DECIZIE Nr.
637 din 26 iunie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 41 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 577 din 22 august 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Kozsokar Gabor -judecător
Ion Predescu -judecător
Şerban Viorel Stănoiu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihai Paul Cotta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Autoritatea Feroviară Română în
Dosarul nr. 13.469/3/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte
de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că
dispoziţiile criticate sunt constituţionale, art. 53 din Constituţie, invocat
în susţinerea excepţiei, nefiind incident în cauză.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului, retine
următoarele:
Prin Incheierea din 31 ianuarie
2007, pronunţată în Dosarul nr. 13.469/3/2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia
a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi
fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din Codul
muncii, excepţie ridicată de Autoritatea Feroviară
Română în cauza ce are ca obiect judecarea acţiunii de contencios administrativ
în contradictoriu cu Guvernul.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile
legale criticate restrâng exerciţiul unor drepturi ale acestuia fără să fie
întrunite condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie, deoarece prevăd că
modificarea contractului individual de muncă poate fi făcută numai cu acordul
părţilor, fiind, astfel, exclusă posibilitatea ca angajatorul să-şi retragă
propriul act de numire.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de
muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale,
având în vedere că un contract individual de muncă nu este un act unilateral,
ci reprezintă voinţa şi legea părţilor, fiind normal ca modificarea acestuia să
poată fi făcută numai prin acordul părţilor.
In conformitate cu prevederile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât prerogativa
reglementării aspectelor învederate în motivarea excepţiei aparţine
Parlamentului.
Avocatul Poporului consideră
că textul de lege criticat este constituţional, întrucât acesta se referă la
modificarea unor elemente esenţiale ale contractului individual de muncă, iar
nu la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, în
sensul art. 53 din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 41 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 72 din 5 februarie 2003.
Potrivit acestor dispoziţii legale:
„(3) Modificarea contractului individual de muncă se
referă la oricare dintre următoarele elemente:
a) durata contractului;
b) locul muncii;
c) felul muncii;
d) condiţiile de muncă;
e) salariul;
f) timpul de muncă şi timpul de odihnă."
Posibilitatea modificării contractului individual de
muncă numai prin acordul părţilor este prevăzută de alin. (1) al aceluiaşi articol.
In opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale
criticate contravin prevederilor art. 53 din Constituţie referitoare la restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Contractul individual de muncă nu este un act de
administrare unilateral al angajatorului, ci o convenţie bilaterală, exprimând
manifestarea acordului de voinţă al celor două părţi ale raportului juridic de
muncă, angajator şi salariat. Astfel, interesul legitim legat de stabilitatea
raporturilor de muncă impune ca modificarea contractului individual de muncă să
se facă în aceleaşi condiţii în care acesta a fost încheiat, respectiv prin
acordul ambelor părţi.
Sunt şi situaţii în care angajatorul poate dispune
unilateral modificarea contractului individual de muncă sau chiar şi încetarea
raporturilor de muncă, dar aceste situaţii şi motivele pentru care pot fi
dispuse asemenea măsuri, motive legate sau nu de persoana salariatului, sunt
riguros şi limitativ prevăzute de legislaţia muncii.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că prevederile
art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în cauză, deoarece modificarea
unilaterală a contractului individual de muncă nu constituie un drept
fundamental al angajatorului.
Curtea nu poate primi nici susţinerea autorului
excepţiei referitoare la faptul că textul legal criticat nu prevede şi posibilitatea
angajatorului de a revoca un salariat numit în funcţie de conducere, întrucât
potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 74/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea
modifica sau completa prevederile supuse controlului."
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie
ridicată de Autoritatea Feroviară Română în Dosarul nr. 13.469/3/2006 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale,
contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta