Decizia Nr.762 din 18.12.2014

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Partidul Poporului - Dan Diaconescu în Dosarul nr. 137/303/2014/a1 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 340D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că în jurisprudenţa sa Curtea a respins excepţia şi că nu au intervenit elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei. Se apreciază că aplicarea sancţiunii nulităţii plângerii contravenţionale este o consecinţă firească a normei de trimitere cuprinse în art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 10 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 137/303/2014/a1 Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Partidul Poporului - Dan Diaconescu cu prilejul soluţionării cererii de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, având ca obiect plângere contravenţională, întemeiată pe art. 44 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale coroborat cu art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că instanţa de judecată competentă a dispus anularea plângerii contravenţionale formulate pentru două motive: nu s-a făcut dovada calităţii de reprezentant al preşedintelui Partidului şi nu a fost achitată taxa judiciară de timbru în contul unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia autorul îşi are sediul. Interpretarea în practică a art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă este neunitară, de natură a aduce atingere garanţiilor constituţionale privitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale. Prevederile textului de lege criticat pot primi o interpretare restrictivă, sancţiunea anulării impunându-se pentru motive restrânse, ori o interpretare extensivă, anularea cererii de chemare în judecată dispunându-se pentru neîndeplinirea oricăreia dintre obligaţiile stabilite de Codul de procedură civilă. În aceste condiţii, textul de lege ce poate primi o interpretare extensivă poate fi supus controlului de constituţionalitate. Problema interpretării textului de lege criticat se pune şi din perspectiva existenţei art. 196 alin. (1) din Codul de procedură civilă care cuprinde prevederi exprese referitoare la nulitatea cererii de chemare în judecată pentru lipsa numelui, prenumelui sau denumirii părţilor, obiectului cererii, motivelor de fapt şi semnăturii, acestea fiind elementele esenţiale şi indispensabile ale oricărei cereri de chemare în judecată, precum şi din perspectiva art. 175-177 din Codul de procedură civilă. Aceste aspecte, de practică neunitară, au fost sesizate şi în Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedinţii secţiilor civile de la nivelul curţilor de apel, desfăşurată la Craiova în 20-21 martie 2014.6. Aplicarea sancţiunii anulării cererii trebuie să se raporteze şi la specificul cererii introductive. Într-o cauză întemeiată pe o cerere în materie contravenţională garanţiile procesuale specifice unei acuzaţii în materie penală trebuie asigurate efectiv. Aceasta deoarece, în urma unei proceduri strict administrative (sancţionarea contravenţională), se ajunge ca împotriva petentului să se producă efecte represive pe care legiuitorul naţional, deşi le-a introdus în sfera dreptului administrativ, natura lor stabilită prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este una penală, iar termenul- limită de formulare a plângerii este unul scurt, de 15 zile. Or, câtă vreme în plângerile contravenţionale termenul de contestare este scurt, anularea cererii de chemare în judecată are drept efect imposibilitatea părţii de a mai sesiza o dată instanţa, fiind depăşit termenul de contestare. Atât timp cât, potrivit art. 20 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sancţiunile contravenţionale sunt asimilate acuzaţiilor în materie penală, autorităţile statului trebuie să asigure contravenientului dreptul la apărare în mod efectiv.7. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Prevederile art. 21 din Constituţie care garantează accesul liber la justiţie nu se opun instituirii unor condiţii în ceea ce priveşte dreptul la acţiune atât timp cât aceste condiţii se justifică în mod obiectiv şi nu reprezintă sarcini disproporţionate pentru titularul cererii de chemare în judecată, ci au ca obiect buna funcţionare a justiţiei ca serviciu public. Astfel, condiţia achitării prealabile a taxei judiciare de timbru este justificată în mod obiectiv din punct de vedere economic, pentru asigurarea resurselor necesare statului în vederea realizării actului de justiţie, iar condiţia de a se face dovada calităţii de reprezentant este necesară pentru a se putea verifica dacă persoana care formulează cererea de chemare în judecată reprezintă voinţa celui pe care susţine că îl reprezintă. Aceste condiţii nu reprezintă însă sarcini disproporţionate pentru titularul acţiunii. În ceea ce priveşte încălcarea art. 20 din Constituţie şi art. 6 din Convenţie se arată că textul de lege criticat se referă strict la anularea cererilor de chemare în judecată pentru neîndeplinirea anumitor condiţii, fără a aduce atingere principiului priorităţii normelor de drept internaţional faţă de dreptul intern şi modului de interpretare a dreptului de acces la justiţie consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: „Verificarea cererii şi regularizarea acesteia: (3) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.“12. În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. b) şi c) privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, Curtea reţine din motivarea excepţiei, ca normă de referinţă şi art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar dacă autorul excepţiei nu a indicat-o în mod expres.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra prevederilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 20 şi art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 400 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014, reţinând, în esenţă, că: prin adoptarea textelor de lege criticate legiuitorul a dorit asigurarea unei discipline procesuale în scopul respectării principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil; o astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzut de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă; stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la acces liber la justiţie; liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie.14. Referitor la susţinerea autorului potrivit căreia textul de lege criticat aduce atingere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sub aspectul încălcării prezumţiei de nevinovăţie, materia contravenţională fiind asimilată instituţiei autonome de „acuzaţie în materie penală“, Curtea observă că respectarea dreptului la un proces echitabil, care include şi respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie, impune, în esenţă, garantarea accesului liber la justiţie, astfel încât persoana vizată să îşi poată reclama şi susţine vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime în faţa unei instanţe judecătoreşti independente, imparţiale şi instituite prin lege. Însă, faptul că în speţă cererea autorului excepţiei a fost anulată în etapa de sesizare a instanţei, prealabilă judecării cauzei, deoarece persoana indicată în calitate de reprezentant legal nu a făcut dovada calităţii sale, precum şi pentru motivul că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în contul autorităţii competente, cerinţe a căror îndeplinire nu prezenta nicio dificultate pentru reclamant, nu este de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil astfel cum este reglementat de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.15. Întrucât anularea cererii de chemare în judecată, care în prezenta cauză are un caracter particular, respectiv plângere în materie contravenţională, pentru neîndeplinirea anumitor condiţii obligatorii, reprezintă o faţetă a accesului liber la justiţie şi, fiind vorba de o intervenţie a statului, Curtea Constituţională va analiza, prin prisma unui test de proporţionalitate dezvoltat în jurisprudenţa sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, şi Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014), dacă limitele impuse acestui drept prin intervenţia legiuitorului - respectiv anularea cererii în lipsa depunerii dovezii calităţii de reprezentant şi a achitării taxei judiciare de timbru - sunt rezonabile în raport cu obiectivul urmărit şi nu tind la transformarea dreptului de acces într-unul iluzoriu/teoretic.16. Analizând scopul urmărit de legiuitor, astfel cum a fost menţionat la paragraful 13, Curtea constată că acesta este unul legitim, respectiv asigurarea unei rigori şi discipline procesuale, respectarea principiului judecării cu celeritate a cauzelor, într-un termen optim şi previzibil prin fixarea cadrului procesual. Instituirea obligativităţii menţionării calităţii de reprezentant [art. 194 lit. b) din Codul de procedură civilă] şi ataşarea dovezii achitării taxelor judiciare de timbru (art. 197 din Codul de procedură civilă) reprezintă măsuri adecvate şi necesare pentru îndeplinirea scopului legitim anterior menţionat. Curtea constată existenţa unui just echilibru între măsurile care au determinat limitarea dreptului de acces liber la justiţie şi scopul legitim urmărit, respectiv cerinţele de interes general referitoare la buna administrare a justiţiei şi protecţia drepturilor fundamentale ale cetăţeanului.17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Partidul Poporului - Dan Diaconescu în Dosarul nr. 137/303/2014/a1 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 18 decembrie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu