DECIZIE Nr.
722 din 1 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278, art. 278 1 si art. 10 lit. g)
din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 465 din 7 iulie 2010
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278, art. 2781 şi art. 10
lit. g) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Olariu în
Dosarul nr. 11.589/245/2008 al Judecătoriei laşi - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
La dosar autorul excepţiei a depus concluzii scrise
prin care solicită admiterea acesteia.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere
ca nefondată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi
2781 din Codul de procedură penală şi ca inadmisibilă a excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. g) din Codul de procedură
penală, deoarece autorul nu evocă o veritabilă critică de constituţionalitate,
ci este nemulţumit de consecinţele practice ale textului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 17 iulie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 11.589/245/2008, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
278, art. 2781 şi art. 10 lit. g) din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Daniel Olariu în dosarul de mai sus.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale ale art. 10 lit. g)
din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21,
deoarece împiedică exercitarea rolului activ al organelor de urmărire penală şi
reprezintă o suprimare a accesului liber la justiţie, prin aceea că persoana
vătămată nu poate apela la revizuirea hotărârii.
Cât priveşte dispoziţiile art. 278 şi 2781
din Codul de procedură penală, autorul excepţiei susţine că acestea contravin
prevederilor constituţionale ale art. 15, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, 61
şi 124, deoarece o persoană care respectă dispoziţia art. 2781 alin.
2 din acelaşi cod poate fi pusă în situaţia de a-i fi respinsă plângerea în
situaţia în care prim-procurorul soluţionează cererea după trecerea termenului
de 20 de zile şi deoarece art. 2781 alin. 7 din Codul de procedură
penală limitează cercetarea judecătorească doar la actele şi lucrările
dosarului şi la înscrisurile noi, împiedicând verificarea legalităţii
rezoluţiei pronunţate.
Totodată, autorul relevă o seamă de nemulţumiri
referitoare la situaţia în care plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în
judecată este soluţionată nu de prim-procuror, ci de adjunctul acestuia, ori
referitoare la situaţia în care plângerea formulată în temeiul art. 278 din
Codul de procedură penală este soluţionată numai cu privire la unele persoane
cercetate şi numai cu privire la unele dintre infracţiuni.
Judecătoria Iaşi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 278 cu denumirea marginală Plângerea contra
actelor procurorului, art. 2781 cu denumirea marginală Plângerea
în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de
netrimitere în judecată şi art. 10 lit. g) cu denumirea marginală Cazurile
în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
1. Cât priveşte nemulţumirea referitoare la
posibilitatea părţii interesate de a i se respinge plângerea formulată în faţa
instanţei de judecată împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse
de procuror ori la limitarea cercetării judecătoreşti doar la actele şi
lucrările dosarului ori la înscrisuri noi, Curtea arată că prin numeroase decizii
a răspuns unor astfel de nemulţumiri, statuând următoarele:
Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 54 din 26
ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162
din 21 februarie 2006, Curtea Constituţională a respins excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 7 din Codul de
procedură penală, statuând că „limitarea mijloacelor de probă care pot fi
administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor
procurorului de netrimitere în judecată, realizată prin dispoziţiile art. 2781
alin. 7 din Codul de procedură penală, este justificată având în vedere natura
juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei
penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al
rezoluţiei sau al ordonanţei procurorului atacate, sub aspectul legalităţii
acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii,
instanţa să verifice pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul
cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a
rezoluţiei de netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau
nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. Aşa fiind, nu poate fi primită
critica potrivit căreia dispoziţiile art. 2781 alin. 7 din Codul de
procedură penală încalcă dreptul de acces liber la justiţie, plângerea
reglementată de dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală
fiind în sine o garanţie a realizării acestui drept.
De asemenea, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 2781
alin. 7 din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces
echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi
de reglementările internaţionale, petentul având deplina libertate de a
demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport
cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea
prezentării unor probe suplimentare faţă de cele deja administrate, respectiv
«înscrisuri noi»."
De asemenea, prin Decizia nr. 524 din 11 octombrie
2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 31
octombrie 2005, Curtea Constituţională a respins excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 1 din Codul de
procedură penală, statuând că „art. 2781 din Codul de procedură
penală reprezintă un răspuns la necesitatea consacrării legale exprese a
dreptului persoanei de a se adresa instanţei de judecată competente atunci când
este nemulţumită de soluţia dată plângerii sale contra actelor procurorului,
aşadar o concretizare a dispoziţiilor constituţionale privind dreptul de acces
liber la justiţie. In vederea garantării dreptului la un proces echitabil,
soluţionat într-un termen rezonabil, legiuitorul a prevăzut în mod expres, în
cuprinsul art. 2781 din Codul de procedură penală, dreptul persoanei
vătămate de a formula plângere direct la instanţa de judecată în cazul în care
procurorul nu se conformează prevederilor art. 277 din Codul de procedură
penală, potrivit cărora «procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen
de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice de îndată persoanei care a
făcut plângerea modul în care a fost rezolvată». Astfel, în conformitate cu
art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, «în cazul în care
prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de
pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat
plângerea în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277, termenul de 20 de
zile prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului de 20 de zile».
Aşa fiind, este neîntemeiată critica potrivit căreia eventuala nesoluţionare a
plângerii de către procuror sau soluţionarea cu întârziere a acesteia ar avea
drept consecinţă împiedicarea accesului la justiţie, câtă vreme termenul de
formulare a plângerii la instanţă curge, în ipotezele arătate, de la data
expirării termenului legal de soluţionare a acesteia de către procuror."
De asemenea, prin Decizia nr. 1.212 din 24 septembrie
2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 14
octombrie 2009, Curtea Constituţională a respins excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 2 din Codul de
procedură penală, statuând că „prevederile legale criticate se aplică fără
privilegii ori discriminări tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legal
criticate şi nu sunt de natură a afecta în vreun fel exerciţiul vreunui drept
ori al unei libertăţi.
Curtea constată că accesul la justiţie al persoanelor
nemulţumite de soluţiile date de procuror în faza de urmărire penală a
procesului penal este asigurat, părţile având posibilitatea să îşi apere
drepturile şi interesele în cursul judecăţii prin mijloacele prevăzute de lege
şi cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale. Astfel, prevederile art. 2781
din Codul de procedură penală sunt menite tocmai să asigure accesul la justiţie
în cauzele în care parchetul a emis acte de netrimitere în judecată, iar pe de
altă parte, în plângerea formulată împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor
procurorului nu se judecă însăşi cauza, ci doar temeinicia şi legalitatea
soluţiilor pronunţate de procuror (şi nicidecum temeinicia şi legalitatea actelor
prin care procurorul ierarhic superior a soluţionat ori nu plângerea), pe baza
probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a eventualelor probe
scrise, înfăţişate instanţei de părţile în proces.
In limitele obiectului acestor categorii de cauze,
părţile, depunând un minim de diligentă pentru prezervarea dreptului conferit
de textul legal criticat, se pot plânge împotriva ordonanţei sau rezoluţiei de
netrimitere în judecată, având, iată, posibilitatea să demonstreze atât
caracterul incomplet al urmăririi penale, cât şi aprecierea eronată a probelor
pe care s-a întemeiat soluţia emisă de procuror."
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, motivele deciziilor
mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Cât priveşte celelalte critici referitoare la art. 278
şi art. 2781 din Codul de procedură penală, Curtea constată că nu
pot fi primite, întrucât vizează modul de interpretare şi de aplicare a legii
de către persoanele abilitate a o face în cadrul soluţionării litigiului.
2. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 10 lit. g) din Codul de procedură penală, Curtea arată că,
în esenţă, autorul excepţiei nu critică acest articol pentru ceea ce conţine,
ci pentru consecinţele posibile ce decurg din el, deoarece, prin împlinirea
termenului de prescripţie al răspunderii penale, făptuitorul, care a făcut
afirmaţii neadevărate într-o altă cauză penală, nu mai este cercetat. Prin
urmare, autorul excepţiei nu se mai poate apăra împotriva unei declaraţii ce a
fost validată de organele de urmărire penală şi care, prin intervenţia unei
cauze care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, nu mai poate fi
înlăturată.
După cum se poate observa, prin invocarea acestei
excepţii, autorul tinde la a solicita Curţii Constituţionale un raport de
expertiză ce îmbracă forma unei strategii de apărare. Or, o asemenea competenţă
nu cade în sarcina instanţei de contencios constituţional. In plus, Curtea Constituţională
a reafirmat cu prilejul unor ocazii numeroase că valorificarea probelor
obţinute în faza de urmărire penală nu se face tale quale. Probele în
procesul penal nu au, potrivit art. 63 din Codul de procedură penală, o valoare
dinainte stabilită şi aprecierea lor se face de organul de urmărire penală în
urma examinării tuturor probelor administrate şi în scopul aflării adevărului.
De aceste obligaţii este ţinută şi instanţa de judecată în faza de cercetare
judecătorească, care, după analizarea greutăţii unei declaraţii de martor
susceptibile de vicii, va proceda în consecinţă.
In plus, prescripţia, ca una dintre cauzele care
înlătură răspunderea penală a faptei, produce efecte juridice mai restrânse
faţă de altele, în sensul că vizează numai consecinţele principale (pedepsele
principale), neîntinzându-se asupra faptei penale şi asupra existenţei
infracţiunii. Aşa fiind, cauzele care înlătură răspunderea penală nu se
confundă cu cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, întrucât numai
acestea din urmă înlătură în primul rând infracţiunea şi numai în al doilea
rând răspunderea penală.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 278, art. 2781 şi art. 10 lit. g) din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Olariu în Dosarul nr.
11.589/245/2008 al Judecătoriei laşi - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 2010.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru