DECIZIE   Nr. 693 din 20 mai 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 408 1 alin. 2 lit. a) si b) si alin. 11 lit. a) si b) din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 377 din 8 iunie 2010

Tudorel Toader                      - preşedinte

Nicolae Cochinescu               -judecător

Aspazia Cojocaru                  -judecător

Acsinte Gaspar                      -judecător

Petre Lăzăroiu                       -judecător

Ion Predescu                         -judecător

Puskas Valentin Zoltan          -judecător

Augustin Zegrean                  -judecător

Marinela Mincă                      - procuror

Doina Suliman                       - magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4081 alin. 2 lit. a) şi b) şi alin. 11 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihai Moldoveanu în Dosarul nr. 3.822/1/2009 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 11 mai 2010 si au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 20 mai 2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 28 septembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.822/1/2009, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4081 alin. 2 lit. a) şi b) şi alin. 11 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Mihai Moldoveanu cu ocazia examinării cererii de revizuire formulată împotriva Sentinţei penale nr. 134 din 8 iunie 1998, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 554/1996, sentinţă rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4.332 din 7 noiembrie 2000, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în Dosarul nr. 1.056/2000.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art.4081 alin. 2 lit. a) şi b) şi alin. 11 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 21, art. 53 şi art. 129, deoarece „limitează dreptul unor părţi ale unuia şi aceluiaşi proces penal de a exercita căile legale de atac", iar „legiuitorul nu poate suprima dreptul substanţial al unei părţi interesate de a exercita căile de atac." In acest sens, arată că „accesul liber la justiţie nu se referă exclusiv la acţiunea introductivă la prima instanţă de judecată, ci şi la sesizarea oricăror alte instanţe care, potrivit legii, au competenţa de a soluţiona fazele ulterioare ale procesului, inclusiv, aşadar, la exercitarea căilor de atac [...]."

Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4081 alin. 2 lit. a) şi b) şi alin. 11 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, introduse prin art. I pct. 3 din Legea nr. 576/2004 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.223 din 20 decembrie 2004, şi modificate prin art. I pct. 199 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, dispoziţii care au următorul conţinut: „Pot cere revizuirea:

a) persoana al cărei drept a fost încălcat;

b) soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi după moartea acestuia; [...];

Când instanţa constată că cererea este fondată:

a)  desfiinţează, în parte, hotărârea atacată sub aspectul dreptului încălcat şi, rejudecând cauza, cu aplicarea dispoziţiilor din capitolul III, secţiunea II, înlătură consecinţele încălcării dreptului;

b)    desfiinţează hotărârea şi, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanţa în faţa căreia s-a produs încălcarea dreptului, aplicându-se dispoziţiile din capitolul III, secţiunea II."

Aceste texte de lege sunt raportate la prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 4081 din Codul de procedură penală reglementează procedura revizuirii în cazurile în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă în cauzele penale în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Autorul excepţiei solicită, în realitate, modificarea dispoziţiilor de lege criticate, deoarece consideră că acestea limitează dreptul unor părţi ale unuia şi aceluiaşi proces penal de a exercita căile legale de atac.

In condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul este abilitat să reglementeze competenţa şi procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizează accesul liber la justiţie şi folosirea căilor de atac, Curtea constată că aspectele criticate vizează domeniul autorităţii legiuitoare, ceea ce contravine art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4081 alin. 2 lit. a) şi b) şi alin. 11 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihai Moldoveanu în Dosarul nr. 3.822/1/2009 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 mai 2010.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. TUDOREL TOADER

Magistrat-asisten-şef,

Doina Suliman