Decizia Nr.700 din 07.11.2017

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Constantin Adăscălţei în Dosarul nr. 2.728/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.417D/2016.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 31 octombrie 2017 în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, a autorului excepţiei, precum şi a reprezentantului legal al acestuia şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ocazie cu care Curtea, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 7 noiembrie 2017, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 10 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.728/1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Constantin Adăscăliţei într-o cauză penală aflată în faza de judecată, în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni, între care şi cea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că legiuitorul nu a oferit o definiţie legală sintagmei „efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ" şi acest fapt a permis trimiterea sa în judecată, făcându-se apel la dispoziţii care se regăsesc în Codul civil şi în alte acte normative. Astfel, singura definiţie legală a operaţiunilor financiare este dată în art. 250 din Codul penal şi vizează numai fraudele comise prin intermediul sistemelor informatice sau mijloacelor de plată electronice, respectiv retragerile şi transferurile de bani, încărcarea şi descărcarea de monedă electronică ori folosirea datelor referitoare la instrumentele de plată fără acordul titularului. 5. Totodată, sintagma „acte de comerţ", la care a apelat acuzarea, îşi regăseşte aplicabilitatea pe tărâmul altor ramuri de drept şi, prin urmare, „dacă o noţiune sau un termen nu sunt consacrate sau pot avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestora în context se stabileşte prin actul normativ care le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devin obligatorii pentru actele normative din aceeaşi materie" (a se vedea Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015).6. Or, în condiţiile în care nici în cuprinsul Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie nu se definesc noţiunile de „operaţiuni financiare" şi „acte de comerţ" şi nici printr-o anexă destinată lexicului folosit, autorul excepţiei apreciază că extinderea interpretării prin apelare la norme civile nu îndeplineşte exigenţele de claritate şi previzibilitate cerute de lege pentru a se putea determina conţinutul normativ al infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000.7. În susţinerea acestor argumente face trimitere la Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 şi Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016.8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că, în fapt, autorul critică modalitatea de legiferare a dispoziţiei legale referitoare la conţinutul textului de incriminare. Finalitatea excepţiei nu poate fi aceea de a supune controlului de constituţionalitate orice dispoziţie legală, chiar dacă ea ar viza înţelesul unor termeni sau sintagme cuprinse în norma de incriminare.9. Aşa fiind, în realitate, autorul excepţiei solicită ca instanţa de contencios constituţional să modifice norma criticată în chiar esenţa ei cu privire la latura obiectivă prin excluderea modalităţii alternative de realizare a elementului material al acestei infracţiuni, respectiv acţiunea de „efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ".10. Or, aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legiuitoare, nefiind admisibil ca instanţa de contencios constituţional să dispună, pe calea excepţiei, modificarea acestor decizii. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă, deoarece instanţa de contencios constituţional nu se poate transforma într-un legiuitor pozitiv şi, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, Legea nr. 287/2009 privind Codul civil conţine reglementări care se referă la „comerţ" (art. 1.772, art. 187, art. 2.050), la „fondul de comerţ" (art. 340, art. 745, art. 2.638) şi, respectiv, la „acte de comerţ" (art. 2.081-art. 2.083).13. Aşa fiind, din coroborarea prevederilor legale criticate cu cele ale Codului civil, destinatarii normei cuprinse în art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 îşi pot orienta conduita astfel încât să nu comită fapte care constituie infracţiuni.14. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi face trimitere la opinia exprimată în Decizia nr. 888 din 16 octombrie 2007 şi Decizia nr. 1.068 din 16 septembrie 2010.15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul conţinut: – Art. 12 din Legea nr. 78/2000: „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:a)efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;".18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la cerinţele de calitate a legilor, precum şi art. 7 cu denumirea Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 243 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 6 iulie 2017, s-a statuat că, în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, dispoziţiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 sunt clare şi neechivoce, întrucât destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care îşi poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012), că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011). 20. Aşa fiind, cu privire la înţelesul sintagmei „operaţiuni financiare, ca acte de comerţ", Curtea a constatat că, dimpotrivă, formularea, deşi generică, nu conţine nicio doză de imprevizibilitate, înglobând toate elementele necesare pentru identificarea existenţei infracţiunii într-o speţă sau alta, iar destinatarul normei penale de incriminare, chiar dacă nu este circumstanţiat, are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei şi îşi poate adapta conduita în mod corespunzător. De altfel, aspectele semnalate pun în discuţie modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale contestate. Faptul că există interpretări şi aplicări diferite ale înţelesului unei norme nu conduce automat la neconcordanţa acesteia cu Legea fundamentală, dar constituie eo ipso elemente care justifică promovarea unui/unor recurs/recursuri în interesul legii. 21. Astfel, potrivit art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000, este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, dacă este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fapta care constă în efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. Prin urmare, pentru ca efectuarea de operaţiuni financiare să constituie elementul material al laturii obiective, legea impune realizarea a două condiţii/cerinţe esenţiale, şi anume, operaţiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerţ, iar operaţiunile financiare, ca acte de comerţ, să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. 22. Prohibirea unor asemenea operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, are ca finalitate atât asigurarea respectării principiilor economiei de piaţă şi a libertăţii economice, cât şi protejarea demnităţii persoanelor care ocupă anumite funcţii/atribuţii/ însărcinări publice, scopul incriminării infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 constituindu-l ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcţiei, atribuţiei sau însărcinării primite, trebuie să se abţină de la efectuarea de astfel de operaţiuni. 23. Curtea a reţinut că efectuarea de operaţiuni financiare înseamnă realizarea unor tranzacţii referitoare la bani şi credite (a se vedea în acest sens Nota de studiu nr. 5.494/1.775/V-3/2016, întocmită de Secţia judiciară - Serviciul judiciar civil din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pagina 4) şi vizează desfăşurarea oricărei activităţi care presupune o plată, o circulaţie a banilor sau a creditelor. 24. Totodată, având în vedere exigenţele anexei la Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 3 mai 2007, din multitudinea de intermedieri şi tranzacţii financiare acolo prevăzute, numai cele care se circumscriu activităţilor şi domeniilor limitativ enumerate în art. 1 lit. e) din Legea nr. 78/2000 pot intra în categoria operaţiunilor financiare avute în vedere de legiuitor la incriminarea faptelor prevăzute de art. 12 lit. a) din aceeaşi lege şi acestea vizează „operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale". 25. De asemenea, legea cere ca operaţiunea financiară să fie efectuată ca act de comerţ, deci să constituie un act de speculă sau o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor, făcută în mod organizat. De aceea, retragerile de numerar şi operaţiunile de emitere a ordinelor de plată, chiar dacă sunt operaţiuni financiare, nu constituie, în acelaşi timp, şi acte de comerţ. 26. Astfel, potrivit art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 60/2012, la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, sintagma „contract comercial" sau „contracte comerciale" se înlocuieşte cu sintagma „contract civil" sau, după caz, „contracte sau acte de comerţ" se înlocuieşte cu termenul „contracte". 27. De asemenea, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, aduce clarificări terminologice. Astfel, potrivit art. 8, „(1) Noţiunea de «profesionist» prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.
(2) În toate actele normative în vigoare, expresiile «acte de comerţ», respectiv «fapte de comerţ» se înlocuiesc cu expresia «activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii»ˮ.28. Înlocuirea expresiilor clasice de „acte de comerţ" şi, respectiv, „fapte de comerţ" are meritul de a stabili conţinutul juridic actual al noilor noţiuni care vizează sensul economic al noţiunii de comerţ, adică acela de interpunere în schimbul şi circulaţia mărfurilor. Aceasta înseamnă că, în accepţiunea actuală a legiuitorului, actele de comerţ, respectiv activitatea comercială, sunt alcătuite din operaţiunile ce privesc activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii. 29. De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, noţiunea de profesionist include şi calitatea de comerciant. Aceasta înseamnă că legiuitorul a introdus un sistem subiectiv de reglementare al raporturilor comerciale. În plus, faţă de conţinutul normativ al alin. (2) al art. 8 din Legea nr. 71/2011, legiuitorul, în completarea sistemului subiectiv de reglementare prin raportarea normelor juridice la calitatea de profesionist comerciant, a avut în vedere normele referitoare la activităţile de producţie, prestări servicii şi comerţ, adică un sistem obiectiv de reglementare. 30. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Codul civil, „(1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ".31. Prin urmare, întrucât legiuitorul a prevăzut expres care este înţelesul sintagmei „acte de comerţ", critica autorului este neîntemeiată. 32. De asemenea, o altă condiţie pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 este aceea a scopului pentru care se efectuează operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, şi anume acela de a obţine pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fără a avea relevanţă dacă scopul a fost sau nu atins. 33. Prin urmare, prin ea însăşi, simpla efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ nu determină existenţa elementului material al infracţiunii, efectuarea de operaţiuni financiare având, aşadar, relevanţă penală şi putând constitui elementul material al infracţiunii numai dacă este săvârşită ca act de comerţ, dacă operaţiunile financiare sunt incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană şi dacă sunt săvârşite în scopul determinat de legiuitor. 34. Totodată, Curtea a mai constatat că nu poate fi primită nici trimiterea la argumentele avute în vedere cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, deoarece în acea decizie a fost cenzurat faptul că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu definesc ele însele noţiunea de „impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă" şi nici nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc categoria impozitelor sau contribuţiilor cu reţinere la sursă, în care s-ar afla şi impozitul pentru transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal. 35. În ce priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 7 cu denumirea Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a constatat că, dimpotrivă, prevederile legale contestate reprezintă o consacrare a principiului legalităţii pedepsei, sens în care legiuitorul a stabilit în termeni lipsiţi de echivoc atât conduita prohibită, cât şi pedeapsa corelativă în caz de nerespectare a interdicţiei. 36. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat decizia mai sus menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Adăscăliţei în Dosarul nr. 2.728/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru