DECIZIE Nr.
679 din 12 iunie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, precum si ale
art. 264 alin. 3 si 4, art. 343 alin. 1 si 2 si art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul
de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 561 din 24 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi ale
art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi ale art. 356 alin. 1 lit. c)
din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Falcă în Dosarul
nr. 4.015/108/2007 al Tribunalului Arad - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Partea Consiliul Local al Municipiului Arad a transmis
la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenta Curţii
Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 10 ianuarie
2008, pronunţată în Dosarul nr. 4.015/108/2007, Tribunalul Arad - Secţia
penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi ale art. 264 alin. 3 şi 4, art.
343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Falcă în dosarul de mai sus având ca
obiect soluţionarea unei cauze penale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 6 din Legea nr.
78/2000 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12), art. 11,
art. 20, raportat la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale, art. 73 alin. (3), art. 21 alin. (3) şi art. 124
alin. (2), deoarece, deşi legea specială pare să reglementeze o formă distinctă
de luare de mită ca infracţiune de corupţie, diferită de cea prevăzută în Codul
penal, căreia îi conferă un regim special de sancţionare, agravat în raport cu
dreptul comun, şi o procedură specială de urmărire şi judecată, fără să
definească conţinutul şi domeniul sancţionator, se limitează să facă trimitere
la art. 254 din Codul penal, adică la reglementarea comună, autorizând
aplicarea prin analogie a pedepsei prevăzute de Codul penal.
Dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare
la procedura verificării rechizitoriului contravin art. 126 alin. (1), art. 21
alin. (2) şi (3), art. 11, art. 20 alin. (2), art. 132 alin. (1), art. 124
alin. (1) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece înregistrează o
nouă formă de limitare a independenţei procurorilor. De asemenea, ar trebui ca
art. 264 din Codul de procedură penală să permită instituirea unei proceduri
preliminare de verificare a actului de acuzare, în consens cu exigenţele
constituţionale, care să asigure verificarea legalităţii probelor obţinute şi
legalitatea actelor efectuate în faza preliminară. Prevederile art. 356 alin. 1
lit. c) din Codul de
procedură penală nesocotesc principiul preeminenţei dreptului, cu precădere
legalitatea mijloacelor de probă, întrucât nu fac nicio distincţie între
probele care decurg din mijloace de probă obţinute legal şi probele care decurg
din mijloace de probă obţinute cu încălcarea legii. Altfel spus, este necesar
să se stabilească fără dubiu o procedură care să garanteze intrarea de către
instanţa de fond într-un examen asupra probelor şi a mijloacelor de probă prin
raportare la textele legale, pentru a vedea dacă sunt obţinute cu respectarea
strictă a legii, şi apoi să impună înlăturarea din proces a mijloacelor de
probă obţinute în mod ilegal, ca sancţiune procesuală distinctă, şi să se
sprijine în stabilirea faptelor doar pe mijloacele de probă obţinute cu
respectarea dispoziţiilor legale.
Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor referitoare la obiectul deliberării, este de observat că autorul
excepţiei nu a arătat în mod concret în ce constă viciul de
neconstituţionalitate invocat, limitându-se la a face aprecieri de oportunitate
referitoare la necesitatea unei reglementări de lege
ferenda care să instituie o distincţie între
probele care decurg din mijloace de probă obţinute în mod legal şi cele care
decurg din mijloace de probă obţinute prin încălcarea legii.
Tribunalul Arad - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, prevederile
referitoare la infracţiunile de luare de mită, precum şi la actul de sesizare a
instanţei, la obiectul deliberării şi la conţinutul expunerii nu sunt de natură
să aducă atingere dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea
cauzei într-un termen rezonabil, respectându-se totodată şi principiul
aplicării pedepselor numai în temeiul şi în condiţiile stabilite de lege.
De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu sunt de
natură să aducă atingere prevederilor constituţionale care stabilesc domeniile
de reglementare şi prin lege organică şi sunt în deplină concordanţă cu
principiile constituţionale referitoare la înfăptuirea justiţiei.
Prevederile art. 132 alin. (2) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, precum şi ale art. 264 alin. 3 şi 4, cu
denumirea marginală Actul de sesizare a instanţei, art. 343 alin. 1
şi 2, cu denumirea marginală Obiectul deliberării, şi art. 356 alin. 1
lit. c), cu denumirea marginală Conţinutul expunerii, din Codul de
procedură penală, care au următorul conţinut:
- Art. 6 din Legea nr. 78/2000: „Infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art. 255 din Codul penal,
de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de
trafic de influenţă - prevăzută
la art. 257 din Codul penal se pedepsesc
potrivit acelor texte de lege.";
- Art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură penală:
„Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de
prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului
de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea penală este făcută de acesta,
verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penală este
efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când
urmărirea penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către
procurorul general al acestui parchet. In cauzele cu arestaţi, verificarea se
face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul
ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente,
împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu
pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.";
- Art. 343 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală:
„Completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt şi
apoi asupra chestiunilor de drept.
Deliberarea poartă asupra existenţei faptei şi
vinovăţiei făptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra măsurii educative
ori măsurii de siguranţă când este cazul să fie luată, precum şi asupra
computării reţinerii şi arestării preventive.";
- Art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură
penală: „Expunerea trebuie să cuprindă:[...]
c) analiza probelor care au servit ca temei pentru
soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate,
motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza
oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză.
In caz de condamnare, expunerea trebuie să mai
cuprindă fapta sau fiecare faptă reţinută de instanţă în sarcina inculpatului,
forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele agravante sau atenuante, starea de
recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţată şi actele din care
rezultă durata acesteia.
Dacă instanţa reţine în sarcina inculpatului numai o
parte din faptele ce formează obiectul învinuirii, se va arăta în hotărâre
pentru care anume fapte s-a pronunţat condamnarea şi pentru care încetarea
procesului penal sau achitarea;".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi ale art. 356 alin. 1
lit. c) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei
de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi prevederi invocate şi
în prezenta cauză. Astfel, cu prilejul pronunţării deciziilor nr. 942 din 19
decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2007, şi nr. 539
din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 18 ianuarie 2005, Curtea Constituţională
a statuat că reglementarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 care formează obiectul
excepţiei nu constituie o incriminare prin analogie, aşa cum greşit susţine
autorul acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică
explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea
fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale. De altfel, analogia, ca instituţie juridică, se
plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, şi nu în cea a
procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru caracterizarea normei
instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în termeni, căci analogia implică absenţa normei şi,
în consecinţă, libertatea recunoscută unei autorităţi publice - în mod
excepţional şi nu în materie penală - de a stabili ea însăşi regula după care
urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt
cadru reglementat. Or, dispoziţia legală atacată prevede expres că
infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit
textelor din Codul penal în care sunt incriminate.
Curtea a mai constatat că nu poate primi nici
susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 încalcă
celelalte principii constituţionale invocate, deoarece din textul legii nu
rezultă vreo restrângere în sensul reclamat de autorul excepţiei.
Privitor la pretinsa neconstituţionalitate a
prevederilor art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea a
statuat că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată. Cuprinderea expunerii
privitoare la analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea
laturii penale a cauzei, precum şi a celor care au fost înlăturate, motivarea
soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror
elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză în conţinutul
hotărârii judecătoreşti garantează tocmai dreptul la un proces echitabil şi
asigură exercitarea dreptului la apărare.
Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în
deciziile de mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză,
neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea
jurisprudenţei Curţii.
Distinct de acestea, Curtea mai constată că, în ce
priveşte dispoziţiile art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură penală
referitoare la verificarea de către procurorul ierarhic superior a actului de
sesizare sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, întreaga argumentaţie a
autorului excepţiei porneşte de la ipoteza potrivit căreia poate fi pus semnul
egalităţii între cele două faze ale procesului penal, sens în care controlul
rechizitoriului este încorporat în atribuţia fundamentală a instanţelor penale,
aceea de judecată, adică de examinare pe fond sub toate aspectele. Or, textul
legal contestat se referă la o altă etapă procesuală specifică fazei de
urmărire penală, la verificări prealabile trimiterii în judecată. De altfel, în
conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul, ca un plus de
garanţie pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, a instituit,
potrivit art. 300 din Codul de procedură penală, obligativitatea instanţelor de
judecată de a verifica din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului
de sesizare, judecătorul restituind dosarul organului emitent atunci când
constată încălcări ale legii care nu pot fi înlăturate de îndată şi nici prin
acordarea unui nou termen în acest scop.
In plus, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţia
României, „procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului
legalităţii, al imparţialităţii şi al
controlului ierarhic".
Principiul legalităţii este, în sensul atribuit de
Legea fundamentală, specific activităţii procurorilor, care, în virtutea
acestuia, au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, să
urmeze în mod obligatoriu dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona
întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în
alegerea procedurilor. Astfel, acţionând pe baza principiului legalităţii,
procurorul nu poate refuza începerea urmăririi penale sau punerea în mişcare a
acţiunii penale în alte cazuri decât cele prevăzute de lege şi nici nu are
dreptul să solicite instanţei de judecată achitarea unui inculpat vinovat de
comiterea unei infracţiuni, pe motiv că interese politice, economice, sociale
sau de altă natură fac inoportună condamnarea acestuia.
Ca o garanţie a respectării de către procurori a
acestor principii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul
unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului
ierarhic, în virtutea căruia Ministerul Public este conceput ca un sistem
piramidal, în care măsurile de aplicare a legii adoptate de procurorul ierarhic
superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, ceea ce conferă
substanţialitate principiului exercitării ierarhice a controlului în cadrul
acestei autorităţi publice. Iată, deci, că obligativitatea procurorului
ierarhic superior de a verifica rechizitoriul nu contravine art. 132 alin. (1)
din Constituţie, ci, dimpotrivă, dă expresie principiilor statuate de Legea
fundamentală.
Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor referitoare la obiectul deliberării, este de observat că autorul
excepţiei nu a arătat în mod concret în ce constă viciul de
neconstituţionalitate invocat, limitându-se la a face aprecieri de oportunitate
referitoare la necesitatea unei reglementări de lege
ferenda care să instituie o distincţie între
probele care decurg din mijloace de probă obţinute în mod legal şi cele care
decurg din mijloace de probă obţinute prin încălcarea legii. Aşa fiind, această
critică adusă pentru neprevederea în sistemul judiciar român a unor noi
instituţii nu este întemeiată, având în vedere că soluţionarea excepţiilor de
neconstituţionalitate priveşte numai texte de lege în vigoare, nu şi norme şi
instituţii care nu există încă şi cu privire la care nici Constituţia şi nici
Codul de procedură penală nu cuprind nicio referire. Controlul de
neconstituţionalitate nu poate privi omisiuni, deoarece, altminteri, dintr-un
legislator negativ, care este de natura rolului şi funcţiei Curţii
Constituţionale în asigurarea supremaţiei Constituţiei, aceasta s-ar transforma
într-un legislator pozitiv, care este de natura rolului şi funcţiei exclusive a
Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a ţării.
De altfel, potrivit art. 2 din Codul de procedură
penală, procesul penal este guvernat de principiul legalităţii, iar potrivit
art. 64 alin. 2 din acelaşi cod, „mijloacele de probă obţinute în mod ilegal
nu pot fi folosite în procesul penal".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi ale art. 264 alin. 3 şi 4, art.
343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Gheorghe Falcă în Dosarul nr. 4.015/108/2007 al
Tribunalului Arad - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru