Decizia Nr.647 din 17.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 304¹ din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Petru Zuga în Dosarul nr. 6.022/107/2008 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 24 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.022/107/2008, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 304¹ din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Petru Zuga cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 135/2009, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 6.022/107/2008.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 287 din Codul muncii, care prevede că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, îl defavorizează pe angajat, întrucât angajatorul ar putea să nu depună înscrisurile necesare aflării adevărului, astfel că este afectat dreptul la un proces echitabil. În acelaşi timp, dispoziţiile criticate creează o situaţie dezavantajoasă şi pentru angajator, întrucât acesta dispune de un timp prea scurt pentru formularea apărării. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 304¹ din Codul de procedură civilă, arată că acestea instituie o discriminare între persoanele care beneficiază de calea de atac a apelului şi cei care beneficiază doar de recurs.Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt în acord cu textele din Constituţie invocate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale prin deciziile nr. 494/2004, nr. 82/2008, nr. 629/2010 şi nr. 1.221/2010, arată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora: „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.“De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 304¹ din Codul de procedură civilă, dispoziţii potrivit cărora: „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.“Autorul excepţiei consideră că prevederile de lege criticate contravin următoarelor texte din Constituţie: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 287 din Codul muncii atât din perspectiva angajatului, cât şi a angajatorului.În ceea ce priveşte pretinsele atingeri aduse drepturilor fundamentale ale angajatului, Curtea constată că textul criticat prevede „obligaţia“, iar nu opţiunea angajatorului de a depune înscrisurile necesare pentru aflarea adevărului. În măsura în care se eschivează de la această obligaţie, instanţa, în virtutea rolului său activ, poate obliga angajatorul să prezinte probele cerute.Cât priveşte critica formulată din perspectiva angajatorului, constatând calitatea pe care o are în proces autorul excepţiei, Curtea apreciază că aceasta este lipsită de interes, astfel că urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 304¹ din Codul de procedură civilă, Curtea constată că justificarea acestei reglementări derogatorii de la regula generală a caracterului nedevolutiv al recursului ţine de deosebirile esenţiale existente între cele două situaţii avute în vedere de legiuitor. Astfel, în situaţia în care s-a putut exercita calea de atac a apelului, cauza a fost, integral şi sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de prima instanţă, examinată de o instanţă de control judiciar, la un grad de jurisdicţie superior, iar recursul va putea fi exercitat pentru motive concret şi limitativ determinate, care vizează legalitatea deciziei pronunţate în apel. În situaţia în care părţilor nu le este deschisă calea de atac a apelului, apare firesc ca instanţa să poată cerceta sub toate aspectele cauza dedusă judecăţii.Această posibilitate, coroborată cu principiul rolului activ al judecătorului, conform căruia instanţa are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, este menită să asigure părţilor o judecată echitabilă şi să conducă instanţa la cercetarea şi aprecierea tuturor aspectelor relevante pentru pronunţarea unei soluţii.De altfel, asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate în raport cu dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în drepturi şi dreptul la un proces echitabil, Curtea sa mai pronunţat şi prin Decizia nr. 1.640 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 28 februarie 2011, şi Decizia nr. 49 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011, respingând excepţiile de neconstituţionalitate ca neîntemeiate.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 304¹ din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Petru Zuga în Dosarul nr. 6.022/107/2008 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 mai 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea