Decizia Nr.680 din 06.11.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte sintagma „şi contul bancar al reclamantului", excepţie ridicată de Lucian Todoran în Dosarul nr. 569/117/2018/a1 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 503D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că norma legală criticată vizează conţinutul cererii de chemare în judecată, mai precis elementele de identificare a părţilor. Apreciază că din interpretarea gramaticală a textului criticat rezultă că acesta trebuie să existe în situaţia în care părţile sunt persoane juridice.4. De asemenea, apreciază că textul legal criticat întruneşte cerinţele de claritate şi precizie prevăzute de lege şi nu este împovărător pentru reclamant. Acest element suplimentar de identificare, contul bancar, a fost adăugat de legiuitor numai pentru situaţia în care este cunoscut.5. În continuare, arată că nici dispoziţiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu sunt incompatibile cu art. 21 din Constituţie, de vreme ce sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată nu intervine de plano, lipsurile acesteia fiind comunicate de către judecător reclamantului, care le poate complini în termenul prevăzut de lege. Mai mult, potrivit art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă, reclamantul poate formula cerere de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 9 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 569/117/2018/a1, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte sintagma „şi contul bancar al reclamantului". Excepţia a fost invocată de Lucian Todoran într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare formulate împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că sintagma „şi contul bancar al reclamantului" din cuprinsul art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă este neconstituţională în măsura în care se referă la o persoană fizică. Prin această sintagmă se încalcă dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, întrucât contul bancar al unei persoane fizice priveşte raporturile acesteia, în calitate de client, cu o bancă, raport apărat de principiul confidenţialităţii, ce îmbracă forma secretului bancar. Sintagma criticată încalcă şi accesul liber la justiţie al persoanei fizice, întrucât reprezintă o condiţie nerezonabilă şi împovărătoare, având în vedere că deţinerea unui cont bancar nu este o obligaţie. Totodată, sintagma este lipsită de claritate şi previzibilitate, având în vedere poziţionarea acesteia în cadrul dispoziţiei legale, putându-se presupune că este o condiţie suplimentară, neobligatorie pentru persoanele fizice, menţionarea contului bancar făcându-se doar în cazul persoanelor juridice, fapt care însă nu reiese cu claritate. 8. Dispoziţiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt considerate ca fiind neconstituţionale, întrucât încalcă accesul liber la justiţie al reclamantului - persoană fizică ce nu a menţionat contul bancar, motiv pentru care cererea sa de chemare în judecată este anulată. Menţionează faptul că prezenta excepţie de neconstituţionalitate aduce elemente noi faţă de cele avute în vedere de instanţa constituţională la pronunţarea deciziilor nr. 96 din 25 februarie 2016 sau nr. 31 din 21 ianuarie 2014.9. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte sintagma „şi contul bancar al reclamantului". Referitor la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia a invocat, prin notele scrise, cererea de reexaminare şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă coroborate cu sintagma „şi contul bancar al reclamantului" din cuprinsul art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă. Având în vedere că instanţa de judecată nu s-a pronunţat cu privire la dispoziţiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, a căror neconstituţionalitate a fost invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că omisiunea instanţei nu poate avea drept consecinţă înlăturarea controlului realizat de instanţa constituţională. În cazul în care instanţa de judecată sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din legi sau ordonanţe fără a se pronunţa asupra altora, criticate în cadrul aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate, instanţa de contencios constituţional va analiza excepţia astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său (a se vedea în acest sens Decizia nr. 527 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 8 noiembrie 2005, sau Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012). Numai în cazul în care instanţa judecătorească se pronunţă prin dispozitivul hotărârii apreciind excepţia referitoare la una/unele dintre dispoziţiile legale criticate drept inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, şi respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituţională nu se va pronunţa cu privire la această excepţie. În această împrejurare, autorul are, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, posibilitatea atacării cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare, a soluţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, precitată).14. Având în vedere cele expuse, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate sintagma „şi contul bancar al reclamantului" din cuprinsul art. 194 lit. a), precum şi art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins:– Art. 194 lit. a): „Cererea de chemare în judecată va cuprinde: a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;"; – Art. 200 alin. (3): „Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194 -197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3)." 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 26 privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014, a reţinut că prevederile art. 194-197 din Codul de procedură civilă instituie condiţii de formă ale cererii de chemare în judecată, reglementând cuprinsul acesteia (art. 194), numărul de exemplare (art. 195), elementele esenţiale pe care trebuie să le conţină, sub sancţiunea nulităţii (art. 196), precum şi cerinţa timbrării acesteia (art. 197). 17. Curtea a mai statuat că dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă dispun verificarea cererii introductive de instanţă de către completul învestit aleatoriu cu soluţionarea cauzei. Constatând neconformitatea acesteia în raport cu cerinţele instituite prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată comunică lipsurile reclamantului, în scris, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării. Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut de alin. (2) al art. 200 din acelaşi cod, instanţa are posibilitatea să anuleze cererea de chemare în judecată prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol. 18. În acest context, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei sale constante (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la acces liber la justiţie. Mai mult, s-a statuat în jurisprudenţa citată că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. 19. Distinct de cele reţinute prin decizia antereferită, Curtea observă că, în ceea ce priveşte atributele de identificare ale persoanei fizice, art. 59 din Codul civil prevede că „Orice persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la reşedinţă, precum şi la o stare civilă, dobândite în condiţiile legii", iar în privinţa atributelor de identificare ale persoanei juridice, art. 225-230 din Codul civil stabilesc că acestea sunt naţionalitatea, denumirea, sediul, iar, în funcţie de specificul obiectului de activitate, persoana juridică mai poate avea şi alte atribute de identificare, cum sunt numărul de înregistrare în registrul comerţului sau într-un alt registru public, codul unic de înregistrare şi alte elemente de identificare, în condiţiile legii. 20. Prin urmare, Curtea reţine că reglementarea-cadru referitoare la elementele de identificare ale persoanei nu face nicio menţiune expresă cu privire la contul bancar, iar art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă precizează faptul că, numai în măsura în care părţile posedă ori li s-au atribuit elementele de identificare stabilite de text, precum şi dacă sunt cunoscute, reclamantul le va indica în cererea de chemare în judecată. Aşadar, menţiunile enunţate de textul legal criticat, inclusiv cea referitoare la contul bancar, contribuie la corecta şi cât mai completa identificare a părţilor între care se constituie raporturile procesuale şi prezintă interes din perspectiva art. 425 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă care reglementează conţinutul dispozitivului hotărârii judecătoreşti, precum şi din cea a executării hotărârilor judecătoreşti. 21. În aceste condiţii, Curtea reţine, având în vedere că elementele de identificare cuprinse în cererea de chemare în judecată prezintă interes în desfăşurarea judecăţii, precum şi în cea a executării, că instanţele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată (cum ar fi neindicarea codului numeric personal sau, după caz, a contului bancar al părţilor) au o suficientă gravitate pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării (a se vedea în acest sens Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, anterior citată). 22. Prin urmare, solicitarea contului bancar reprezintă o condiţie impusă de legiuitor pentru accesarea serviciului public al justiţiei, iar reclamantul, odată cu formularea cererii de chemare în judecată, dacă deţine, dar nu doreşte să furnizeze, poate să nu indice contul bancar ca persoană fizică; în schimb, ca persoană juridică, care deţine un cont bancar, condiţia este mai restrictivă, acesta având obligaţia să indice acest element de identificare cerut de lege. 23. În jurisprudenţa sa Curtea a reţinut că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, cât şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând astfel o bună desfăşurare a judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 510 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 5 decembrie 2014, paragraful 30). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Lefter împotriva României (Cererea nr. 66.268/13), a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă este o etapă obligatorie, care urmăreşte să impună reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii. 24. În fine, în ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate a „principiului confidenţialităţii ce îmbracă forma secretului bancar", Curtea reţine că instanţa de judecată prelucrează date cu caracter personal şi este ţinută la rândul său de folosirea datelor obţinute exclusiv în scopul prevăzut de lege. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lucian Todoran în Dosarul nr. 569/117/2018/a1 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că sintagma „şi contul bancar" din cuprinsul art. 194 lit. a), precum şi dispoziţiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin