Decizia Nr.751 din 04.11.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. a)-d) şi f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 185 din 11 martie 2016

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. a)-d) şi f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Gabriel Georgescu în Dosarul nr. 7.182/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.236D/2015.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 13 octombrie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere cererea formulată de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea a amânat pronunţarea la data de 27 octombrie 2015 şi apoi, pentru acelaşi motiv, la data de 4 noiembrie 2015.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 25 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.182/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. a)-d) şi f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Gabriel Georgescu cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziilor de impunere a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că a realizat concomitent atât venituri din pensii şi salarii, cât şi din activităţi independente, iar obligaţia de a contribui la asigurările sociale de sănătate pentru toate aceste venituri este contrară principiului constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale, în condiţiile în care îngrijirile medicale asigurate de statul român sunt aceleaşi.5. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, textul de lege criticat oferind garanţiile cuprinse în Constituţie.6. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.7. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. a)-d) şi f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. Curtea observă că autorul excepţiei are în vedere dispoziţiile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 în redactarea anterioară modificării acestora prin art. 48 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013, modificare în urma căreia dispoziţiile de lege care reglementau veniturile asupra cărora se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate au fost scoase din cuprinsul Legii nr. 95/2006, continuând însă să existe în cuprinsul Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate şi dispoziţiile dintr-o lege sau ordonanţă ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, precum şi faptul că dispoziţiile de lege criticate reprezintă temeiul impunerii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. a)-d) şi f) din Legea nr. 95/2006, în redactarea următoare: „(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:a)veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri realizate din desfăşurarea unei activităţi dependente;b)veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;c)veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b);d)indemnizaţiilor de şomaj; [...]f)veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), alin. (2¹) şi (2²) şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar."11. Autorul excepţiei susţine că aceste texte de lege sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică obligaţia ce îi revine potrivit legii de a contribui la asigurările sociale de sănătate aferent tuturor veniturilor pe care le realizează. În acest sens, arată că pachetul de servicii medicale de care beneficiază este egal cu cel al tuturor contribuabililor. 13. Curtea observă că dispoziţiile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 au fost supuse în numeroase rânduri unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor invocate în prezenta cauză, care susţineau că plata unei contribuţii de asigurări sociale în cuantum diferit nu este justificată de vreme ce serviciile medicale asigurate sunt egale, indiferent de contribuţie. Răspunzând acestor critici, Curtea, prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, şi Decizia nr. 838 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 11 august 2010, a arătat că sistemul asigurărilor sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor care contribuie, acesta fiind, în fapt, o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor. Prin urmare, din perspectiva reglementării Legii nr. 95/2006, dreptul la asigurări sociale de sănătate se află într-o strânsă legătură cu obligaţia de a contribui la fondul pentru aceste asigurări, excepţie făcând doar persoanele care în mod obiectiv nu pot realiza această obligaţie. 14. De asemenea, prin Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, Curtea a constatat că este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în raport cu cuantumul veniturilor realizate, iar această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor. 15. Totodată, prin Decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, şi Decizia nr. 452 din 15 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 13 octombrie 2005, Curtea a reţinut că principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune, de asemenea, diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari, iar cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, diferenţa valorică a contribuţiei fiind determinată de nivelul diferit al venitului. Totodată, Curtea a precizat că Legea nr. 95/2006 a condiţionat accesul populaţiei la serviciile medicale de plata unei contribuţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, însă contribuţia prevăzută de lege la acest fond nu are natura unui impozit pe venit. 16. Deşi autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate pune accent pe numărul contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate aferente veniturilor realizate, Curtea apreciază că, în realitate, critica sa vizează tot cuantumul contribuţiei totale şi problema egalităţii între cetăţeni din perspectiva raportului dintre cuantumul contribuţiei şi pachetul de servicii medicale asigurat, astfel că cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 17. De altfel, Curtea reţine că principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale nu împiedică stabilirea unor contribuţii cumulate atunci când contribuabilul realizează venituri din surse diferite, cu atât mai mult cu cât sunt obligaţi la o astfel de contribuţie toţi cetăţenii care se găsesc într-o situaţie similară. 18. Totodată, Curtea precizează că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006, critica de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată, întrucât obligaţia de contribuţie aferentă veniturilor prevăzute de acest text de lege nu se cumulează cu cea prevăzută la lit. a)-d) din acelaşi articol de lege. 19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Georgescu în Dosarul nr. 7.182/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. a)-d) şi f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea