Decizia Nr.659 din 17.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2), art. 40 alin. (2) lit. a) şi art. 41 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Allianz Pensii Private“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.124/110/2008 al Curţii de Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că prevederile de lege criticate nu aduc atingere textelor constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 august 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.124/110/2008, Curtea de Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2), art. 40 alin. (2) lit. a) şi art. 41 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Allianz Pensii Private“ - S.A. din Bucureşti cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1.386/D/ 19 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 5.124/110/2008.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile de lege criticate îi dezavantajează pe angajatori, întrucât instituie în sarcina acestora obligaţia de a informa salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă, obligaţie a cărei îndeplinire, în condiţiile actuale când mijloacele de comunicare sunt diverse, este greu de dovedit. Astfel, sub protecţia acestor texte de lege, angajatul, printr-un comportament abuziv şi indisciplinat, îşi permite să încalce atribuţiile de serviciu.Curtea de Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt conforme cu dispoziţiile Constituţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (2), art. 40 alin. (2) lit. a) şi art. 41 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora:– Art. 39 alin. (2): „Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:a)obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului;b)obligaţia de a respecta disciplina muncii;c)obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de muncă;d)obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;e)obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate;f)obligaţia de a respecta secretul de serviciu.“;Curtea constată că, ulterior sesizării, art. 39 alin. (2) a fost completat prin art. I pct. 17 din Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu lit. g), potrivit căreia se arată că salariatul are „alte obligaţii prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile“. Aceste dispoziţii nu modifică însă soluţia legislativă criticată. – Art. 40 alin. (2) lit. a): „(2) Angajatorului în revin, în principal, următoarele obligaţii: a)să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă;“;– Art. 41: „(1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor. (2) Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod.(3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:a)durata contractului; b)locul muncii; c)felul muncii; d)condiţiile de muncă; e)salariul; f)timpul de muncă şi timpul de odihnă.“În opinia autorului excepţiei, aceste texte de lege sunt contrare art. 16 şi 21 din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi, respectiv accesul liber la justiţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că la încheierea contractului individual de muncă obligaţia de informare ce revine angajatorului cu privire la clauzele esenţiale ale contractului se asigură prin însăşi încheierea în formă scrisă a contractului, potrivit art. 17 din Codul muncii. Spre deosebire de această situaţie, textele de lege criticate nu precizează forma în care angajatorul trebuie să îndeplinească obligaţia sa de informare pe parcursul desfăşurării contractului de muncă. Astfel, angajatorul are posibilitatea de a hotărî unilateral sau în acord cu angajaţii, cu prilejul negocierii contractului colectiv de muncă, asupra modalităţii în care îi va informa pe aceştia din urmă cu privire la condiţiile de muncă şi la elementele care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă, asigurându-se că poate proba ulterior executarea obligaţiei. Aşadar, ceea ce poate aduce atingere drepturilor angajatorului nu este conţinutul textelor de lege criticate, ci propria lipsă de diligenţă a acestuia. În ceea ce priveşte modificarea clauzelor contractului individual de muncă, la care se referă art. 41 din Codul muncii, aceasta se face numai printr-un act adiţional, cu respectarea obligaţiei ad validitatem privind forma scrisă a contractului individual de muncă. În aceste condiţii, problema imposibilităţii dovedirii în justiţie apare ca lipsită de justificare. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2), art. 40 alin. (2) lit. a) şi art. 41 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Allianz Pensii Private“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.124/110/2008 al Curţii de Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 mai 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea