor de sesizare, îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2006 pentru completarea art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile regulate de transport public local de călători, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 17 februarie 2006. In realitate, însă, obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 23 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile regulate de transport public local de călători, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001, dispoziţii introduse prin articolul unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2006 şi care prevăd următoarele: „(3) In cazul judeţului Ilfov, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, de comun acord sau în asociere cu Consiliul Judeţean Ilfov, poate să înfiinţeze, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze şi să controleze prestarea serviciului de transport public de călători desfăşurat între localităţile judeţului Ilfov şi municipiul Bucureşti.

(4) Operatorii al căror obiect principal de activitate îl constituie realizarea transportului public local între localităţile limitrofe municipiului Bucureşti şi municipiul Bucureşti sunt consideraţi operatori de interes judeţean."

Autorii excepţiei consideră că actul normativ criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 45 consacrat libertăţii economice, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (4) şi (6) referitoare la delegarea legislativă, art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) privind economia şi ale art. 136 alin. (5) care consacră inviolabilitatea proprietăţii private.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

Alineatele (3) şi (4) ale art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile regulate de transport public local de călători, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2006, prevăd posibilitatea Consiliului General al Municipiului Bucureşti ca, de comun acord sau în asociere cu Consiliul Judeţean Ilfov, să înfiinţeze, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze şi să controleze prestarea serviciului de transport public de călători desfăşurat între localităţile judeţului Ilfov şi municipiul Bucureşti, acest serviciu fiind calificat de interes judeţean.

In opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege criticate instituie o discriminare a operatorilor de transport, care realizează această activitate în condiţiile şi cu îndeplinirea tuturor cerinţelor speciale prevăzute de lege, faţă de Regia Autonomă de Transport Bucureşti, care, deşi nu a participat la procesul de atribuire şi nu a făcut dovada că a îndeplinit vreun criteriu conform metodologiei specifice de atribuire, desfăşoară aceeaşi activitate de transport, doar în baza hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi a Consiliului Judeţean Ilfov.

Curtea constată că aceste critici de neconstituţionalitate nu sunt întemeiate. Textele de lege atacate nu conţin, în sine, dispoziţii de natură a crea discriminări sau privilegii în favoarea unuia sau altuia dintre operatorii de transport public de călători, astfel cum susţin autorii excepţiei, ci reglementează doar dreptul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ca, de comun acord sau în asociere cu Consiliul Judeţean Ilfov, să supravegheze, prin mijloace specifice, derularea în condiţiile legii a activităţii de transport public de călători. Atribuirea acestor competenţe nu situează organul administraţiei publice menţionat mai presus de lege, întrucât exercitarea tuturor atribuţiilor sale, deci şi emiterea oricărui act administrativ, nu trebuie să se desfăşoare decât în conformitate cu prevederile legale. In consecinţă, Curtea nu poate reţine contrarietatea art. 23 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2001 faţă de exigenţele principiului egalităţii, consacrat de art. 16 din Constituţie.

In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 136 alin. (5) din Legea fundamentală, Curtea constată că nici aceste norme nu sunt încălcate. In condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai sus, textele de lege atacate nu favorizează niciun operator de transport, în speţă, Regia Autonomă de Transport Bucureşti, reiese cu evidenţă că nu poate fi afectat în niciun fel dreptul de proprietate al societăţilor comerciale ce au ca obiect principal de activitate prestarea serviciului de transport public de călători.

Totodată, dispoziţiile de lege criticate nu împiedică accesul liber al persoanei la o activitate economică şi nici exercitarea liberei iniţiative, astfel cum acestea sunt garantate de art. 45 din Constituţie, şi nici nu contravin principiilor liberei iniţiative şi concurenţei sau obligaţiilor pe care statul le are în ceea ce priveşte asigurarea libertăţii comerţului, protecţiei concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, consacrate de art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală. Accesul liber al persoanei la o activitate economică şi libera iniţiativă se desfăşoară, potrivit normei constituţionale invocate, în condiţiile legii, iar în cazul de faţă, legea nu face altceva decât să dispună cu privire la buna desfăşurare a unei activităţi de interes judeţean, fără a infirma exigenţele specifice principiilor economiei de piaţă.

Curtea nu poate reţine critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2006 potrivit căreia aceasta contravine art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, referitoare la delegarea legislativă. Astfel, atât din preambulul ordonanţei de urgenţă atacate, cât şi din conţinutul notei de fundamentare ce o însoţeşte rezultă că a fost îndeplinită dubla cerinţă a situaţiei extraordinare şi a motivării urgenţei, în conformitate cu prevederile normelor fundamentale invocate. In esenţă, Guvernul a avut în vedere corijarea unor disfunctii repetate în desfăşurarea regulată a transportului public local de călători, corelarea legislaţiei interne şi armonizarea acesteia cu cea europeană în materie. Totodată, Curtea constată că domeniul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2006 nu se regăseşte printre cele limitativ prevăzute de alin. (6) al art. 115 din Constituţie, în care nu pot fi adoptate ordonanţe de urgenţă.

Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, Curtea constată că textele de lege criticate nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, astfel că această critică nu poate fi primită.

In sfârşit, Curtea nu poate reţine nici susţinerile autorilor excepţiei referitoare la necorelarea textelor de lege criticate cu ansamblul legislaţiei în materie sau la o pretinsă eroare cu privire la încadrarea acestora în contextul Ordonanţei Guvernului nr. 86/2001. Aceasta deoarece corelarea, modificarea şi completarea legislaţiei interne reprezintă atribuţii specifice legiuitorului, care, în procesul de reglementare, este liber a-şi manifesta opţiunea în ceea ce priveşte soluţia legislativă de urmat într-un anumit domeniu.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA    CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile regulate de transport public local de călători, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Da-Rel Trans" - S.R.L., Societatea Comercială „Anelis Transcom Impex" - S.R.L., Societatea Comercială „Ovidiu şi Dorel Impex" - S.R.L., Societatea Comercială „Milenium Expo 2000" - S.R.L., Societatea Comercială „Trans City 2002" - S.R.L., Societatea Comercială „Vretas Impex" - S.R.L., Societatea Comercială „And Trans" - S.R.L., Societatea Comercială „Betel" - S.R.L., Societatea Comercială „Nelma Tour" - S.R.L., Societatea Comercială „Romtransport" - S.R.L., Societatea Comercială „Ionadi Prodcom" - S.R.L., Societatea Comercială „CSL Trans" - S.R.L., Societatea Comercială „Georgio Trans" - S.R.L. şi Societatea Comercială „Anbo" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.866/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Societatea Comercială „Allegro Maxi Taxi - S.A., Societatea Comercială „Millenium Trans Impex" - S.R.L., Societatea Comercială „Simpa Trans" - S.R.L. Mangalia, Societatea Comercială „Omerta" - S.R.L., Societatea Comercială „C&I Comserv" - S.R.L., Societatea Comercială „C&I Grup International" - S.R.L., Societatea Comercială „Ridm Impex" - S.R.L., Societatea Comercială „Condor Impex" - S.R.L., Societatea Comercială „Leon Trans" - S.R.L., Societatea Comercială „Axi Tours IZI" - S.R.L., Societatea Comercială „Do & Do" - S.R.L. şi Societatea Comercială „Amic Transport" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.867/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Societatea Comercială „Groupe Prodimex" - S.R.L., Societatea Comercială „Mototolea Corn Serv" - S.N.C., Societatea Comercială „Mihai Tours International" - S.R.L., Societatea Comercială „Nikarom Group" - S.R.L., Societatea Comercială „G&S Tours" - S.R.L., Societatea Comercială „G&S Trans" - S.R.L., Societatea Comercială „Prodcom Impex Sildancris" - S.R.L., Societatea Comercială „Matrix Impex" - S.R.L., Societatea Comercială „Aby Ştef Trans" - S.R.L., Societatea Comercială „Pistol PM Impex" - S.R.L. şi Societatea Comercială „Transvib Serv" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.868/2/2006 al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 774/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 774 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 774/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu