DECIZIE Nr.
748 din 24 iunie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 538 din 16 iulie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Ion Tiucă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Dumagas Transport" -
SA. din Podari în Dosarul nr. 1.382/215/2008 al Judecătoriei Craiova.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Ministerul Public pune
concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, referindu-se şi la
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 28 ianuarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.382/215/2008, Judecătoria Craiova a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Dumagas Transport" - S.A.
din Podari.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este
neconstituţional, deoarece îngăduie posibilitatea suspendării executării
hotărârilor executorii pronunţate în materie comercială. Se arată că nu îi este
permis legiuitorului să stabilească, pe de o parte, reguli speciale cum este
cea a executării hotărârilor date în materie comercială, dar, în acelaşi timp,
să reglementeze şi posibilitatea încălcării uzuale a acestor reguli, prin
adoptarea de soluţii de suspendare, inclusiv fără citarea părţilor, după cum
rezultă din prevederile art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă. In
opinia autoarei excepţiei, „stabilirea posibilităţii de blocare, practic, a
executării hotărârilor executorii pronunţate în materie comercială echivalează
cu eludarea obligaţiei respectării legii".
Judecătoria Craiova consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textul de
lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Se arată că
„existenţa posibilităţii suspendării provizorii în materie comercială nu poate
fi considerată ca fiind în contradicţie cu procedura de executare din această
materie, aceasta din urmă reflectându-se doar în nişte dispoziţii procedurale
speciale cuprinse în Codul de procedură civilă".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat
reprezentând o normă de procedură a cărei adoptare este de competenţa exclusivă a legiuitorului,
care poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situaţii
juridice. Se face referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în
materie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat
punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, având
următorul cuprins: „In cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea,
preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor,
suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare
de către instanţă. Incheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea
care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau
de 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusă este
deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul."
Se susţine că acest text de lege încalcă prevederile
constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român de drept, ale
art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art.
135 - Economia.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai făcut, în numeroase
rânduri, obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la
prevederile constituţionale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici
similare.
In acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 107 din 11 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 261 din 15 aprilie 2003, Decizia nr. 541 din 7 iunie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 15
august 2007, Decizia nr. 1.010 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 27 noiembrie 2007, şi Decizia nr.
443 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 376 din 16 mai 2008, prin care Curtea, pentru considerentele acolo
reţinute, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403
alin. 4 din Codul de procedură civilă ca neîntemeiată.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei
pronunţată anterior de Curte, precum şi considerentele care au fundamentat-o
sunt valabile şi în prezenta cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1)şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată
de Societatea Comercială „Dumagas Transport" - S.A. din Podari în Dosarul
nr. 1.382/215/2008 al Judecătoriei Craiova.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta