DECIZIE Nr.
747 din 26 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr.
167/1958 privitor la prescriptia extinctiva
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 1009 din 19 decembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr.
167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Uniunea
Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor Bucureşti în dosarele nr.
5.119/299/2006 şi nr. 5.275/299/2006 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin
împuternicit Traian Ioan Berbecaru, lipsind Casa de Ajutor Reciproc Speranţa,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea
Dosarului nr. 1.585D/2006 la Dosarul nr. 1.564D/2006, mai înainte înregistrat,
având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate este identic.
Apărătorul autorului excepţiei şi reprezentantul
Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării
dosarelor.
Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53
alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea celor două dosare.
Cauza fiind în stare de judecată, se acordă cuvântul
autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care, prin reprezentant, solicită
admiterea acesteia, arătând că dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Decretul nr.
167/1958 fac imposibilă recuperarea creanţelor, ceea ce este de natură a
restrânge drepturile constituţionale ale creditorilor.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, întrucât instituirea termenelor de prescripţie nu echivalează cu
restrângerea accesului liber la justiţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 10 aprilie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 5.119/299/2006, şi Incheierea din 15 mai 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 5.275/299/2006, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva,
excepţie ridicată de Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor
Bucureşti.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile
legale criticate, care prevăd situaţiile în care nu operează întreruperea
prescripţiei, deşi creditorul a efectuat un act începător de executare -
introducerea unei cereri pe calea somaţiei de plată, aduc atingere liberului
acces la justiţie şi dreptului la apărare. Mai mult, creditorul suferă un prejudiciu
iremediabil, întrucât nu se poate folosi de toate mijlocele prevăzute de lege
pentru apărarea drepturilor sale, fapt ce este de natură a contraveni dreptului
la un proces echitabil, judecat în mod public şi într-un termen rezonabil.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată,
întrucât stabilirea unor situaţii în care nu operează efectul interuptiv al
prescripţiei este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale
invocate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi formula punctele de
vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 respectă prevederile
art. 21 şi 24 din Constituţie, critica cu un atare obiect fiind nefondată.
Avocatul Poporului apreciază
excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Instituţia
prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele
aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la
justiţie sau dreptul la apărare, întrucât exercitarea unui drept de către
titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de
legiuitor în baza prerogativelor sale, cu respectarea anumitor exigenţe.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie art. 16 alin. (2) din Decretul nr.167/1958
privitor la prescripţia extinctiva, publicat în Buletinul Oficial al României,
nr. 19 din 21 aprilie 1958, dispoziţii care au următorul conţinut: „Prescripţia
nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de
chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a
perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 care consacră accesul
liber la justiţie şi art. 24 referitoare la dreptul la apărare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că întreruperea prescripţiei extinctive, ce are ca efect înlăturarea
prescripţiei scurse înainte de apariţia unei cauze interuptive şi începerea
cursului unui nou termen de prescripţie, operează, potrivit art. 16 alin. (1)
din Decretul nr. 167/1958, în cele trei cazuri limitativ prevăzute:
recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, introducerea unei cereri
de chemare în judecată ori de arbitrare, respectiv efectuarea unui act începător de executare.
Textul de lege criticat, art. 16 alin. (2) din decret, reglementează condiţiile
pe care trebuie să le respecte ultimele două cauze de întrerupere a
prescripţiei dreptului la acţiune pentru a-şi produce efectul: instanţa să nu
fi pronunţat încetarea procesului, cererea de chemare în judecată sau de
executare să nu fi fost respinsă, anulată sau perimată, iar autorul acesteia să
nu fi renunţat la ea.
In acest context, soluţia exceptării de la efectul
întreruptiv al prescripţiei a cazului în care cererea de chemare în judecată sau
executare a fost respinsă, anulată, s-a perimat ori a intervenit renunţarea la
acţiune este firească, dat fiind faptul că, în această situaţie, se prezumă în
continuare că starea de fapt este conformă cu starea de drept, atâta vreme cât
cel în folosul căruia curge prescripţia nu recunoaşte dreptul subiectiv
prescriptibil.
De altfel, Curtea constată că
s-a mai pronunţat cu privire la instituţia prescripţiei extinctive şi a
condiţiilor în care aceasta operează. Astfel, s-a apreciat că aceasta prezintă
incontestabile justificări, inclusiv din punctul de vedere al accesului liber
la justiţie şi al dreptului la apărare, asigurând stabilitatea şi certitudinea
necesare în raporturile juridice, precum şi mobilizarea titularilor de drepturi
pentru realizarea lor în timp mai scurt, cu posibilităţi mai mari de probare a
drepturilor subiective, precum şi cu consecinţe pozitive pentru asigurarea unei
mai bune administrări a justiţiei.
Pe de altă parte, exercitarea unui drept de către
titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de
legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi
instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului
drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în
sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea
exerciţiului unui anume drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea
drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este
ţinut să le acorde ocrotire în egală măsură.
In condiţiile în care, potrivit principiului că nimeni
nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii („nemo ignorare legem
censetur"), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoştinţă de
reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui
anumit termen şi anumitor condiţii, fără a înţelege să le respecte, acesta nu
are decât a-şi imputa propriei lipse de diligentă consecinţele negative pe care
este ţinut să le suporte şi câtuşi de puţin textului de lege criticat.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la
prescripţia extinctiva, excepţie ridicată de Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc
ale Salariaţilor Bucureşti în dosarele nr. 5.119/299/2006 şi nr. 5.275/299/2006
ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu