DECIZIE Nr. 72 din 18 iulie 1995
cu privire la constitutionalitatea unor prevederi ale Legii invatamantului
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 167 din 31 iulie 1995
Curtea Constitutionala a fost sesizata la 29 iunie 1995 de catre 57 de
deputati, si anume: Dumitru Buzatu, Dan Verbina, Adrian Constantin Pica, Eugen
Mangiurea, Ion Dumitrescu, Ivanciu Nicolae-Valeanu, Mihai Lita, Ilie Nica,
Mircea Porojan, Mihail Olteanu, Gheorghe Popa, Sorin Diaconescu, Sabin Ghilea,
Eugen Nicolicea, Stefan Cazimir, Liviu Mladin, Corneliu-Dan Vrabie, Vasile
Cristea, Cornel Brahas, Feuzia Rusid, Vasile Voicu, Francisc Toba, Nicolae
Rosca, Gheorghe Roman, Valentin Soroceanu, Dionisie Valcu, Paula-Maria
Ivanescu, Petre Turlea, Mircea Anton Silvas, Marin Gh. Lungu, Gheorghe Fition,
Simion Silviu Somicu, Mahail Paraluta, Constantin Rotaru, Fanica Danila,
Constantin Emil Hoara, Dumitru Dragut, Mitica D. Balaet, Mihai Viziru, Ion
Hortopan, Radu Mircea Berceanu, Alexandru Sassu, Corneliu-Constantin Ruse,
Constantin Arhire, Dragos Enache, Mihaita Postolache, Nicolae Alexandru, Petru
Ioan, Alexandru Ota, Grigore Marcu, Emil Stoica, Aurelian Popescu, Vasile
Ionescu, Gheorghe Dobre, Vasile Popovici, Ioan Ghise si Ion Costin, asupra
neconstitutionalitatii prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea invatamantului,
care stabilesc ca: "Planurile invatamantului primar, gimnazial, liceal si
profesional includ religia ca disciplina scolara. In invatamantul primar
religia este disciplina obligatorie, in invatamantul gimnazial este optionala,
iar in invatamantul liceal si profesional este facultativa. Elevul, cu acordul
parintelui sau tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia si
confesiunea".
In sesizare, grupul de deputati sustine, in esenta, ca prin instituirea
obligativitatii studiului religiei in ciclul primar se aduce atingere
prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) teza privind "libera
dezvoltare a personalitatii umane", ale art. 26 alin. (2) care prevad ca
"persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi", ale art. 29
alin. (1), (2) si (6) privind libertatea constiintei si ale art. 45 alin. (5)
privind obligatia autoritatilor publice de a contribui "la asigurarea
conditiilor pentru participarea libera a tinerilor la viata politica, sociala,
economica, culturala si sportiva a tarii".
De asemenea, Curtea Constitutionala a fost sesizata, la aceeasi data, de
catre 53 de deputati, si anume: Eugen Matis, Ludovic Rakoczi, Emeric Dumitru
Borbely, Ferenc Asztalos, Imre Andras, Iozsef Nandor Nemenyi, Arpad Francisc
Marton, Alexandru Konya-Hamar, Benedek Nagy, Matei Barna Elek, Ervin Zoltan
Szekely, Laszlo Zsigmond, Istvan Antal, Gheorghe Tokay, Lazar Madaras, Karoly
Kerekes, Zsolt Szilagyi, Iosif Alfred Mazalik, Zoltan Szilagyi, Attila Varga,
Akos Birtalan, Ladislau Borbely, Iuliu Vida, Ioan Nemeth, Francisc Baranyi,
Jolt Zoltan Fekete, Dan-Florin Trepcea, Nicolae Cerveni, Constantin Dragomir,
Francisc Pecsi, Petru Litiu, Mihnea Tudor Ionita, Ion Dobrescu, Theodora
Bertzi, George Crin Laurentiu Antonescu, Constantin Serban Radulescu-Zoner,
Horia Mircea Rusu, Raymond Lucu, Dinu Patriciu, Gheorghe Todut, Ioan Ghise,
Horia-Radu Pascu, Vasile Mandroviceanu, Romulus Ioan Joca, Octavian Bot, Smaranda
Dobrescu, Sergiu Cunescu, Alexandru Sassu, Varujan Vosganian, Emilian Bratu,
Teodor Vintilescu, Iohan-Peter Babias si Alexandru Athanasiu, asupra
neconstitutionalitatii Legii invatamantului. In motivarea sesizarii sunt
atacate ca neconstitutionale urmatoarele articole : art. 8 alin. (1), care
prevede ca "Invatamantul de toate gradele se desfasoara in limba romana.
In fiecare localitate se organizeaza si functioneaza clase cu limba de predare
romana", si art. 123 alin. (1) [in realitate, art. 119 alin. (1) din
lege], care prevede ca, in functie de necesitatile locale, se pot organiza
clase cu predare in limbile minoritatilor nationale, deoarece acestea contravin
prevederilor art. 4 alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Constitutie, precum si
ale art. 1 din Conventia privind lupta impotriva discriminarii in domeniul
invatamantului, ratificata prin Decretul nr. 149/1960; art. 163 alin. (1) [in
realitate, art. 158 alin. (1)], care prevede, "ca regula generala, ca
numarul minim al elevilor dintr-o clasa din invatamantul primar sau gimnazial
nu poate sa fie mai putin de zece", art. 122 (in realitate, art. 118 din
lege), care prevede ca "Persoanele apartinand minoritatilor nationale au
dreptul sa studieze si sa se instruiasca in limba materna la toate nivelurile
si formele de invatamant, in conditiile prezentei legi", intrucat
contravine art. 32 alin. (3) din Constitutie, care garanteaza dreptul
persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a invata si a se instrui in
limba materna; art. 123 alin. (1) [in realitate, art. 119 alin. (1) din lege],
care prevede ca: "In functie de necesitatile locale, se pot organiza, la
cerere si in conditiile legii, grupe, clase, sectii sau scoli cu predarea in
limbile minoritatilor nationale", deoarece contravine art. 32 alin. (3)
din Constitutie; art. 126 alin. (1) [in realitate, art. 122 alin. (1) din
lege], care prevede ca "In invatamantul de stat profesional,
liceal-tehnic, economic, administrativ, agricol, silvic, agromontan, cat si in
invatamantul postliceal, pregatirea de specialitate se face in limba
romana..."; alin. (2) al aceluiasi articol si art. 127 [in realitate, art.
122 alin. (2) din lege], potrivit carora "In invatamantul medical
universitar de stat, in cadrul sectiilor existente, pregatirea de specialitate
se poate face in continuare in limba materna, cu obligatia insusirii
terminologiei de specialitate in limba romana"; prin aceste excluderi si
restringeri la exercitarea dreptului fundamental de instruire in limba materna,
articolele mentionate incalca dispozitiile Conventiei privind lupta impotriva
discriminarii in domeniul invatamantului; art. 128 (in realitate, art. 124 din
lege), care prevede ca "In invatamantul de toate gradele, concursurile de
admitere si examenele de absolvire se sustin in limba romana; concursuri de
admitere si examene de absolvire pot fi sustinute in limba materna la scolile,
clasele si specializarile la care predarea se face in limba materna respectiva,
in conditiile prezentei legi", deoarece constituie o discriminare, in
sensul art. 1 pct. 1 - 2 din conventia sus-mentionata, prin aceea ca ingreuiaza
accesul la diferite tipuri si grade de invatamant, precum si incalcarea
angajamentului asumat prin art. 12 pct. 3 din Conventia-cadru pentru protectia
minoritatilor nationale, ratificata prin Legea nr. 33 din 29 aprilie 1995,
potrivit caruia "Partile se angajeaza sa promoveze sanse egale de acces la
educatia de toate nivelurile pentru persoanele apartinand minoritatilor
nationale", art. 124 alin. (2) [in realitate, art. 120 alin. (2)], potrivit
caruia "In invatamantul gimnazial si liceal, Istoria romanilor si
Geografia Romaniei se predau in limba romana dupa programe si manuale identice
cu cele pentru clasele cu predare in limba romana. Examinarea la aceste
discipline se face in limba romana", deoarece contravine art. 32 alin. (3)
din Constitutie, intrucat ingradeste dreptul la instruire in limba materna;
unele prevederi ale sectiunii 7 - "Autonomia universitara" - nu sunt
in concordanta cu dispozitiile art. 32 alin. (6) din Constitutie, fiind mentionate
in acest sens art. 95 alin. (3) si (4) si art. 96 alin. (2); potrivit art. 95
alin. (3) [in realitate, art. 92 alin. (3) din lege], "Autonomia
universitara se realizeaza, in principal, prin: "...admiterea candidatilor
la studii, pe baza criteriilor generale stabilite de Ministerul
Invatamantului"; "...stabilirea, impreuna cu Ministerul
Invatamantului si cu alte autoritati publice, agenti economici, organizatii
profesionale si patronale recunoscute la nivel national, a domeniilor in care
se utilizeaza diplomele si certificatele proprii emise"; iar potrivit
alin. (4) al aceluiasi articol [in realitate, art. 92 alin. (4) din lege],
"In plan financiar, autonomia universitara se realizeaza ca drept de
gestionare, ...inclusiv a veniturilor realizate din taxele in valuta de la
studentii si cursanti straini, potrivit criteriilor stabilite de comun acord cu
Ministerul Invatamantului". Se sustine ca aceste dispozitii constituie
stirbiri ale autonomiei universitare, atat pentru invatamantul de stat, cat si
pentru cel particular, prin care se urmareste subordonarea intregului
invatamant particular Ministerului Invatamantului. Pentru aceleasi considerente
este criticat ca neconstitutional si art. 96 alin. (2) [in realitate, art. 93
alin. (2) si (3) din lege], care prevede ca "...Rectorul se alege de catre
Senat si se confirma prin ordin al ministrului invatamantului", si alin.
(3) al aceluiasi articol, potrivit caruia "Ministerul Invatamantului poate
suspenda din functie, din motive justificate, pe rectorul unei institutii de
invatamant superior, de stat sau particular, acreditate"; art. 171 alin.
(1) [in realitate, art. 166 alin. (1) din lege], care prevede ca "Baza
materiala a invatamantului de stat consta din intreg activul patrimonial al
Ministerului Invatamantului, al institutiilor si unitatilor de invatamant si de
cercetare stiintifica din sistemul de invatamant existent la data intrarii in
vigoare a legii, precum si din activul patrimonial redobandit sau dobandit
ulterior", deoarece violeaza art. 41 si art. 135 din Constitutie; precum
si alin. (3) al aceluiasi articol, care prevede ca baza materiala aferenta
procesului de instruire si educatie, realizata din fondurile statului sau din
fondurile institutiilor si intreprinderilor de stat, se reintegreaza in patrimoniul
Ministerului Invatamantului.
Tot cu privire la neconstitutionalitatea Legii invatamantului, Curtea a
fost sesizata la data de 30 iunie 1995 si de un grup de 27 de senatori, si
anume: Constantin Moiceanu, Adrian-Dumitru Popescu-Necsesti, Alexandru
Paleologu, Gheorghe Catuneanu, Ioan-Paul Popescu, Voicu Valentin Glodean,
Andrei Potcoava, Mihai Buracu, Florin Buruiana, Emilian Buzica, Stefan Popa
Augustin Doinas, Nistor Badiceanu, Ioan Manea, Alexandru Popovici, Serban
Sandulescu, Bela Marko, Attila Verestoy, Tiberiu Stefan Incze, Iosif Csapo,
Petre Constantin Buchwald, Denes Seres, Gabor-Menyhert Hajdu, Gabor Kozsokar,
Zoltan Hosszu, Lajos Magyari, Karoly Ferenc Szabo si Gheorghe Frunda.
Continutul sesizarii este identic cu cel formulat de cei 53 de deputati si
a fost redat anterior.
In temeiul art. 19 din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere
presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, iar in baza
art. 5 din aceeasi lege si a art. 11 alin. 2 din Regulamentul de organizare si
functionare a Curtii Constitutionale au fost solicitate informatii Ministerului
Invatamantului.
In punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se considera ca
textele in discutie sunt constitutionale. In acest sens, se arata, in esenta,
urmatoarele:
- cu referire la continutul art. 9 alin. (1) al legii, raportat la art. 29
alin. (1) si (2) si al art. 32 alin. (7), teza a doua din Constitutie, se
apreciaza ca rezulta, fara echivoc, "consacrarea constitutionala a
deplinei libertati a gandirii si credintelor religioase, excluderea oricaror
ingradiri sau constrangeri asupra exercitarii acestora, cat si garantarea
invatamantului religios organizat in scolile de stat". Se precizeaza ca
este de discutat constitutionalitatea art. 9 alin. (1) si prin raportare la
art. 29 alin. (6) din Constitutie, in virtutea caruia parintii sau tutorii au
dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori
a caror raspundere le revine;
- referitor la dispozitiile art. 8 alin. (1) si ale art. 123 alin. (1) [in
realitate art. 119 alin. (1)], se considera ca "nu incalca principiul
egalitatii intre cetateni, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine
etnica, limba" etc. Aceste dispozitii trebuie examinate in raport cu
celelalte prevederi legale, spre exemplu art. 8 alin. (2) din lege, care
garanteaza dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a invata
si de a se instrui in limba materna;
- cu referire la art. 118, care ar contraveni art. 32 alin. (3) din
Constitutie, se apreciaza ca obiectia este nefondata, deoarece Constitutia, ca
lege fundamentala, contine de regula norme cu valoare de principiu, ce urmeaza
a fi dezvoltate in cadrul unor reglementari specifice. Este si cazul art. 32
din Constitutie care, consacrind principiile generale ce decurg din dreptul la
invatatura, stabileste ca diferitele reglementari ce rezulta din aceste
principii vor fi stabilite prin lege;
- in ce priveste art. 123 [in realitate, art. 119 alin. (1)], care ar
incalca art. 32 alin. (3) din Constitutie, se considera ca in interpretarea
acestuia nu s-au avut in vedere prevederile art. 118, ale art. 122 alin. (2) ai
ale art. 123;
- cat priveste art. 126 (in realitate, art. 122), apreciat ca fiind in
contradictie cu prevederile constitutionale ale art. 32 alin. (3), trebuie
retinut ca instituirea obligativitatii realizarii pregatirii de specialitate in
limba romana, in cadrul acestei forme de invatamant, este determinata "de
necesitatea asigurarii unei depline egalitati in drepturi si, implicit, a
sanselor in pregatirea scolara de specialitate a tuturor elevilor, fara
deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica sau limba";
- referitor la dispozitiile art. 128 (in realitate, art. 124), se considera
ca reglementarea nu contravine nici unei prevederi constitutionale,
"deoarece textul, pe de o parte, prevede obligatia sustinerii in limba
romana a concursurilor de admitere si a examenelor de absolvire in invatamantul
de toate gradele, iar, pe de alta parte, asigura posibilitatea sustinerii
acestor concursuri si examene in limba materna, in scolile in care predarea se
face intr-o limba a minoritatilor nationale";
- in ce priveste art. 120 alin. (2), se apreciaza ca nu lezeaza drepturile
nici unui cetatean roman care studiaza in tara noastra, ci, dimpotriva, prin
aceasta se asigura cunoasterea fara nici o discriminare a limbii oficiale a
Romaniei, consacrata prin art. 13 din Constitutie;
- referitor la art. 92 alin. (3) si (4) si la art. 93 alin. (2) si (3), se
considera ca din coroborarea acestor dispozitii cu cele ale art. 141 si altele
din lege, care stabilesc atributiile Ministerului Invatamantului, rezulta ca,
in virtutea atributiilor ce-i revin, ministerul este abilitat sa exercite
parghii de decizie si control, fara ca prin acestea sa impieteze asupra
principiului constitutional al autonomiei universitare. Potrivit art. 32 alin.
(5) din Constitutie, institutiile de invatamant, inclusiv cele particulare, se
infiinteaza si desfasoara activitatea in conditiile legii, iar potrivit art. 15
alin. (2) din lege, institutiile de invatamant particular fac parte din
sistemul national de invatamant, asa incat afirmatia ca prin aceste prevederi
se urmareste subordonarea invatamantului particular Ministerului Invatamantului
nu este reala;
- referitor la art. 171 [in realitate, art. 166 alin. (1)], se apreciaza ca
nu exista nici o incompatibilitate intre prevederile acestui text si
dispozitiile constitutionale ale art. 41 si art. 135.
In punctul de vedere al presedintelui Senatului, se considera ca textele in
discutie sunt constitutionale. In acest sens, se arata, in esenta, urmatoarele:
- cu privire la contestarea constitutionalitatii art. 9 alin. (1) din lege,
care instituie obligativitatea studiului religiei in ciclul primar, pe motiv ca
se incalca prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3), teza referitoare
la libera dezvoltare a personalitatii umane, ale art. 26 alin. (2) -
"dreptul persoanei de a dispune de ea insasi", ale art. 29 alin. (1)
si (2) - "libertatea constiintei", si ale art. 45 alin. (5) -
obligatiile autoritatilor publice de a asigura conditiile participarii libere a
tinerilor la intreaga viata sociala, se apreciaza ca obiectia este
neintemeiata. Obligativitatea religiei, ca disciplina in invatamantul primar,
este justificata prin obligatia statului democratic si social de a garanta
demnitatea omului, libera dezvoltare a personalitatii in respectul drepturilor
si libertatilor, ordinea de drept si bunele moravuri ale societatii, religia,
ca si morala, fiind factori de baza ai acestor fundamente ale dezvoltarii
personalitatii umane;
- cu privire la art. 8 alin. (1), se considera ca obiectia "este
anticonstitutionala, deoarece tinde sa faca din limbile materne ale
minoritatilor nationale tot atatea limbi oficiale". Se mai arata ca nu se
confunda si nu se asimileaza dreptul persoanelor apartinand minoritatilor
nationale de a se instrui si a invata in limba materna cu caracterul
obligatoriu si oficial al limbii romane in Romania;
- referirea la art. 123 este gresita si neavenita, in intentia autorilor
sesizarii fiind probabil art. 119 alin. (1), care consacra dreptul persoanelor
apartinand minoritatilor nationale ca, in functie de necesitatile locale, sa se
poata organiza, la cerere si in conditiile legii, grupe, clase, sectii sau
scoli cu predarea in limbile minoritatilor. Se apreciaza ca aceasta "este
cea mai clara consacrare a drepturilor de pastrare a limbii, de instruire in
limba fiecaruia", organizandu-se pe baza realitatilor locale, grupe,
clase, sectii etc.;
- referirea la art. 163 alin. (1) este de asemenea gresita, fiind vorba,
probabil, de art. 158 alin. (1), care prevede ca in invatamantul preuniversitar
formatiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu si stabileste numarul
mediu de prescolari si, respectiv, elevi ai fiecarei categorii de formatiuni.
Art. 8 alin. (1) din lege consacra obligatia statului de a organiza clase de
invatamant in toate localitatile, indiferent de numarul elevilor, pentru a
asigura instruirea copiilor in limba romana. "Infiintarea de clase cu
predare in limbile minoritatilor nationale este o stare de exceptie, pentru ca
se intilneste in foarte putine localitati ale tarii" si reprezinta o
facultate a copilului minor de a se instrui si in limba lui materna. Pentru
aceasta optiune facultativa, in plus fata de cea oficiala asigurata de stat,
este firesc si rational sa se stabileasca conditii minime de organizare;
- cu privire la capitolul XII, "Invatamantul pentru persoanele
apartinand minoritatilor nationale" (art. 118-126), se considera ca legea
corespunde prevederilor Constitutiei, institutiilor consacrate pe plan intern
si international, noii conceptii privind invatamantul si noilor structuri ale
acestuia, iar modul de reglementare a invatamantului pentru persoanele
apartinand minoritatilor nationale este in concordanta cu principiile
constitutionale si cu Conventia-cadru privind protectia minoritatilor
nationale, precum si cu celelalte tratate si pacte la care Romania este parte.
Se mai arata ca "analiza facuta in sesizare, pe texte, este confuza, cu
trimiteri incrucisate si discordante, cu analize nesustinute cu texte sau
argumente". In continuarea punctului de vedere se sustine concordanta art.
118, care stabileste dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale de
a studia si a se instrui in limba materna la toate nivelurile, cu prevederile
art. 6 si art. 32 din Constitutie, precum si constitutionalitatea art. 119 din
lege, care concretizeaza reglementarea art. 118 pana la ultimele consecinte.
Sunt considerate, de asemenea, constitutionale prevederile referitoare la
concursurile de admitere, examenele de absolvire, disciplinele de studiu,
precum si cele privind baza materiala a invatamantului.
In punctul de vedere al Guvernului se considera ca textele in discutie sunt
constitutionale. In acest sens se exprima, in esenta, urmatoarele:
- referitor la art. 8 alin. (1) si art. 119 alin. (1), se apreciaza ca nu
contin nici un fel de exceptii de la prevederile generale ale art. 158 alin.
(1) din lege;
- referitor la neconstitutionalitatea art. 122 - 130, care creeaza o
restrangere prin neincluderea in cuprinsul lor a unor dispozitii din Legea nr.
28/1978, se arata ca noua lege vizeaza, in esenta, organizarea si functionarea
sistemului educational si nu materia drepturilor fundamentale ale omului;
- referitor la art. 118, se apreciaza ca formula "in conditiile
legii", atacata ca neconstitutionala, este o "sintagma des uzitata in
tehnica legislativa", care nu face altceva decat "sa trimita la alte
articole ale legii, prin care o anumita dispozitie cu caracter general este
detaliata cu precizie, fara ca acestea sa mai fie reluate de fiecare data in
mod explicit". Aceasta formula nu evoca restringeri, ingradiri sau
obstacole. Principiul nediscriminarii, consacrat in documentele internationale
la care Romania a aderat, este ilustrat de art. 5 din lege, care stabileste ca
"Cetatenii Romaniei au drepturi egale de acces la toate nivelurile si
formele de invatamant, indiferent de conditia sociala si materiala, de sex,
rasa, nationalitate, apartenenta politica si religioasa";
- referitor la art. 119 alin. (1), care ar aduce atingere art. 32 alin.
(3), teza a doua din Constitutie, se apreciaza critica neintemeiata, deoarece
chiar in spiritul acestei prevederi constitutionale - modalitate de exercitare
a dreptului la invatatura de catre persoanele apartinand minoritatilor
nationale - au fost adoptate dispozitiile art. 118, art. 122 si art. 123 din
lege. Principiul nediscriminarii educatiei este valorizat in documentele
internationale si regionale, in raport cu posibilitatea egala de acces al
tuturor persoanelor la sistemul de invatamant. Aceasta abordare este consacrata
explicit de lege, asa incat si criticile aduse art. 128 sunt neintemeiate.
Analizat tot prin prisma documentelor internationale, art. 122 este
constitutional;
- referitor la art. 124, se considera ca nu este neconstitutional, deoarece
da expresie prevederilor art. 32 alin. (3) si ale art. 13 din Constitutie. Se
apreciaza, de asemenea, ca nici dispozitiile art. 123 nu sunt
neconstitutionale, intrucat ele nu diminueaza egalitatea sanselor, ci,
dimpotriva, instituie "masuri suplimentare de egalizare a acestora,
dandu-se posibilitatea unei parti a cetatenilor aceleiasi tari sa foloseasca,
in functie de libera lor vointa, si alta limba decat cea oficiala";
- referitor la art. 120 alin. (2), se arata ca nu contravine art. 32 alin.
(3) din Constitutie, care nu absolutizeaza dreptul persoanelor apartinand
minoritatilor nationale de a se instrui in limba materna, ci garanteaza acest
drept ale carui modalitati de exercitare se stabilesc prin lege. Dispozitiile
art. 120 alin. (2) sunt in concordanta si cu prevederile art. 6 alin. (2) din
Constitutie, potrivit carora "masurile de protectie luate de stat pentru
pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii persoanelor apartinand
minoritatilor nationale trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate si
nediscriminare in raport cu ceilalti cetateni romani";
- cu privire la obiectia de neconstitutionalitate a art. 92 alin. (3) si
(4) si art. 93 alin. (2) si (3), se apreciaza ca aceste dispozitii nu
constituie ingradiri ale autonomiei universitare, ci, dimpotriva, "din
intreaga economie a articolului criticat se desprinde grija legiuitorului de a
asigura si garanta corecta functionare a principiului autonomiei
universitare";
- referitor la art. 9 alin. (1), se considera ca nu este in contradictie cu
art. 1 alin. (3), art. 26 alin. (2), art. 29 alin. (1) si (2), precum si art.
45 alin. (5) din Constitutie, deoarece: "simpla includere a religiei
printre disciplinele obligatorii ale invatamantului primar nu aduce atingere
principiului liberei dezvoltarii a personalitatii umane", tinand seama si
"de norma constitutionala a art. 32 alin. (7), care prevede ca in scolile
de stat invatamantul religios este organizat si garantat prin lege";
textul trebuie interpretat "in considerarea realitatii de fapt, care il
fac pe elev dependent atat de ocrotitorii sai legali, cat si de scoala si de
exigentele ei specifice", obligativitatea studiului religiei "doar in
invatamantul primar nu constituie un fapt care ar genera un raport de
cauzalitate centrat pe impunerea adoptarii unei anumite religii, confesiuni sau
doctrine". "Studiul religiei, in conformitate cu optiunea elevului si
acordul parintelui sau tutorelui legal, in masura in care obiectul materiei si
modalitatea de predare se integreaza procesului normal de invatamant si se
axeaza pe prezentarea unor elemente de cultura religioasa generale, abordate
intr-o maniera neutrala, nu poate fi considerat, ca si in cazul altor
discipline, o modalitate de constrangere a subiectilor in aderarea la o anumita
religie"; art. 45 alin. (5) din Constitutie "nu are nici o legatura
cu invatarea religiei de catre elevi in clasele primare".
In "Consideratiile Ministerului Invatamantului cu privire la
obiectiile de neconstitutionalitate ale Legii invatamantului", se
apreciaza ca legea este perfect compatibila cu prevederile Constitutiei
Romaniei si cu normele juridice internationale, aratandu-se, in esenta,
urmatoarele:
- cu privire la incalcarea prevederilor Constitutiei referitoare la dreptul
la invatatura, precum si la incalcarea unor reglementari internationale
cuprinse in pacte, tratate si conventii la care Romania este parte, se
apreciaza ca "principiul nediscriminarii si corolarul sau, egalitatea de
tratament in ceea ce priveste invatamantul, limitarea pe criterii de origine
nationala, etnica, religioasa, sex etc. ale aceluiasi cetatean la sistemul national
de invatamant din Romania, nu sunt incalcate in actualul act legislativ, iar
prevederile acestora respecta legislatia internationala si Constitutia
Romaniei, fara sa faca nici un fel de discriminare";
- cu privire la atingerea, anularea, interpretarea sau incalcarea unor
drepturi ale cetatenilor, copiilor si tinerilor, referitoare la accesul in
invatamant si la asigurarea sanselor egale de instructie si de educatie, se
apreciaza ca art. 8, coroborat cu art. 158 alin. (2) si alte prevederi din lege,
"da posibilitatea ca, indiferent de zona unde se afla localitatea si de
numarul copiilor si al tinerilor, sa se infiinteze si sa functioneze clase,
grupe de elevi sau de copii, cu aprobarea speciala a Ministerului
Invatamantului", prin aceasta dovedindu-se inca o data "preocuparea
de a asigura sanse egale de instructie si de educatie tuturor copiilor si
tinerilor, inclusiv pentru situatiile de exceptie";
- cu privire la limitarea, ingradirea accesului copiilor, tinerilor
apartinand minoritatilor nationale in institutii de invatamant din Romania, se
arata ca art. 5 alin. (1) din lege prevede ca "Cetatenii Romaniei au
drepturi egale de acces la toate nivelurile si formele de invatamant,
indiferent de conditia sociala si materiala, de sex, rasa, nationalitate,
apartenenta politica sau religioasa", astfel ca "afirmatia cu privire
la discriminarea pe criterii etnice este cu totul departe si in afara
obiectului acestei legi, ca de altfel si afirmatia cu privire la suprimarea sau
alterarea egalitatii de tratament in ce priveste invatamantul";
- cu privire la atingerea drepturilor persoanelor apartinand minoritatilor
nationale, in raport cu prevederile Legii nr. 28/1978, respectiv comparatia
prevederilor cuprinse in capitolul III din legea mentionata cu prevederile
capitolului XII "Invatamantul pentru persoanele apartinand minoritatilor
nationale", art. 118, 119, 122 si 124, se apreciaza ca aceasta comparatie
evidentiaza "faptul ca articolele amintite, scoase din context, dau
argumentatie subiectiva acestor prevederi" si "chiar din titlul
capitolului se desprinde ideea ca se da mai mare amploare problematicii
invatamantului pentru persoanele apartinand minoritatilor nationale";
- cu privire la obligatia studierii si insusirii limbii romane, precum si
la studiul obligatoriu al unor discipline in limba romana, se apreciaza ca
"insusirea Limbii si literaturii romane, a Istoriei romanilor si a
Geografiei Romaniei, in limba romana, este un drept al tuturor cetatenilor
acestei tari", si privarea cetatenilor romani apartinand minoritatilor
nationale de acest drept reprezinta o discriminare;
- cu privire la incalcarea unor prevederi referitoare la garantarea
autonomiei universitare, se apreciaza ca "scoaterea din context a
articolelor si alineatelor referitoare la autonomia universitara, citarea
trunchiata a textului acestora, ca si confuziile privind numerotarea lor
demonstreaza cautarea, cu orice pret, a unor argumente care, la o sumara
analiza, isi dezvaluie inconsistenta". Se mai arata ca autonomia universitara
este definita in art. 89 alin. (1) din lege;
- cu privire la eludarea, incalcarea legislatiei referitoare la patrimoniul
apartinand minoritatilor nationale, se arata ca "garantarea dreptului la
invatatura, ca si realizarea dezideratului din art. 2 din lege, ca invatamantul
in Romania este prioritate nationala, presupune existenta unui patrimoniu care
sa creeze permise favorabile pentru ca prescolarii, elevii si studentii sa nu
fie supusi unor discriminari de natura materiala. Ca invatamantul particular nu
este asimilat invatamantului de stat o dovedeste includerea in textul legii a
capitolului XI privind invatamantul particular".
In final sunt formulate cateva consideratii ce rezulta din analiza
obiectiilor de neconstitutionalitate, si anume: legea valorifica traditiile
scolii romanesti si o racordeaza la standardele internationale, este in
concordanta cu spiritul si litera Constitutiei, precum si cu reglementarile
internationale in materie; apelul la prevederile Legii nr. 28/1978 este
inexplicabil; legea exclude orice tip de discriminare si confera tuturor
copiilor si tinerilor din Romania sanse egale si acces neingradit la instructie
si la educatie.
Curtea Constitutionala, in temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,
constata ca este competenta sa solutioneze cele trei sesizari care s-au
inaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constitutie si ale
art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Avand in vedere ca sesizarile de neconstitutionalitate care formeaza
obiectul dosarelor nr. 102 A/1995, nr. 103 A/1995 si nr. 106 A/1995 privesc
aceeasi lege, s-a decis conexarea acestora la dosarul nr. 102 A/1995.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
tinand seama de cele trei sesizari, de punctele de vedere exprimate de
presedintele Camerei Deputatilor, de presedintele Senatului si de Guvern, de
consideratiile exprimate de Ministerul Invatamantului, de raportul intocmit de
judecatorul-raportor, de prevederile Legii invatamantului, raportate la
Constitutia Romaniei, precum si la pactele si conventiile internationale din
domeniul invatamantului, in temeiul dispozitiilor art. 144 lit. a) din
Constitutie si ale art. 17 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992, retine:
I. Cu privire la neconstitutionalitatea unor prevederi prin care se
reglementeaza dreptul la invatatura al persoanelor apartinand minoritatilor
nationale
In esenta, toate obiectiile de neconstitutionalitate invocate in primele
doua sesizari de catre cei 27 de senatori si, respectiv, de catre cei 53 de
deputati, privesc incalcarea prevederilor art. 32 alin. (3) din Constitutie,
precum si a unor reglementari internationale in materie, care, in conditiile
prevazute de art. 20 din Constitutie, au prioritate in aplicare fata de normele
interne. In contextul motivelor sau al argumentelor formulate in sprijinul
obiectiilor de neconstitutionalitate au fost evocate insa si alte prevederi
constitutionale.
Cateva constatari, de principiu, se impun dintr-un inceput. In sesizari se
face abstractie de prevederile art. 6 din Constitutie, care, consacrind dreptul
la identitate al persoanelor apartinand minoritatilor nationale, precizeaza
totodata explicit ca: "Masurile de protectie luate de stat pentru
pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii persoanelor apartinand
minoritatilor nationale trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate si
de nediscriminare in raport cu ceilalti cetateni romani". Modul de
prezentare si argumentare a obiectiilor de neconstitutionalitate comporta un
viciu de metoda, in sensul ca textele ce fac obiectul sesizarilor sunt abstrase
din sistemul reglementarii, care are un caracter unitar. Printr-o astfel de
metoda, incompatibila cu rigorile interpretarii juridice, concluziile nu pot fi
decat partiale, unilaterale, alterind sensul real al reglementarii de ansamblu.
Aceasta lege, intre altele, consacra sau garanteaza: egalitatea de sanse,
indiferent de nationalitate, in ce priveste accesul la toate nivelurile si
formele de invatamant (art. 5); dreptul de a invata in limba materna si de a fi
instruit in aceasta limba (art. 8 si art. 118); crearea, din ratiuni de ordin
religios sau lingvistic, a unitatilor si institutiilor de invatamant la care
predarea corespunde alegerii parintilor sau tutorilor legal instituiti ai
elevilor (art. 12); admiterea la liceu a probei de Limba si literatura materna
pentru clasele cu limbi de predare ale minoritatilor nationale, precum si
pentru sustinerea bacalaureatului, in cazul absolventilor acestor clase (art.
25 si art. 26); posibilitatea constituirii de grupe, clase, sectii sau scoli cu
predarea in limbile minoritatilor nationale (art. 119); elaborarea, in
invatamantul primar, a unor programe de invatamant si manuale scolare in mod
special pentru minoritatea respectiva si predarea in limba materna a Istoriei
romanilor si Geografiei Romaniei, precum si obligativitatea reflectarii
istoriei si traditiilor minoritatii in programele si manualele de Istorie
universala si Istoria romanilor, iar in invatamantul gimnazial - introducerea,
la cerere, a disciplinei Istoria si traditiile minoritatilor nationale din
Romania (art. 120); asigurarea, la cerere, pentru elevi apartinand
minoritatilor nationale din institutiile de invatamant cu predare in limba
romana, ca disciplina de studiu, a Limbii si literaturii materne, precum si a
Istoriei si traditiilor minoritatii nationale respective (art. 121); in
invatamantul de stat profesional, liceal, tehnic, economic, administrativ,
agricol, silvic, agromontan, cat si in invatamantul postliceal, asigurarea
posibilitatii de insusire a terminologiei de specialitate si in limba materna
(art. 122); posibilitatea constituirii in invatamantul universitar de stat a
unor grupe si sectii cu predarea in limba materna, pentru pregatirea
personalului necesar in activitatea didactica si cultural-artistica (art. 123);
asigurarea reprezentarii proportionale a cadrelor didactice din randul
minoritatilor in conducerea unitatilor si institutiilor de invatamant in care
exista grupe, clase sau sectii cu predare in limbile minoritatilor nationale
(art. 126).
Aceleasi constatari rezulta si din examinarea concreta a fiecarei obiectii.
In cuprinsul sesizarilor sunt contestate, sub aspectul
constitutionalitatii, prevederile urmatoarelor articole din Legea
invatamantului: art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (1), art. 95 alin. (3) si (4),
art. 96 alin. (2) si (3), art. 122, art. 123 alin. (1), art. 124 alin. (2),
art. 126, art. 127, art. 128, art. 163 alin. (1) si art. 171 alin. (1) si (3).
In realitate, corespunzator obiectiilor de neconstitutionalitate formulate,
urmeaza sa fie examinate prevederile urmatoarelor articole din Legea
invatamantului: art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (1), art. 92 alin. (3) si (4),
art. 93 alin. (2) si (3), art. 118, art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (2),
art. 122 alin. (1) si (2), art. 123, art. 124, art. 158 alin. (1) si art. 166
alin. (1) si (3).
1. In sensul sesizarilor, art. 8 alin. (1), art. 123 alin. (1) si art. 158
din Legea invatamantului "cuprind prevederi prin care se violeaza
principiul egalitatii intre cetateni", principiu consfintit prin art. 4
alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Constitutie.
Aceasta intrucat, in timp ce art. 163 alin. (1) din Legea invatamantului
prevede, ca regula generala, un numar minim al elevilor dintr-o clasa din
invatamantul primar sau gimnazial, art. 8 alin. (1) din lege, care se refera la
organizarea si functionarea claselor cu limba de predare romana, nu mai inscrie
aceasta conditie de ordin numeric. In schimb - spun autorii sesizarilor - art.
123 alin. (1) din lege prevede ca: "In functie de necesitatile locale se
pot organiza, la cerere si in conditiile legii, grupe, clase, sectii sau scoli
cu predare in limbile minoritatilor nationale". Asadar, numarul minim de
elevi constituie o conditie numai pentru infiintarea si existenta claselor cu
predare in limbile minoritatilor nationale, nu si pentru invatamantul in limba
romana. Pe de alta parte, invatamantul in limbile minoritatilor nationale mai
este conditionat si de alte imprejurari si el este declarat facultativ, chiar
in cazul indeplinirii tuturor conditiilor. Distinctia, spun semnatarii
sesizarilor, "este evidenta si ea cade sub incidenta prevederilor art. 1
din Conventia privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamantului,
ratificata de Romania prin Decretul nr. 149 din 14 decembrie 1960". In
sensul acestei conventii, termenul "discriminare" cuprinde
"orice distinctie, excludere, limitare sau preferinta", intemeiata,
intre altele, pe limba si origine nationala.
Pentru a examina aceasta prima obiectie de neconstitutionalitate, trebuie
mai intai sa se retina - asa cum se va proceda si in legatura cu obiectiile
urmatoare - ca articolele din Legea invatamantului nu sunt indicate corect,
procedeu nu numai inedit, dar si extrem de discutabil, ramanand Curtii
Constitutionale ca, prin referire la textul criticat, sa identifice articolul
din lege care face obiectul eventualei neconstitutionalitati.
Art. 8 alin. (1) din lege prevede ca "in fiecare localitate se
organizeaza si functioneaza clase cu limba de predare romana", fara sa
stabileasca numarul minim de elevi pentru organizarea si functionarea acestor
clase. Art. 158 alin. (1) din lege stabileste ca, in invatamantul
preuniversitar, "formatiunile de studiu", alcatuite din grupe, clase
sau ani de studiu, cuprind un anumit numar minim si maxim de elevi. Astfel,
pentru ceea ce intereseaza nemijlocit in contextul obiectiei de
neconstitutionalitate, "clasa din invatamantul primar are in medie 20 de
elevi, dar nu mai putin de 10 si nu mai mult de 25", "clasa din
invatamantul gimnazial are in medie 25 de elevi, dar nu mai putin de 10 si nu
mai mult de 30", in fine, "clasa sau anul de studiu din invatamantul
profesional, liceal si postliceal are in medie 25 de elevi, dar nu mai putin de
15 si nu mai mult de 30".
Invatamantul primar constituie fundamentul oricarui sistem educativ si el
este elementul cel mai vizibil al acestui sistem. De aceea el trebuie sa se
caracterizeze prin universalitate, gratuitate si obligativitate. Aceste valori
sunt consacrate in Legea invatamantului [art. 5, art. 6, art. 7 alin. (1), art.
15 alin. (1) s.a.]. Numai astfel se poate tinde - cum proclama art. 3 alin. (1)
din lege - la "realizarea idealului educational intemeiat pe traditiile
umaniste, pe valorile democratiei si pe aspiratiile societatii romanesti",
si numai astfel - cum spune acelasi articol - invatamantul poate sa contribuie
la "pastrarea identitatii nationale".
Organizarea in fiecare localitate a unor clase cu limba de predare romana,
asa cum se prevede in teza a doua a art. 8 alin. (1) din lege, trebuie
considerata, logic si indisolubil, ca masura necesara pentru a se asigura
realizarea efectiva a prevederilor aceluiasi articol, prevederi care alcatuiesc
prima teza, in sensul carora "invatamantul de toate gradele se desfasoara
in limba romana". Dar astfel sunt satisfacute, inainte de toate,
imperativele ce decurg din principiul constitutional consacrat de art. 13 din
legea fundamentala, care proclama ca, "in Romania, limba oficiala este
limba romana", precum si cele ce decurg din dreptul fundamental la invatatura,
consacrat de art. 32 din Constitutie, care, in alin. (2), precizeaza ca
"invatamantul de toate gradele se desfasoara in limba romana".
In fine, presupusa "discriminare" invocata de autorii sesizarii
nu poate fi retinuta si pentru ca, prin acelasi art. 8 din lege, alin. (2), se
garanteaza "dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a
invata limba lor materna si dreptul de a putea fi instruite in aceasta
limba".
Art. 8 din lege are astfel caracterul unei norme-cadru, prin prevederile
acestui articol asigurandu-se dreptul si accesul la invatamant al tuturor
cetatenilor romani, indiferent de nationalitate.
Numarul mediu, cel minim si cel maxim de elevi al formatiunilor de studiu,
astfel cum s-a stabilit in art. 158 alin. (1) din lege, priveste
"resursele umane" ale invatamantului si criteriile de stabilire a
normelor didactice, neavand nici o legatura cu limba in care se face instruirea
elevilor, astfel incat reglementarea nu poate fi considerata ca avand un caracter
discriminatoriu, in sensul art. 1 din Conventia privind lupta impotriva
discriminarii in domeniul invatamantului. Aceasta rezulta, cu evidenta, din
economia tuturor prevederilor titlului V din Legea invatamantului, intitulat
"Resurse umane", intre care se afla si prevederile art. 158 alin.
(1), cat si din alte reglementari ale acestui titlu. De exemplu, art. 153 alin.
(2) din lege precizeaza ca norma didactica pentru profilurile cu formatiuni
specifice de instruire, "cat si pentru unitati de invatamant din localitati
izolate sau pentru clase cu numar redus de elevi, se reglementeaza de
Ministerul Invatamantului".
Este insa de remarcat flexibilitatea reglementarilor cuprinse in art. 158
din lege. Dupa ce in alineatul (1) al acestui articol se stabileste un
"criteriu numeric" - de altfel inevitabil - pentru constituirea
formatiunilor de studiu, alineatul (2) al aceluiasi articol aduce precizari
atenuatoare si indiscutabil realiste, spunind ca: "Situatiile speciale
privind formatiunile de elevi sau prescolari din grupa mare aflate sub
efectivul minim se aproba de Ministerul Invatamantului".
Este de ordinul evidentei ca, in lipsa unui criteriu numeric de constituire
a formatiunilor de studiu si, pe cale de consecinta, a posturilor didactice,
dispar fundamental si ratiunea acestor formatiuni, nici un alt criteriu,
aleatoriu prin natura lui, neputand sa stea la baza constituirii formatiunilor
de studiu.
2. Asupra capitolului XII din Legea invatamantului, privind invatamantul
pentru persoanele apartinand minoritatilor nationale, semnatarii sesizarilor
fac mai intai observatia ca "reglementarile cuprinse in art. 122 - 130 din
lege constituie un regres vadit fata de reglementarile legale in vigoare",
respectiv cele din Legea nr. 28/1978. In realitate, sunt insa contestate
reglementarile de la art. 118 - 126 din noua lege, care alcatuiesc cuprinsul
capitolului intitulat "Invatamantul pentru persoanele apartinand
minoritatilor nationale".
Cat priveste substanta obiectiei, este evident ca o asemenea observatie
generalizatoare, referitoare la calitatea reglementarii, raportata la
circumstante istorice si la sisteme de valori esential diferite, nu poate
apartine domeniului controlului de constitutionalitate. S-a considerat totusi
ca, "prin aceasta restrangere", au fost incalcate prevederile art. 5
pct. 2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice,
potrivit carora "nu se poate admite nici o restrictie sau derogare de la
drepturile fundamentale ale omului recunoscute sau in vigoare".
Interpretarea data prevederilor art. 5 pct. 2 din Pactul international cu
privire la drepturile civile si politice, ratificat de Romania prin Decretul
nr. 212 din 31 octombrie 1974, nu corespunde sensului real al acestor
prevederi. Prin ele nu se admite "nici o restrictie sau derogare" de
la drepturile fundamentale ale omului recunoscute sau in vigoare intr-un stat,
sub pretextul ca pactul nu recunoaste acele drepturi sau le recunoaste intr-o
masura mai mica. Asadar, nici un stat, care a ratificat pactul, nu s-ar putea
prevala de lacunele pactului sau de insuficienta prevederilor lui, in masura in
care ele ar fi reale, pentru a restrange sau pentru a abandona drepturi deja
recunoscute sau in vigoare in acel stat. Pactul complineste sau suplineste
reglementarile interne, el nu implica adaptarea acestora la un nivel calitativ
inferior. Or, reglementarile din Legea invatamantului nu numai ca nu restrang
sau nu repudiaza dreptul la educatie, drept proclamat de art. 13 din Pactul
international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, dar ii
asigura realizarea efectiva la un nivel calitativ superior celui considerat ca
minim, prin ceea ce se impune statelor-parti de art. 13 pct. 2 din pact:
obligativitatea invatamantului primar si accesibilitatea gratuita la acesta,
generalizarea invatamantului secundar si accesibilitatea la acesta "prin
toate mijloacele potrivite si in special prin instaurarea in mod progresiv a
gratuitatii lui", accesibilitatea la invatamantul superior "in
deplina egalitate", in functie de capacitatea fiecaruia, prin toate
mijloacele potrivite si in special prin introducerea treptata a gratuitatii;
incurajarea sau intensificarea, cat mai posibil, a educatiei de baza pentru
persoanele care au primit instructie primara sau care n-au primit-o pana la
capat, dezvoltarea unei retele scolare la toate nivelurile, stabilirea unui
sistem adecvat de burse, ameliorarea conditiilor materiale ale personalului
didactic.
Art. 4 din Conventia privind lupta impotriva discriminarii in domeniul
invatamantului consemneaza angajamentul statelor "sa formuleze, sa
dezvolte si sa aplice o politica nationala menita sa promoveze, prin metode
adaptate circumstantelor si obiceiurilor nationale, egalitatea de posibilitati
si de tratament in domeniul invatamantului". Pentru a marca directiile in
care trebuie sa se actioneze, sunt reluate, uneori identic, alteori in esenta,
prevederile art. 13 pct. 2 din Pactul international cu privire la drepturile
economice, sociale si culturale, la care sunt adaugate alte cateva dimensiuni:
executarea de catre toti a obligatiei scolare prevazute de lege, asigurarea in
toate institutiile de invatamant public de acelasi grad a unui invatamant de
acelasi nivel si conditii echivalente in ceea ce priveste calitatea
invatamantului predat, asigurarea fara discriminare a pregatirii pentru
profesiunea didactica.
Nici una dintre prevederile aratate nu stipuleaza, nici nu sugereaza un
"privilegiu lingvistic", susceptibil de convertire intr-un criteriu
care sa stea la baza organizarii si functionarii invatamantului.
Aceasta constatare este confirmata si de prevederile art. 14 din Conventia
europeana a drepturilor omului si ale art. 2 din Primul protocol aditional la
conventie, sensul acestor prevederi fiind determinat prin jurisprudenta Curtii
Europene a Drepturilor Omului. Constatand ca art. 2 din Primul protocol
consacra un veritabil drept la instructie, Curtea Europeana retine ca in
conventie nu se specifica limba in care urmeaza a se realiza invatamantul si
conventia nu impune statelor obligatii determinate in acest sens, conventia are
in vedere garantarea pentru persoanele aflate sun jurisdictia statului a
dreptului de a avea acces la mijloacele de instruire de care dispune statul.
Reglementarile statului nu trebuie sa aduca atingere substantei acestui drept.
Din fraza a doua a art. 2 din primul protocol, coroborat cu art. 14 din
conventie, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a dedus ca textele
respectivelor articole nu interzic orice distinctie de tratament, dar ca
egalitatea de tratament este violata, daca distinctia este lipsita de
justificare obiectiva si nu este rezonabila. Existenta unei asemenea
justificari trebuie apreciata in raport cu scopul si efectele masurii luate,
din perspectiva principiilor care, in general, prevaleaza in societatile
democratice. In fine, prin analiza frazei a doua din art. 2 al Primului
protocol, Curtea Europeana a Drepturilor Omului ajunge la concluzia ca statele
nu au obligatia de a veni in intampinarea unor "preferinte
lingvistice" ale parintilor in domeniul educatiei sau al invatamantului, o
asemenea intelegere echivalind cu o deturnare de la sensul comun.
Raportul rezonabil de proportionalitate dintre cerere si posibilitati,
dintre cerere si mijloacele intrebuintate sau dintre mijloacele intrebuintate
si scopul urmarit constituie, de asemenea, axa reglementarilor cuprinse in art.
14 al Conventiei-cadru pentru protectia minoritatilor nationale. In sensul
acestor reglementari, neindoielnic obligatorii pentru statul roman, trebuie sa
se recunoasca dreptul oricarei persoane apartinand unei minoritati nationale
"de a invata limba sa minoritara". In ariile "locuite
traditional sau in numar substantial" de persoane apartinand minoritatilor
nationale, "daca exista o cerere suficienta", partile la conventie trebuie
sa depuna "eforturi pentru a asigura, in masura posibilului si in cadrul
sistemului lor educational", ca persoanele apartinand acestor minoritati
"sa beneficieze de posibilitati corespunzatoare de invatare a limbii lor
minoritare ori de a primi o educatie in aceasta limba". In orice caz, cum
expres precizeaza art. 14 din Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor
nationale, aplicarea acestor masuri se va face "fara a se aduce atingere
invatarii limbii oficiale ori predarii in aceasta limba".
3. Art. 122 din lege ar contraveni prevederilor art. 32 din Constitutie,
intrucat precizeaza ca persoanele apartinand minoritatilor nationale isi pot
exercita dreptul la invatatura "in conditiile prezentei legi". Or,
art. 32 alin. (3) din Constitutie se refera nu la conditii", ci la
"modalitatile" de exercitare a drepturilor. In realitate, nu art.
122, ci art. 118 din lege prevede ca: "Persoanele apartinand minoritatilor
nationale au dreptul sa studieze si sa se instruiasca in limba materna la toate
nivelurile si formele de invatamant, in conditiile prezentei legi".
Aceasta din urma locutiune este considerata neconstitutionala, prin raportarea
ei la art. 32 alin. (3) din Constitutie. Distinctia specioasa care s-a facut
intre "conditii" si "modalitati" nu poate fi retinuta.
Termenul "modalitati" la care se refera art. 32 alin. (3) din
Constitutie semnifica ansamblul mijloacelor, procedeelor sau metodelor necesar
a fi promovate pentru a se asigura realizarea efectiva a dreptului fundamental
consacrat de Constitutie, precum si conditiile de exercitare a acestui drept.
Unele dintre criteriile prevazute de lege pentru a asigura accesibilitatea la
invatamant nu pot fi calificate ca "modalitati", ele fiind
"conditii" (de exemplu, implinirea varstei de 7 ani pentru inscrierea
copilului in invatamantul primar, admiterea elevilor in invatamantul liceal
prin concurs, varsta maxima de 17 ani pentru inscrierea la concursul de
admitere in invatamantul liceal de zi, absolvirea liceului cu diploma de
bacalaureat pentru a putea participa la admiterea in invatamantul universitar
etc.), fara a avea semnificatia unor restringeri la exercitarea dreptului.
4. Prevederile art. 123 din lege sunt criticate, sub aspectul
constitutionalitatii, intrucat "violeaza art. 32 alin. (3) din Constitutie".
In acest sens, se afirma ca prin prevederile mentionate "se limiteaza la
grupe, clase, sectii sau scoli invatamantul in limbile persoanelor apartinand
minoritatilor nationale". Se pare ca, in realitate, sunt vizate
prevederile art. 119 alin. (1) din lege. Textul atacat a fost insa preluat
gresit. Art. 119 alin. (1) prevede urmatoarele: "In functie de
necesitatile locale, se pot organiza, la cerere si in conditiile legii, grupe,
clase, sectii sau scoli cu predare in limbile minoritatilor nationale".
Aceste prevederi ar contraveni, in opinia autorilor sesizarilor, nu numai celor
stabilite de art. 32 alin. (3) din Constitutie, dar si celor inscrise in art. 1
pct. 1 din Conventia privind lupta impotriva discriminarii in domeniul
invatamantului, ratificata de Romania prin Decretul nr. 149 din 14 decembrie
1960, semnificind o "discriminare" intemeiata pe "limba" si
pe "origine nationale". Aceasta, intrucat se exclude
"posibilitatea infiintarii institutiilor de invatamant superior
(universitar) cu limba de predare in limbile persoanelor apartinand
minoritatilor nationale".
In sensul conventiei, termenul "discriminare" cuprinde
"orice distinctie, excludere, limitare sau preferinta care are ca obiect
sau ca rezultat suprimarea sau alterarea egalitatii de tratament in ceea ce
priveste invatamantul". Prevederile art. 119 alin. (1) din lege nu numai
ca nu pot avea ca rezultat "suprimarea sau alterarea egalitatii de
tratament in ceea ce priveste invatamantul", ci chiar asigura o asemenea
egalitate, din moment ce se prevede expres posibilitatea organizarii de grupe,
clase, sectii sau scoli cu predarea in limbile minoritatilor nationale. Cat
priveste invatamantul superior, urmeaza a fi observate prevederile art. 118 din
lege, care recunosc dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale
"sa studieze si sa se instruiasca in limba materna la toate nivelurile si
formele de invatamant", prevederile art. 122 alin. (2) din lege, care
inlesnesc in invatamantul medical universitar, in cadrul sectiilor existente,
continuarea pregatirii de specialitate in limba materna, prevederile art. 123
din lege, care permit, in invatamantul universitar de stat, organizarea de
grupe si sectii cu predarea in limba materna, pentru pregatirea personalului
necesar in activitatea didactica si cultural-artistica.
Aprecierea acestor prevederi sau a altora, care au ca obiect reglementarea
dreptului persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a invata in limba
lor materna si a dreptului de a putea fi instruite in aceasta limba, trebuie
insa sa se faca si din perspectiva Conventiei-cadru pentru protectia
minoritatilor nationale, ratificata de Romania prin Legea nr. 33 din 29 aprilie
1995. Retin atentia prevederile art. 14 din Conventia-cadru, care, postulind
angajamentul partilor de a recunoaste "dreptul oricarei persoane
apartinand unei minoritati nationale de a invata limba sa minoritara",
precizeaza totodata formele, conditiile si limitele realizarii acestui drept,
satisfacute prin prevederile Legii invatamantului.
5. Prevederile art. 126 alin. (1) din lege, in realitate insa cele ale art.
122 alin. (1), sunt considerate neconstitutionale, prin evocarea art. 32 alin.
(3) din Constitutie si a art. 1 pct. 1 din Conventia privind lupta impotriva
discriminarii in domeniul invatamantului, deoarece ele "exclud instruirea
in limbile minoritatilor nationale, in cadrul invatamantului de stat
profesional, liceal-tehnic, economic, administrativ, agricol, silvic,
agromontan, cat si in invatamantul postliceal". Or, dimpotriva, art. 122
alin. (1) din lege prevede ca, in invatamantul de stat profesional, liceal,
tehnic, economic, administrativ, agricol, silvic, agromontan, cat si in
invatamantul postliceal, pregatirea de specialitate se face in limba romana,
dar "asigurandu-se, in functie de posibilitati, insusirea terminologiei de
specialitate si in limba materna". Aceasta din urma precizare, astfel cum
ea a fost circumstantiata, este neindoielnic rezonabila, tinand seama atat de
specificul acestor tipuri de invatamant, cat si de diversitatea minoritatilor
nationale din randul carora provin elevii.
6. Art. 126 alin. (2) din lege, de fapt art. 122 alin. (2) a fost de
asemenea considerat neconstitutional prin prevederile sale, intrucat
"limiteaza dreptul de instruire in limbile minoritatilor nationale la
invatamantul medical in cadrul sectiilor existente". Considerarea acestor
prevederi ca neconstitutionale este vadit eronata, caci, in sensul art. 84
alin. (1) din lege, prin "sectie" urmeaza sa se inteleaga un element
al structurii facultatii.
7. Pentru considerente identice cu cele anterioare au fost calificate ca
neconstitutionale prevederile art. 127 din lege, in realitate fiind insa astfel
calificate prevederile art. 123 din lege, spunindu-se ca si ele "limiteaza
dreptul de instruire in limbile minoritatilor nationale" numai la
"pregatirea personalului necesar in activitatea didactica si
cultural-artistica". Intr-adevar, potrivit art. 123 din lege: "In
invatamantul universitar de stat se pot organiza, la cerere si in conditiile
prezentei legi, grupe si sectii cu predarea in limba materna pentru pregatirea
personalului necesar in activitatea didactica si cultural-artistica".
Urmeaza mai intai sa se observe ca prevederile acestui articol corespund
intocmai celor ale art. 4 lit. d) din Conventia privind lupta impotriva
discriminarii in domeniul invatamantului, invocata in sesizari pentru a se
demonstra neconstitutionalitatea prevederilor aratate. Conventia a obligat,
intre altele, statele semnatare "sa asigure fara discriminare pregatirea
pentru profesiunea didactica". Mai mult insa, Legea invatamantului asigura
pregatirea personalului necesar si pentru activitatea cultural-artistica.
Tinand seama de natura specifica a acestor activitati, posibilitatea de a se
crea asemenea grupe si sectii raspunde unor cerinte indeniabile. Textul nu
trebuie insa interpretat parcelar, pentru a deduce astfel "limitarea
dreptului de instruire in limbile minoritatilor nationale", abstractie
facand de faptul ca prin alte prevederi ale legii sunt deschise aceleasi
posibilitati. Organizarea unor asemenea grupe si sectii "la cerere"
este deplin justificata. Numai astfel constituirea grupelor si a sectiilor cu
predarea in limba materna poate corespunde nevoilor reale. Totodata, astfel se
da expresie prevederilor art. 3 pct. 1 din Conventia-cadru pentru protectia
minoritatilor nationale, potrivit carora orice persoana apartinand unei
minoritati nationale are dreptul sa aleaga liber daca sa fie tratata sau nu ca
atare.
8. Neconstitutionalitatea prevederilor art. 128 din lege, in realitate cele
ale art. 124, consta, in opinia autorilor sesizarilor, in faptul ca astfel
"se ingreuiaza accesul la diferite tipuri si grade de invatamant si in
consecinta constituie o discriminare, in sensul art. 1 pct. 1 - 2 din Conventia
ratificata prin Decretul nr. 149/1960". Se considera, de asemenea, ca prin
aceleasi prevederi "se mai incalca si angajamentul asumat prin art. 12
pct. 3 din Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale",
conventie care "face parte din categoria actelor normative vizate prin
art. 20 din Constitutie".
Art. 124 din lege prevede urmatoarele: "In invatamantul de toate
gradele, concursurile de admitere si examenele de absolvire se sustin in limba
romana. Concursuri de admitere si examene de absolvire pot fi sustinute in
limba materna la scolile, clasele si specializarile la care predarea se face in
limba materna respectiva, in conditiile prezentei legi".
Comparind prevederile legii cu obiectia de neconstitutionalitate, rezulta
ca enuntul din sesizari ignora faptul ca, in conditiile art. 124 din lege,
concursurile de admitere si examenele de absolvire pot fi sustinute si in limba
materna.
Sustinerea insa, ca regula, a concursurilor de admitere si a examenelor de
absolvire in limba romana apare cu totul justificata. Potrivit art. 13 din
Constitutie, in Romania, limba oficiala este limba romana. In sensul art. 14
paragraful 3 din Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale,
masurile prevazute in paragraful 2 al acestui articol se vor aplica "fara
a se aduce atingere invataturii limbii oficiale ori predarii in aceasta
limba". Regula sustinerii concursurilor de admitere si a examenelor de
absolvire in limba romana este insa in concordanta si cu alte prevederi ale
legii, potrivit carora "Limba si literatura romana constituie o proba de
concurs" [art. 25 alin. (4), art. 26 alin. (1) din lege], dar, mai inainte
de toate, cu prevederile art. 12 alin. (2) din lege, potrivit carora
"organizarea si continutul invatamantului nu pot fi structurate dupa
criterii exclusiviste si discriminatorii de ordin ideologic, politic, religios
sau etnic".
Prevederile art. 124 din lege nu afecteaza nici "principiul sanselor
egale", din moment ce pregatirea in limba romana este asigurata tuturor
[art. 8 alin. (1) si (3) din lege].
9. Art. 124 alin. (2) din lege, in realitate art. 120 alin. (2) din lege,
este considerat neconstitutional, intrucat "ingradeste dreptul asigurat
prin art. 32 alin. (3) din Constitutie, privind instruirea in limba
materna". Art. 120 alin. (2) din lege prevede ca, in invatamantul
gimnazial si liceal, Istoria romanilor si Geografia Romaniei se predau si se
examineaza in limba romana.
Obiectia de neconstitutionalitate are la baza acelasi viciu de metoda:
textul considerat ca neconstitutional a fost dislocat din sistemul celorlalte
reglementari pe care le cuprinde art. 120 din lege. S-a ignorat faptul ca
acelasi articol prevede cateva masuri complinitoare. Astfel, Limba si
literatura romana se preda in invatamantul primar "dupa programe de
invatamant si manuale scolare elaborate in mod special pentru minoritatea
respectiva"; in invatamantul primar, Istoria romanilor si Geografia
Romaniei se predau in limba materna; "in programele si manualele de
Istorie universala si Istoria romanilor se vor reflecta istoria si traditiile
minoritatilor nationale din Romania"; "in invatamantul gimnazial se
introduce, la cerere, ca disciplina de studiu, Istoria si traditiile
minoritatii nationale, cu predare in limba materna".
II. Cu privire la neconstitutionalitatea unor prevederi prin care se
reglementeaza autonomia universitara
Unele prevederi ale Sectiunii a 7-a din lege, privind "Autonomia
universitara", s-au considerat a nu fi "in concordanta cu
dispozitiile art. 32 alin. (6) din Constitutie". In acest sens, au fost
aduse in atentie prevederile art. 95 alin. (3) art. 95 alin. (4) si art. 96
alin. (2) din Legea invatamantului. Procedandu-se la corectarea necesara, din
cauza indicarii eronate a articolelor in discutie, urmeaza a fi examinate
prevederile art. 92 alin. (3) si (4), precum si ale art. 93 alin. (2) si (3)
din Legea invatamantului.
Art. 32 alin. (6) din Constitutie prevede ca "autonomia universitara
este garantata".
Art. 92 alin. (2) - (4) din lege precizeaza domeniile autonomiei
universitare si continutul acesteia. In contextul prevederilor legii sunt
stabilite corelatiile necesare intre continutul autonomiei universitare si
atributiile Ministerului Invatamantului, care, astfel cum precizeaza art. 141
alin. (1) din lege, "conduce sistemul national de invatamant".
1. Potrivit art. 92 alin. (3) din lege, autonomia universitara se
realizeaza, intre altele, prin "admiterea candidatilor la studii, pe baza
criteriilor generale stabilite de Ministerul Invatamantului", precum si
prin "stabilirea, impreuna cu Ministerul Invatamantului si cu alte
autoritati publice, agenti economici, organizatii profesionale si patronale
recunoscute la nivel national, a domeniilor in care se utilizeaza diplomele si
certificatele proprii emise". Necesitatea stabilirii unor "criterii
generale pentru admiterea candidatilor la studii" decurge logic din
apartenenta tuturor unitatilor si institutiilor de invatamant la un
"sistem national de invatamant" [art. 15 alin. (1) din lege], precum
si din finalitatea comuna intregului sistem de invatamant (art. 4 din lege). In
fine, prevederile in discutie din cuprinsul art. 92 alin. (2) trebuie corelate
cu cele ale art. 1 din lege, care consacra "principiile invatamantului
democratic" si "drepturi egale de acces la toate nivelurile si
formele de invatamant" pentru toti cetatenii. Avand ca prim termen de
referinta prevederile art. 16 din Constitutie, care consacra egalitatea in
drepturi "fara privilegii si fara discriminari", criteriile generale
pentru admiterea candidatilor la studii nu pot fi decat unitare, aceleasi la
toate unitatile de invatamant si pentru toti candidatii.
Stabilirea unor criterii diferite, la unele unitati de invatamant sau
pentru unii dintre candidati, ar contraveni nu numai principiul constitutional
al egalitatii in drepturi, dar si unora dintre prevederile Conventiei privind
lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamantului, avand ca rezultat
"alterarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste invatamantul"
(art. 1 pct. 1 din Conventie), alterarea egalitatii de posibilitati si de
tratament in domeniul invatamantului" (art. 4 din conventie).
Autonomia universitara nu se poate situa in afara unui asemenea sistem de
exigente.
Stabilirea, impreuna cu Ministerul Invatamantului si cu alte autoritati,
agenti sau organizatii, a domeniilor in care se utilizeaza diplomele si
certificatele proprii emise de institutiile de invatamant superior"
corespunde unor cerinte de ordinul evidentei, intre care: valorizarea uniforma
a diplomelor si certificatelor, sprijinirea titularilor de diplome si
certificate, in optiunea acestora, la incheierea unor contracte de munca,
asigurarea concordantei dintre specialitatea absolventilor si domeniile de
activitate economico-sociala.
2. Conform art. 92 alin. (4) din lege, "In plan financiar, autonomia
universitara se realizeaza ca drept de gestionare, potrivit legii si
raspunderii personale, a fondurilor alocate de la buget sau provenite din alte
surse, inclusiv a veniturilor realizate din taxele in valuta de la studenti si
cursanti straini, potrivit criteriilor stabilite de comun acord cu Ministerul
Invatamantului".
Textul este in concordanta cu prevederile titlului VI din lege, din
reglementarea caruia rezulta conjugarea principiului sistemului unitar de
finantare, de la bugetul de stat, a unitatilor de invatamant, cu principiul
descentralizarii gestionarii fondurilor alocate.
Criteriile unitare de stabilire a taxelor in valuta de la studenti si
cursanti straini previn, si sub acest aspect, orice masura discriminatorie
intre acestia.
Drepturile comunitatii universitare n-au fost insa nesocotite, din moment
ce criteriile despre care se face vorbire la art. 92 alin. (4) din lege se
stabilesc "de comun acord cu Ministerul Invatamantului". Or,
"acordul" are ca rezultat emiterea unui act juridic complex, care are
la baza egalitatea si concordanta mai multor manifestari de vointa.
3. Astfel cum precizeaza art. 93 alin. (2) din lege, rectorul se alege de
catre senat si se confirma prin ordin al ministrului invatamantului.
Prevederile acestea au fost considerate neconstitutionale, intrucat "se
stirbeste autonomia universitara". Este insa procedura indeobste admisa,
care rezulta si din celelalte prevederi ale art. 93 alin. (2), de validare a
alegerilor de catre un organ ierarhic superior sau de un organ anume constituit
in acest scop. Confirmarea este necesara nu numai pentru verificarea
respectarii procedurilor democratice de alegere, instituite prin art. 93 alin.
(1) din lege, dar si pentru verificarea indeplinirii conditiilor pentru
alegere: persoana sa faca parte dintre membrii comunitatii universitare si sa
nu ocupe functia de rector mai mult de doua mandate succesive.
4. Potrivit art. 93 alin. (3) din lege, ministrul invatamantului poate suspenda
din functie, din motive justificate, pe rectorul institutiei de invatamant
superior, de stat sau particular, acreditate. Prevederile art. 93 alin. (3) din
lege au fost considerate neconstitutionale, pentru ca si ele "constituie
stirbiri ale autonomiei universitare", mai ales ca "sunt concepute
atat pentru invatamantul universitar de stat, cat si pentru cel
particular".
Dintr-un inceput, obiectiunea ignora faptul ca sistemul national de
invatamant cuprinde, potrivit art. 15 alin. (2) din lege, si unitatile si
institutiile de invatamant particulare, precum si faptul ca exercitarea de
catre Ministerul Invatamantului a unora dintre atributiile prevazute de art.
141 din lege presupune posibilitatea luarii masurilor corespunzatoare si legale
fata de persoanele vinovate. Dar posibilitatea suspendarii din functie a
rectorului nu poate fi considerata ca prerogativa de natura "sa stirbeasca
autonomia universitara", intrucat cel suspendat se poate adresa instantei
judecatoresti, iar in sensul art. 93 alin. (2) din lege, rectorul poate fi
revocat din functie numai de catre senatul universitatii, prin aceeasi
procedura folosita la numire.
III. Cu privire la neconstitutionalitatea unor prevederi prin care se
reglementeaza baza materiala a invatamantului
1. Sunt considerate neconstitutionale prevederile art. 171 alin. (1) din
lege, care "violeaza art. 41 si 135 din Constitutie, atunci cand prevad ca
baza materiala a invatamantului de stat consta din intreg activul patrimonial
al Ministerului Invatamantului, al institutiilor si unitatilor de invatamant si
de cercetare stiintifica din sistemul de invatamant existent la data intrarii
in vigoare a legii."
De fapt, sunt reproduse astfel, partial, prevederile art. 166 alin. (1) din
lege si acestea urmeaza sa fie verificate sub aspectul constitutionalitatii.
"Legea - se spune in motivarea obiectiei de neconstitutionalitate - nu
face nici o diferentiere sub aspectul asigurarii bazei materiale, desi
provenienta spatiilor pentru procesul de invatamant, bibliotecilor, statiunilor
didactice si de cercetare, atelierelor scolare, fermele didactice, gradinilor
botanice, terenurilor agricole, caminelor, internatelor etc. , trebuia sa fi
antrenat tratament legislativ diferentiat, din moment ce Constitutia garanteaza
dreptul de proprietate si creantele asupra statului". Multe din bunurile
care in prezent apartin bazei materiale a invatamantului de stat - se arata in
continuare - "au fost luate de statul comunist prin desfiintarea
invatamantului particular si a celui confesional", asa incat "prin
reinfiintarea acestor forme de invatamant era de asteptat sa se faca si
retrocedarea drepturilor cotropite". Dar, in locul restituirii bunurilor
catre adevaratii proprietari, "prin dispozitia luata s-a facut o noua
nationalizare, masura care este vadit neconstitutionala".
Intr-adevar, art. 41 alin. (1) din Constitutie garanteaza dreptul de
proprietate, precum si creantele asupra statului. Astfel cum constant a decis
Curtea Constitutionala (de exemplu, prin Decizia nr. 4 din 3 iulie 1992,
Decizia nr. 3 din 2 februarie 1993, Decizia nr. 23 din 27 aprilie 1993, Decizia
nr. 127 din 16 noiembrie 1994, Decizia nr. 134 din 6 decembrie 1994), in
conformitate cu regimul constitutional al dreptului de proprietate instituit
prin Constitutie, nationalizarea este o masura neconstitutionala. Dar
suprematia dispozitiilor constitutionale, prevazuta de art. 51 din Constitutie,
se aplica exclusiv legilor si altor reglementari in vigoare sub imperiul
Constitutiei actuale. Pe baza acestui criteriu, nu se poate constata violarea
de catre o lege anterioara Constitutiei actuale a unor reguli instituite de
aceasta Constitutie. Prin aplicarea criteriului ierarhic al suprematiei
Constitutiei fata de o lege anterioara ar insemna sa se confere regimului constitutional
actual un efect retroactiv, cu incalcarea principiului neretroactivitatii
legilor, prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutie.
In considerarea suprematiei Constitutiei si a principiului
neretroactivitatii, o lege poate fi apreciata numai in functie de regimul
constitutional sub imperiul caruia ea a fost adoptata, inclusiv in ce priveste
posibilitatea controlului constitutionalitatii ei.
2. S-a considerat, de asemenea, ca baza materiala la care se refera art.
171 alin. (3) din lege, in realitate art. 166 alin. (3) din lege,
"realizata din fondurile institutiilor si intreprinderilor de stat",
ar fi trebuit "sa se atribuie acestor institutii sau societati comerciale
si sa nu se reintegreze in patrimoniul Ministerului Invatamantului".
Fata de aceasta obiectie de neconstitutionalitate, sunt reiterabile unele
dintre considerentele aratate in legatura cu regimul juridic al proprietatii si
consecintele ce decurg din conflictul intertemporal dintre legi.
Dar, astfel cum a fost formulata obiectia, ea evoca nu o problema de
neconstitutionalitate, ci una de oportunitate legislativa, a carei apreciere nu
apartine competentei Curtii Constitutionale.
IV. Cu privire la neconstitutionalitatea prevederilor art. 9 alin. (1) din
Legea invatamantului
Art. 9 alin. (1) din lege prevede urmatoarele: "Planurile
invatamantului primar, gimnazial, liceal si profesional includ religia ca
disciplina scolara. In invatamantul primar religia este disciplina obligatorie,
in invatamantul gimnazial este optionala, iar in invatamantul liceal si
profesional este facultativa. Elevul, cu acordul parintelui sau tutorelui legal
instituit, alege pentru studiu religia si confesiunea".
Obiectia de neconstitutionalitate priveste numai cea de-a doua teza din
cuprinsul art. 9 alin. (1), anume faptul ca in invatamantul primar
"religia este disciplina obligatorie". Prin aceasta - se arata in
sesizare - sunt incalcate: a) prevederile art. 1 alin. (3) din Constitutie
referitoare la principiul "liberei dezvoltari a personalitatii
umane"; b) prevederile art. 26 alin. (2) din Constitutie, care consacra
"dreptul persoanei fizice de a dispune de ea insasi"; c) prevederile
art. 29 alin. (1) si (2) din Constitutie, "care se refera la libertatea de
constiinta"; d) prevederile art. 45 alin. (5) din Constitutie, "care
se refera la obligatia autoritatilor publice de a contribui la asigurarea
conditiilor pentru participarea libera a tinerilor la viata politica, sociala,
economica, culturala si sportiva a tarii".
Prevederile contestate sub aspectul constitutionalitatii urmeaza a fi
examinate prin prisma catorva norme cuprinse in legea fundamentala, precum si
in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in pacte si in conventii
internationale, care sunt direct incidente. Astfel, potrivit art. 32 alin. (7),
teza finala din Constitutie, "in scolile de stat, invatamantul religios
este organizat si garantat prin lege"; potrivit art. 29 alin. (1), teza
finala din Constitutie, "nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie
ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale";
potrivit art. 29 alin. (6) din Constitutie, "parintii sau tutorii au
dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori
a caror raspundere le revine". In sensul art. 18 din Declaratia Universala
a Drepturilor Omului, orice om are dreptul la libertatea gandirii, de
constiinta si religie, acest drept incluzand libertatea de a-si schimba religia
sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea
si prin invatatura; art. 18 alin. (1) din Pactul international cu privire la
drepturile civile si politice cuprinde o reglementare identica, dar, in alin.
2, se mai adauga ca "nimeni nu va fi supus vreunei constrangeri putand
aduce atingere libertatii sale de a avea sau de a adopta o religie sau o
convingere la alegerea sa"; prin art. 13 pct. 3 din Pactul international
cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, statele-parti la
acest pact s-au angajat sa respecte libertatea parintilor si, atunci cand este
cazul, a tutorilor legali, de "a asigura educatia religioasa si morala a
copiilor lor in conformitate cu propriile lor convingeri"; art. 9 din
Conventia Europeana a Drepturilor Omului cuprinde o reglementare similara cu
cea din art. 18 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si cu cea din
art. 18 alin. (1) al Pactului international cu privire la drepturile civile si
politice.
In esenta, toate aceste prevederi din Declaratia Universala a Drepturilor
Omului din pacte si conventii internationale sunt reluate de art. 29 alin. (1)
si alin. (6) din Constitutia Romaniei.
Asa fiind, prevederile art. 9 alin. (1) din Legea invatamantului nu pot fi
interpretate decat in stricta conformitate cu cele ale art. 29 din Constitutie,
in sensul carora "nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa
adere la o credinta religioasa contrare convingerilor sale" si
"parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor
convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine". O alta
interpretare ar fi vadit neconstitutionala.
Art. 9 alin. (1), teza finala din Legea invatamantului, permite insa o
interpretare conforma prevederilor constitutionale: Elevul, cu acordul
parintelui sau tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia si
confesiunea". Dreptul de "a alege" semnifica si posibilitatea de
a nu avea nici o optiune religioasa. Iar "alegerea", cu "acordul
parintelui sau al tutorelui legal instituit", asigura dreptul
reprezentantilor legali ai copilului de a decide, potrivit propriilor
convingeri, in legatura cu educatia copiilor minori, ca expresie a autoritatii
parintesti.
Introducerea in invatamantul primar a religiei, ca "disciplina
obligatorie", nu inseamna obligativitatea religiei pentru elevi,
nesocotindu-se dreptul parintelui sau al tutorelui de a asigura educatia
copiilor minori potrivit propriilor convingeri. Prin coroborarea tezei a doua
cu cea finala din structura art. 9 alin. (1) rezulta ca
"obligativitatea" priveste includerea religiei ca disciplina in
planurile de invatamant, religia si confesiunea ramanand sa fie alese sau nu.
Prevederile art. 9 alin. (1) din Legea invatamantului sunt deci
constitutionale, sub rezerva respectarii dispozitiilor art. 29 alin. (1) si
alin. (6) din Constitutie.
Avand in vedere considerentele expuse, in temeiul prevederilor art. 1 alin.
(3), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 26 alin. (2), art. 29
alin. (1), (2) si (6), art. 32 alin. (2), (3) si (6), art. 41, art. 45 alin.
(5) si art. 135 din Constitutie, precum si ale prevederilor art. 144, lit. a)
din Constitutie si ale art. 20 alin. (2) si (3) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
1. Prevederile art. 8 alin. (1), art. 92 alin. (3) si (4), art. 93 alin.
(2) si (3), art. 118, art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (2), art. 122 alin.
(1) si (2), art. 123, art. 124, art. 158 alin. (1) si art. 166 alin. (1) si (3)
din Legea invatamantului sunt constitutionale.
2. Prevederile art. 9 alin. (1) din Legea invatamantului sunt
constitutionale numai daca se respecta, conform art. 29 alin. (1) si (6) din
Constitutie, dreptul parintilor sau tutorilor de a asigura, potrivit propriilor
convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine.
3. Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 18 iulie 1995 si la ea au participat:
Ioan Muraru, presedinte, Costica Bulai, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu,
Antonio Iorgovan, Lucian Stangu si Victor Dan Zlatescu, judecatori.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat asistent
Gabriela Dragomirescu