Decizia Nr.643 din 16.10.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Chiriazi Ioan Sorin Daniel.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Comisia Judeţeană de aplicare a Legilor Fondului Funciar Iaşi în Dosarul nr. 10.087/245/2015* al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.410D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent arată că dosarul se află la al doilea termen de judecată, cauza fiind amânată în şedinţa publică din data de 9 octombrie 2018, când reprezentantul convenţional al părţii Daniel-Constantin Bîşcă a formulat o cerere de acordare a unui nou termen de judecată.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017 şi Decizia nr. 272 din 27 aprilie 2017.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 20 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 10.087/245/2015* al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Comisia Judeţeană de aplicare a Legilor Fondului Funciar Iaşi cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect „fond funciar rejudecare/soluţionare declaraţie abţinere".5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia consideră că reglementarea criticată contravine accesului liber la justiţie prin absenţa unei căi de atac împotriva încheierilor pronunţate de către instanţa de executare în cele două cazuri prevăzute la art. 906 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, situaţii în care instanţa se pronunţă prin încheiere definitivă.6. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă învederează faptul că, din perspectiva motivelor invocate, „excepţia de neconstituţionalitate vizează chestiuni de fapt sau/şi de drept ce nu au făcut obiectul controlului de constituţionalitate şi are în vedere dispoziţii legale esenţiale de a căror interpretare ţine în tot dezlegarea cauzei, respectiv neexecutarea unui titlu reprezentat de o hotărâre judecătorească şi obligarea Comisiei Judeţene de Fond Funciar la penalităţile solicitate".7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă atât jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, cât şi doctrina relevantă în acest domeniu, precizând, în esenţă, că prevederile legale criticate nu sunt de natură să restrângă exerciţiul dreptului de acces liber la justiţie, în condiţiile în care Codul de procedură civilă, la art. 906 alin. (5), recunoaşte debitorului posibilitatea de a obţine înlăturarea ori reducerea penalităţii, pe calea contestaţiei la executare (hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie fiind, la rândul său, supusă căilor de atac prevăzute de lege), dacă acesta execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 906 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora, „(2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.
(3) Atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanţă între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei.
(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor."12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi celor ale art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 906 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 8 mai 2017, Decizia nr. 272 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, Decizia nr. 380 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 22 august 2017, şi Decizia nr. 525 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, prin care Curtea a constatat că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 14. Astfel, prin aceste decizii, Curtea a statuat că finalitatea soluţiei legislative criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui titlu executoriu, pe care numai el o poate executa, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmăreşte contracararea manoperelor abuzive, tinzând la tergiversarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerităţii ca exigenţă imperativă a executării silite. Aşa fiind, ar fi ilogic şi contrar finalităţii urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului definitiv al acestei încheieri este deci în deplină concordanţă cu finalitatea reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât, aşa cum Curtea a statuat în mod constant, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate căile de atac şi deci la toate gradele de jurisdicţie, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru raţiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces. 15. Curtea a reţinut, de asemenea, că, potrivit art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Prin urmare, debitorul are la îndemână calea contestaţiei la executare pentru înlăturarea sau reducerea penalităţii stabilite de instanţă, caz în care instanţa va pronunţa o hotărâre care poate fi atacată cu apel, potrivit art. 718 din Codul de procedură civilă. 16. Curtea învederează, totodată, că, prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, având în vedere caracterul specific al executării obligaţiilor de a face sau de a nu face, ce au în vedere contribuţia esenţială a debitorului (spre deosebire de obligaţiile de a da, ce presupun predarea unui bun, care, în cazul refuzului executării voluntare, pot fi duse la îndeplinire prin formele executării silite directe sau indirecte), a determinat necesitatea reglementării unor mijloace specifice de constrângere a debitorului obligaţiilor cu caracter personal, intuitu personae. 17. Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, a introdus, ca o noutate absolută în legislaţie, reglementarea unui nou mecanism pentru executarea obligaţiilor de a face sau a nu face care nu pot fi aduse la îndeplinire prin alte persoane. Aşa fiind, prin art. 905 din Codul de procedură civilă (devenit art. 906 după republicarea din 10 aprilie 2015) s-a prevăzut posibilitatea obligării debitorului la penalităţi de întârziere, ce vor fi încasate de către creditor, acestea reprezentând un mijloc indirect de constrângere a debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute în titlul executoriu. S-a consacrat astfel spre deosebire de vechea reglementare, dreptul creditorului de a folosi orice mijloc legal pentru a-l determina pe debitor să execute el însuşi obligaţia, în natură. Astfel, natura juridică a penalităţilor este aceea de mijloc juridic de constrângere indirectă pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor, acestea putându-se acorda independent de existenţa unui prejudiciu. Penalităţile nu se identifică cu daunele-interese compensatorii sau moratorii, fiind distincte de acestea prin finalitatea lor juridică, de sancţiune de drept procesual civil aplicată de instanţa de executare debitorului pentru a-l constrânge să execute o obligaţie de a face sau a nu face ce implică un fapt personal, menită să înfrângă rezistenţa debitorului şi care constă în obligarea acestuia la plata unei sume de bani în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, fie într-o sumă fixă, fie într-un anumit procent, atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Întrucât penalitatea are un caracter provizoriu, nu este lichidă şi nici exigibilă, încheierea prin care instanţa a obligat debitorul la plata de penalităţi nu este susceptibilă de executare. De aceea, legiuitorul a permis creditorului ca, în termen de trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor în care debitorul nu îşi execută obligaţia, să se adreseze din nou instanţei de executare cu o cerere prin care să solicite stabilirea sumei finale pe care debitorul trebuie să o plătească cu titlu de penalităţi, cerere asupra căreia instanţa se va pronunţa prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor. Totodată, legiuitorul a permis numai înlăturarea sau reducerea penalităţilor, pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, fără să prevadă şi posibilitatea solicitării succesive a sumei definitive datorate cu acest titlu. Natura juridică a penalităţilor, scopul reglementării lor, precum şi asigurarea realizării efective a dreptului creditorului înscris în titlul executoriu, în corelare cu art. 1.516 din Codul civil, art. 1.527 din Codul civil şi art. 906 alin. (7) din Codul de procedură civilă, conduc spre o astfel de interpretare. 18. Aşa fiind, prin decizia precitată, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a subliniat că penalităţile sunt un mijloc juridic lăsat la îndemâna creditorului, reglementat de legiuitor cu scopul de a obţine constrângerea debitorului la executarea în natură a obligaţiei cu caracter personal, fără a reprezenta valoarea prejudiciului suferit de creditor. Penalităţile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor, ele se pot acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptăţit în temeiul art. 892 din Codul de procedură civilă, cele două categorii de sume având o natură şi o finalitate juridică diferite. Este de subliniat faptul că încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie doar în ceea ce îl priveşte pe debitor, deoarece, în cazul acestuia, legiuitorul a prevăzut în mod expres, la alin. (5), că dacă execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, poate solicita reducerea sau înlăturarea sumei stabilite cu titlu de penalităţi pe calea contestaţiei la executare, dovedind existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Pentru creditor, legiuitorul nu a oferit un mijloc procedural pentru corelativa majorare a sumei deja stabilite, încheierea fiind, pentru acesta, definitivă şi executorie potrivit art. 906 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură civilă, fără a-l lipsi însă de calea distinctă a solicitării unor despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă şi ale dreptului substanţial comun. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Comisia Judeţeană de aplicare a Legilor Fondului Funciar Iaşi în Dosarul nr. 10.087/245/2015* al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 906 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 octombrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora