DECIZIE Nr. 642 din 10 decembrie 1997
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330 si
ale art. 330^4 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 70 din 13 februarie 1998

Nicolae Popa - presedinte
Costica Bulai - judecator
Mihai Constantinescu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Victor Dan Zlatescu - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent
Pe rol, pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 330 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila,
ridicata de intimata-reclamanta Bucsan Alexandrina in Dosarul nr. 3.373/1995,
aflat pe rolul Curtii Supreme de Justitie - Sectia civila.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 20 noiembrie 1997,
in prezenta reprezentantului Ministerului Public si in lipsa partilor legal
citate, si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand
nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 10
decembrie 1997.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Curtea Suprema de Justitie - Sectia civila, prin Incheierea din 24 aprilie
1997, pronuntata in Dosarul nr. 3.373/1995, a sesizat Curtea Constitutionala cu
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330 si ale art. 330^4
din Codul de procedura civila, ridicata de intimata-reclamanta Bucsan
Alexandrina.
Din concluziile scrise, depuse la dosar, rezulta ca exceptia a fost
ridicata si cu privire la dispozitiile art. 31 din Legea nr. 56/1993 a Curtii
Supreme de Justitie, insa, desi in incheiere se mentioneaza aceasta exceptie,
nu rezulta ca instanta s-a pronuntat asupra admisibilitatii sale.
In motivarea exceptiei se sustine ca dispozitiile legale atacate contravin
prevederilor art. 131 alin. (1) din Constitutie.
Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza ca exceptia este
neintemeiata.
In scopul solutionarii cauzei, conform prevederilor art. 24 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, republicata, s-au solicitat puncte de vedere presedintilor
celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate nu este intemeiata, avand in vedere practica
jurisdictionala a Curtii.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului si dispozitiile
legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992,
republicata, constata urmatoarele:
In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr.
47/1992, republicata, Curtea este competenta sa solutioneze exceptia referitoare
la dispozitiile art. 330 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila.
Prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, ramasa definitiva prin Decizia nr. 96
din 24 septembrie 1996, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 251 din 17 octombrie 1996 si, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996,
Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile art. 330 si ale art. 330^4
din Codul de procedura civila sunt constitutionale. In acelasi sens este
practica jurisdictionala ulterioara a Curtii.
Avand in vedere ca in speta nu au intervenit elemente noi care sa determine
schimbarea practicii jurisdictionale in materie, iar argumentele ce au
fundamentat deciziile mai sus mentionate subzista si in aceasta cauza, urmeaza
sa fie respinsa, ca fiind nefondata exceptia de neconstitutionalitate ce
vizeaza dispozitiile legale atacate pe calea exceptiei de
neconstitutionalitate.
Cat priveste constitutionalitatea art. 31 din Legea nr. 56/1993, este de
retinut ca, in realitate, se invoca neconstitutionalitatea Hotararii nr. 1/1995
a Curtii Supreme de Justitie - Sectiile Unite, care nu poate face obiectul
controlului de constitutionalitate.
Chiar daca critica de neconstitutionalitate ar viza direct dispozitiile
art. 31 din Legea nr. 56/1993, nici in acest caz exceptia nu este admisibila,
intrucat solutionarea cauzei nu depinde de aceasta dispozitie legala.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art.
23 din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330 si ale
art. 330^4 din Codul de procedura civila, ridicata de intimata-reclamanta
Bucsan Alexandrina in Dosarul nr. 3.373/1995 al Curtii Supreme de Justitie -
Sectia civila.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 10 decembrie 1997.
PRESEDINTE,
prof. univ. dr. Nicolae Popa
Magistrat asistent,
Claudia Miu