Decizia Nr.739 din 02.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Nicolae Bobâlcă, Sorin Iacob Butilcă, Georgică Cristinel Dimian, Cezar Octavian Românu şi Ioana Ţunea în Dosarul nr. 5.118/290/2009 al Judecătoriei Reşiţa.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 martie 2010, Judecătoria Reşiţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Nicolae Bobâlcă, Sorin Iacob Butilcă, Georgică Cristinel Dimian, Cezar Octavian Românu şi Ioana Ţunea în Dosarul nr. 5.118/290/2009 al Judecătoriei Reşiţa, într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei la executare formulată de Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată şi ale art. 47 - Nivelul de trai.Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie, se susţine că funcţionarilor publici şi angajaţilor din sectorul privat, categorii aflate în condiţii egale, li se aplică regimuri juridice diferite, în speţă cel reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 şi, respectiv, dispoziţiile Codului de procedură civilă, fapt ce constituie o discriminare.Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, se arată că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, statul, în calitate de debitor, şi-a creat o situaţie favorabilă prin care împiedică creditorii să îşi execute silit titlurile executorii obţinute, fapt ce încalcă principiul liberului acces la justiţie.Autorii excepţiei susţin, de asemenea, că neachitarea la timp a drepturilor salariale afectează nivelul de trai al titularilor acestor drepturi, fapt ce încalcă prevederile constituţionale ale art. 47. Totodată, se apreciază că stabilirea termenului de 3 ani pentru executarea titlurilor executorii nu reprezintă o garanţie certă a recuperării acestor creanţe, motiv pentru care sunt încălcate dispoziţiile art. 44 din Constituţie referitoare la garantarea creanţelor.Judecătoria Reşiţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, arătând că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât împiedică executarea în termen rezonabil a unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive în anul 2008, care ar fi urmat să fie executate în condiţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sau ale art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, în termen de 30 de zile de la data rămânerii lor irevocabile, respectiv de 6 luni de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009.În opinia autorilor excepţiei, textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată şi ale art. 47 - Nivelul de trai.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:1. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea constată că nu se poate reţine existenţa niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene“ împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragrafele 35, 38, 40, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, 1999, paragraful 29, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene“ împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24).Or, în cauza de faţă, măsura contestată urmăreşte un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Astfel, situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic.2. Potrivit jurisprudenţei sale, Curtea reţine că „procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia“ (a se vedea Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009).Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 este un act normativ ce vizează faza executării hotărârilor judecătoreşti, constituind o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul că acesta îşi execută creanţa într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar.De altfel, chiar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare. Totodată, în Hotărârea pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de faţă, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci se obligă la plata eşalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eşalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica.3. Prin Decizia nr. 206 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 13 mai 2010, Curtea a reţinut că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din primul Protocolul adiţional la Convenţie; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, care nu poate fi justificată nici de lipsa de lichidităţi a statului (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, paragrafele 28-34, Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 41). Curtea reţine în jurisprudenţa sa că Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.4. Având în vedere argumentele expuse anterior, Curtea constată că textele criticate nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 47, măsurile prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 neavând ca finalitate împiedicarea dezvoltării economice şi reducerea nivelului protecţiei sociale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Nicolae Bobâlcă, Sorin Iacob Butilcă, Georgică Cristinel Dimian, Cezar Octavian Românu şi Ioana Ţunea în Dosarul nr. 5.118/290/2009 al Judecătoriei Reşiţa.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop