DECIZIE Nr.
641 din 11 mai 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 1 si art. 215 alin. 5 din Codul
penal, cu trimitere la dispozitiile art. 146 din acelasi cod
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 348 din 26 mai 2010
Tudorel Toader - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2481 şi
art. 215 alin. 5 din Codul penal, cu trimitere la dispoziţiile art. 146
din acelaşi cod, excepţie ridicată de Dan Gabriel Bo'ricîn
Dosarul nr. 5.469/1/2009 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 29 iunie 2008, pronunţată
în Dosarul nr. 5.469/1/2009, Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2481 şi art. 215 alin. 5 din Codul
penal, cu trimitere la dispoziţiile art. 146 din acelaşi cod.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost
ridicată de Dan Gabriel Boriccu ocazia soluţionării recursului
declarat împotriva încheierii din 16 iunie 2009, pronunţată de Curtea
de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 1/98/2004.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt
neconstituţionale, deoarece condiţionarea incriminării
infracţiunii de înşelăciune de cuantumul unui prejudiciu care nu
ar putea fi stabilit decât prin hotărâre judecătorească
definitivă nu asigură predictibilitatea normei juridice şi
echitatea procesului şi ignoră prezumţia de
nevinovăţie, încălcând astfel prevederile constituţionale
ale art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi (12), art. 73 alin. (3) lit.
h), precum şi prevederile constituţionale ale art. 11 şi art. 20
raportate la art. 6 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie -
Secţia penală apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Avocatul Poporului nu
au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit art. 146 lit. d) din
Constituţie, art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 2481 şi art. 215 alin. 5
din Codul penal, cu trimitere la dispoziţiile art. 146 din acelaşi
cod, dispoziţii care au următorul cuprins:
-Art. 146: „Prin consecinţe deosebit de grave
se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o
perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei
autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la
care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.";
- Art. 215 alin. 5: „înşelăciunea care a
avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la
101a 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.";
- Art. 2481: „Dacă faptele
prevăzute în art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe deosebit de
grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor
drepturi."
Autorul excepţiei consideră că aceste
texte de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 privind
dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitoare la
tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) şi (12) privind
prezumţia de nevinovăţie şi principiul
legalităţii şi art. 73 alin. (3) lit. h) privind domeniul de
reglementare al legii organice. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6
şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea reţine că, asupra dispoziţiilor art. 146 din Codul penal,
s-a pronunţat prin Decizia nr. 50 din 26 ianuarie 2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 28 februarie 2006,
statuând că acestea sunt constituţionale.
Cu acel prilej, Curtea a reţinut că art. 146
din Codul penal cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se
lămureşte înţelesul expresiei „consecinţe deosebit de
grave". Această reglementare este necesară cu atât mai mult
cu cât legiuitorul a prevăzut consecinţele deosebit de grave ca
element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor
infracţiuni.
In continuare, Curtea constată că este
neîntemeiată şi susţinerea autorului excepţiei, referitoare
la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie,
deoarece aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în
legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu
şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor,
adică în materia dreptului substanţial. Nici din cuprinsul art. 21
alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al
Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii
Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea
cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze
necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se
intra în materii din câmpul dreptului substanţial.
De asemenea, având în vedere că în speţă
nu există o hotărâre judecătorească definitivă, nu
poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea art. 23
alin. (11) din Constituţie privind prezumţia de
nevinovăţie, care prevede că „Până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare,
persoana este considerată nevinovată".
Cu privire la critica de neconstituţionalitate
referitoare la încălcarea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. h) din
Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată,
deoarece infracţiunea de înşelăciune este reglementată în
Codul penal, lege organică, în deplină concordanţă cu
prevederile constituţionale invocate.
Referitor la critica de neconstituţionalitate
privind previzibilitatea şi accesibilitatea normei penale şi la
încălcarea principiului legalităţii incriminării, Curtea
reţine că dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor
constituţionale şi nici celor ale art. 7 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
ci, dimpotrivă, prin explicarea conţinutului noţiunii „consecinţe
deosebit de grave" în textul art. 146 din Codul penal se asigură
caracterul de previzibilitate şi accesibilitate al normei juridice penale.
De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra
dispoziţiilor art. 2481 şi art. 215 alin. 5 din Codul
penal, cu trimitere la art. 146 din acelaşi cod, cu raportare la
aceleaşi prevederi constituţionale şi cu motivare similară,
de exemplu, prin Decizia nr. 1.051 din 9 octombrie 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, şi
Decizia nr. 1.340 din 22 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 852 din 9 decembrie 2009.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură
să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele,
cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi
păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2481 şi art. 215 alin. 5 din Codul
penal, cu trimitere la dispoziţiile art. 146 din acelaşi cod,
excepţie ridicată de Dan Gabriel Boricîn Dosarul nr. 5.469/1/2009 al
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 11 mai 2010.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. TUDOREL TOADER
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman