DECIZIE Nr.
686 din 20 mai 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2)
si (4), art. 21, art. 31 alin. (1) si art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006
privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 429 din 25 iunie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Glina - procuror
Cristina Toma -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2)
şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489 din
2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, excepţie
ridicată de Vasile Iovu şi Elena Iovu în Dosarul nr. 933/279/2007 al
Tribunalului Neamţ - Secţia civilă.
La apelul nominal se prezintă autorii excepţiei Vasile
Iovu, personal, şi Elena Iovu, personal şi asistată de avocatul Hermina Ignat,
cu împuternicire la dosar. De asemenea, se prezintă avocatul Maria Calciu, cu
împuternicire la dosar, pentru partea Mănăstirea „Sfântul Vasile" din
Bodeşti.
Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că, la
dosarul cauzei, Elena Iovu a depus note scrise prin care ridică, direct în faţa
Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a Hotărârii Guvernului nr. 53/2008,
precum şi a unor dispoziţii din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea
Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, partea Mănăstirea „Sfântul Vasile"
din Bodeşti a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea
excepţiei de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţei de judecată,
precum şi a noii excepţii invocate, ca fiind inadmisibilă.
Preşedintele Curţii acordă cuvântul părţilor cu privire
la excepţia ridicată direct în faţa instanţei de contencios constituţional.
Vasile Iovu solicită admiterea excepţiei astfel cum
aceasta a fost ridicată direct în faţa Curţii.
Apărătorul Mănăstirii „Sfântul Vasile" din Bodeşti
solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere, ca fiind inadmisibilă, a excepţiei ridicate direct în faţa Curţii,
invocând dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
In replică, apărătorul autorului excepţiei Elena Iovu
arată că noua excepţie reprezintă, de fapt, o dezvoltare a excepţiei ridicate
în faţa instanţei de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei
Vasile Iovu şi apărătorul autorului excepţiei Elena Iovu solicită admiterea
excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost formulată.
Reprezentantul Mănăstirii „Sfântul Vasile" din
Bodeşti arată că excepţia este neîntemeiată şi solicită respingerea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că promisiunea de a
vinde nu naşte un drept de proprietate şi că textele de lege criticate nu
încalcă prevederile constituţionale invocate de autorii excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 13 mai 2009, pronunţată în Dosarul
nr. 933/279/2007, Tribunalul Neamţ - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17
alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi art. 49
alin. (3) din Legea nr. 489 din 2006 privind libertatea religioasă şi
regimul general al cultelor.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de
Vasile Iovu şi Elena Iovu într-o cauză civilă ce are ca obiect constatarea
dreptului de superficie.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 17 alin. (1), art. 20
alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi art. 49 alin. (3) din
Legea nr. 489/2006 sunt neconstituţionale. In ceea ce priveşte critica de
neconstituţionalitate privind prevederile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1),
(2) şi (4), art. 21 şi art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 nu rezultă,
însă, din argumentarea autorilor excepţiei, care sunt dispoziţiile
constituţionale considerate ca fiind încălcate. Arată că, prin prevederile
criticate, nu se poate garanta exercitarea unui control temeinic al statutelor
de funcţionare a cultelor şi nici nu se asigură o cale de intervenţie şi
modificare a unor prevederi nelegale şi neconstituţionale din cadrul statutelor
respective. Consideră că era obligatorie menţinerea controlului legalităţii şi
constituţionalităţii acestora, precum şi recunoaşterea lor de către puterea
legiuitoare prin lege, astfel cum era prevăzut în Decretul Marii Adunări
Naţionale nr. 177 din 14 august 1948. Arată, în acest sens, că Legea
fundamentală şi Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative interzic modificarea, completarea sau abrogarea unui
act normativ de nivel juridic superior printr-un act normativ de nivel juridic
inferior. Consideră că recunoaşterea cultelor ar fi trebuit să fie făcută
printr-o ordonanţă, şi nu printr-o hotărâre de Guvern, care nu poate fi supusă
controlului Curţii Constituţionale. Arată că, în speţa de faţă, Guvernul a
emis, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, Hotărârea de
Guvern nr. 53 din 16 ianuarie 2008, prin care a recunoscut Statutul pentru
organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, hotărâre ce a abrogat
Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 233/1949 privind aprobarea
Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, act
normativ de nivel juridic superior actelor pe care Guvernul are abilitarea de a
le emite în temeiul dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României. Autorii
excepţiei consideră că procedura prin care au fost modificate, completate sau
abrogate Decretele Prezidiului Marii Adunări Naţionale este neconstituţională.
Arată că, abilitat fiind să emită hotărâri prin care să recunoască statutul
cultelor, Guvernul României ar fi trebuit să sesizeze, din oficiu, Curtea
Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată în
prezenta cauză, „şi nu să procedeze la emiterea unor acte normative nelegale şi
neconstituţionale, care astfel sunt lovite de nulitate de drept, fiind emise cu
încălcarea normelor de ordine publică".
Autorii excepţiei consideră că prevederile art. 31
alin. (1) din Legea nr. 489/2006 contravin dispoziţiilor art. 1 al Primului
Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, deoarece constituie o prezumţie legală a inadmisibilităţii
promovării oricăror acţiuni în justiţie, deoarece dispoziţia de lege criticată
prevede faptul că bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel, precum
şi alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face
obiectul revendicării lor ulterioare. Arată că acest text contravine
prevederilor art. 21 alin. (2) din Constituţia României, precum şi art. 6
paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. De asemenea, consideră că dispoziţiile art. 31 alin.
(1) din Legea nr. 489/2006 încalcă dreptul de proprietate prevăzut de art. 44
alin. (1) şi de art. 136 alin. (5) din Constituţie, deoarece acestea dau
posibilitatea aplicării regimului juridic al proprietăţii publice (bunurile
proprietate publică sunt insesizabile şi imprescriptibile) unor bunuri ale
persoanelor juridice de drept privat. In acelaşi sens, arată că, potrivit
prevederilor Codului civil, liberalităţile făcute între vii sau prin legate pot
face obiectul acţiunilor de revocare, constatare a nulităţii actului prin care
s-a făcut liberalitatea, sau reducţiune, fiind astfel posibilă şi legală
revendicarea acestor bunuri înstrăinate fără respectarea formelor şi
condiţiilor legale.
Tribunalul Neamţ - Secţia civilă arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Arată, în acest sens, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu
precizează în mod explicit ce dispoziţii din Constituţie încalcă prevederile
art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21 şi art. 49 alin. (3)
din Legea nr. 489/2006. In ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, apreciază că
interdicţia prevăzută de acestea a fost instituită pentru garantarea
stabilităţii materiale a unităţilor de cult şi, deci, a drepturilor
constituţionale prevăzute în art. 29 din Legea fundamentală, precum şi a celor
ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, care definesc fiinţa umană
prin prevalenta vieţii spirituale asupra celei biologice şi materiale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că
Parlamentul, ca unică putere legiuitoare a ţării, poate împuternici Guvernul să
reglementeze anumite aspecte prin acte normative. Apreciază că niciunul dintre
textele de lege criticate nu conţine dispoziţii care să afecteze în vreun fel
accesul liber la justiţie al oricărei persoane care consideră că îi sunt
afectate drepturile sau libertăţile fundamentale şi nici dreptul de
proprietate. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr.
557/2005, Decizia nr. 655/2005, Decizia nr. 388/2006 şi Decizia nr. 737/2006.
Arată că, în situaţia de faţă, stabilirea caracterului inalienabil al bunurilor
intrate legal în proprietatea cultelor reprezintă o măsură pentru garantarea
stabilităţii materiale a unităţilor de cult. Apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2)
şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006
este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 nu îngrădesc sub niciun
aspect liberul acces la justiţie, nu împiedică părţile interesate de a apela la
instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale,
care condiţionează dreptul la un proces echitabil. In plus, art. 20 alin. (2)
din aceeaşi lege reprezintă o concretizare a accesului liber la justiţie,
întrucât Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I, şi poate fi atacată în justiţie, conform legii. Constată că
dispoziţiile de lege criticate sunt în deplină concordanţă cu normele constituţionale
referitoare la dreptul de proprietate. De asemenea, consideră că prevederile
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 dau expresie regulilor privind
stabilitatea circuitului civil şi securitatea raporturilor juridice. Apreciază
că dispoziţiile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art.
31 alin. (1) şi art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, susţinerile părţilor
prezente, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art.
21, art. 31 alin. (1) şi art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 privind
libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, având următorul
cuprins:
- Art. 17 alin. (1): „Calitatea de cult recunoscut
de stat se dobândeşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului
Culturii şi Cultelor, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea şi
numărul lor de membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate şi interes
public";
- Art. 20 alin. (1), (2) şi (4): „(1) In termen de
60 de zile de la primirea avizului, Guvernul se pronunţă asupra cererii, prin
hotărâre de recunoaştere sau de respingere motivată.
(2) Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I, si poate fi atacată în justiţie, conform legii.
(4) Drepturile şi obligaţiile aferente calităţii de
cult recunoscut se pot exercita de la data intrării în vigoare a hotărârii
Guvernului de recunoaştere a acestuia.";
- Art. 21: „Guvernul, prin hotărâre, la propunerea
Ministerului Culturii şi Cultelor, poate retrage calitatea de cult recunoscut
atunci când, prin activitatea sa, cultul aduce atingeri grave securităţii
publice, ordinii, sănătăţii sau moralei publice ori drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.";
- Art. 31 alin. (1): „Bunurile care fac obiectul
aporturilor de orice fel - contribuţii, donaţii, succesiuni -, precum
şi orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face
obiectul revendicării lor ulterioare.";
- Art. 49 alin. (3): „Recunoaşterea se realizează
prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, şi
se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dispoziţiile art. 17
alin. (2) se aplică în mod corespunzător."
In privinţa Hotărârii Guvernului nr. 53/2008, precum şi
a unor dispoziţii din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii
Ortodoxe Române, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta
nu se poate pronunţa cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată
direct în faţa sa, astfel încât obiect al excepţiei îl constituie doar textele
citate mai sus.
In opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate,
textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1
alin. (4) referitor la principiul separaţiei puterilor în stat, art. 11 alin.
(2) referitor la tratatele ratificate de Parlament, art. 21 alin. (2) privind
accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) şi (3) referitor la dreptul de
proprietate privată, art. 136 privind proprietatea şi art. 148 alin. (2)
privind prioritatea reglementărilor comunitare.
De asemenea, autorii invocă încălcarea art. 1 al
Primului Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale privind protecţia proprietăţii, art. 6 paragraful 1
referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un
recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea
constată că, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21 şi art.
49 alin. (3) din Legea nr. 489 din 2006, autorii excepţiei fac referire la acte
normative diverse şi mai puţin la prevederi determinate ale încălcării
Constituţiei României în vigoare la acest moment, însă din examinarea
argumentelor expuse, rezultă că autorii consideră a fi încălcate principiul separaţiei
puterilor în stat, precum şi cel al liberului acces la justiţie. Referitor la
critica potrivit căreia recunoaşterea cultelor ar fi trebuit să fie făcută
printr-o ordonanţă, şi nu printr-o hotărâre de Guvern, care nu poate fi supusă
controlului instanţei de contencios constituţional, Curtea arată că, în chiar
textul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, este prevăzută posibilitatea
atacării în justiţie a hotărârii Guvernului, conform legii, ceea ce reprezintă
o concretizare a accesului liber la justiţie, iar nu o încălcare a acestuia.
Chiar şi în lipsa unei prevederi exprese precum cea a art. 20 alin. (2) din
lege, hotărârea de Guvern ca act administrativ tot ar fi putut fi atacată în
justiţie. Niciunul dintre textele criticate nu conţine dispoziţii care să
afecteze în vreun fel accesul liber la justiţie al oricărei persoane care
consideră că îi sunt afectate drepturile sau libertăţile fundamentale şi nu
împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se
prevala de toate garanţiile procesuale, care condiţionează dreptul la un proces
echitabil.
In ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului
separaţiei puterilor în stat, Curtea apreciază că Parlamentul, ca unică putere
legiuitoare a ţării, poate împuternici Guvernul să reglementeze anumite aspecte
prin acte normative specifice, în temeiul dispoziţiilor art. 108 din
Constituţia României. Autorii excepţiei consideră că Guvernul României ar fi
trebuit să sesizeze, din oficiu, Curtea Constituţională cu privire la excepţia
de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză. Curtea constată, însă, că
acest lucru ar contraveni dispoziţiilor art. 29 alin. (2) şi art. 32 din Legea
nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
potrivit cărora excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată la cererea
uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de
arbitraj comercial, de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la
care participă, precum şi direct de Avocatul Poporului, enumerarea titularilor
dreptului de sezină fiind limitativă.
Referitor la pretinsa contradicţie a dispoziţiilor art.
31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 cu prevederile art. 1 al Primului Protocol
la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
Curtea apreciază că textul de lege prevede interdicţia revendicării bunurilor
care fac obiectul aporturilor de orice fel, precum şi a altor bunuri intrate în
mod legal în patrimoniul unui cult. Această interdicţie a fost instituită
pentru garantarea stabilităţii materiale a unităţilor de cult şi, deci, a
drepturilor constituţionale prevăzute în art. 29 din Legea fundamentală, precum
şi a celor ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, care definesc
fiinţa umană prin prevalenta vieţii spirituale asupra celei biologice şi
materiale. Astfel, dispoziţiile de lege criticate nu încalcă dreptul de
proprietate, neputând fi reţinută critica potrivit căreia aceste bunuri s-ar
bucura de regimul juridic al proprietăţii publice, din moment ce ele nu pot
face obiectul revendicării lor ulterioare. Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin.
(1) teza a doua din Constituţie, exercitarea dreptului de proprietate trebuie
să se facă în limitele legii. In numeroase rânduri, Curtea Constituţională a
statuat că legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic
pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea
principală oferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu
interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte
de drept. In situaţia de faţă, stabilirea caracterului inalienabil al bunurilor
intrate legal în proprietatea cultelor reprezintă o măsură pentru garantarea
stabilităţii materiale a unităţilor de cult, astfel încât nu se poate reţine
critica de neconstituţionalitate ridicată, prin raportare la dispoziţiile art.
1 al Primului Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale privind protecţia proprietăţii şi la cele ale art. 44
alin. (1) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie. Deosebit de aceste aspecte,
Curtea constată că stabilirea caracterului inalienabil al bunurilor intrate
legal în proprietatea cultelor nu înlătură posibilitatea declarării nulităţii
absolute a actelor de dobândire, inalienabilitatea acestor bunuri fiind
susţinută tocmai prin caracterul legal al intrării bunurilor în patrimoniul
acestor culte. Astfel, dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 nu
încalcă nici prevederile art. 21 alin. (2) din Constituţia României şi nici pe
cele ale art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci dau expresie regulilor
privind stabilitatea circuitului civil şi securitatea raporturilor juridice.
Cu privire la susţinerea de către autorii excepţiei a
posibilităţii ca liberalităţile făcute între vii să poată fi revocate, acestea
nu fac decât să întărească diferenţa dintre inalienabilitate şi constatarea
nulităţii absolute. Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate
prin raportare la prevederile Codului civil, în jurisprudenţa sa, Curtea a
statuat că neconcordanţa dintre legile în vigoare în aceeaşi materie nu
constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare în timp a
acestora.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit.A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31
alin. (1) şi art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea
religioasă şi regimul general al cultelor, excepţie ridicată de Vasile Iovu şi
Elena Iovu în Dosarul nr. 933/279/2007 al Tribunalului Neamţ - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 mai 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Cristina Toma