Decizia Nr.634 din 17.10.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. c) şi lit. e) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Decebal Ninel Creţescu în Dosarul nr. 46/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.004D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine că instanţa constituţională s-a mai pronunţat asupra previzibilităţii tuturor noţiunilor care fac obiectul criticilor de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză. Se face trimitere la Decizia Curţii nr. 673 din 17 noiembrie 2016, în privinţa noţiunilor de „acte contabile" şi de „operaţiuni comerciale", şi la Decizia nr. 199 din 7 aprilie 2016, în privinţa noţiunii de „obligaţii fiscale".CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 29 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 46/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. c) şi lit. e) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Decebal Ninel Creţescu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 2 lit. c) şi lit. e) şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 încalcă normele constituţionale şi europene invocate, întrucât sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, neexcluzând echivocul, aspect ce face imposibilă stabilirea cu exactitate a conţinutului infracţiunii reglementate la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Se susţine că, întrucât legiuitorul nu a definit, în mod expres, noţiunile de „obligaţii fiscale", „acte contabile", „documente legale", „operaţiuni comerciale efectuate", sfera înţelesului acestora este greu de stabilit, neputând fi determinată cu precizie. Se mai susţine că trimiterile făcute de legiuitor la Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, în cazul definirii noţiunii de „obligaţii fiscale", şi la documentele prevăzute în Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi la reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora, în cazul definirii „documentelor legale", sunt prea vagi, lăsând, pe de o parte, în sarcina destinatarului legii parcurgerea a numeroase acte normative, ce trebuie coroborate pentru stabilirea conţinutului constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală reţinute în sarcina autorului excepţiei, iar, pe de altă parte, în sarcina magistraţilor, determinarea actelor care se înscriu în definiţiile date sintagmelor mai sus menţionate. În susţinerea încălcărilor invocate se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile pronunţate în cauzele Rotaru împotriva României, paragraful 55, Sissanis împotriva României, paragraful 66, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 34, Amman împotriva Elveţiei, paragraful 50, Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Cȍeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, hotărâri prin care instanţa europeană a stabilit standardele specifice respectării principiului legalităţii incriminării, prevăzut la art. 7 din Convenţie. Sunt invocate, de asemenea, considerentele şi soluţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 189 din 2 martie 2006, nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 363 din 7 mai 2015, nr. 553 din 16 iulie 2015, nr. 51 din 16 februarie 2016, prin care instanţa de contencios constituţional a făcut aplicarea principiului constituţional şi convenţional al legalităţii incriminării şi a pedepsei. În fine, se conchide că, prin raportare la dispoziţiile Legii contabilităţii nr. 82/1991, sensul sintagmelor „acte contabile", „documente legale", „operaţiuni comerciale efectuate" şi „obligaţii fiscale" nu poate fi stabilit, cu consecinţa încălcării drepturilor fundamentale mai sus enumerate.6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că sensul sintagmelor criticate de autorul excepţiei a fost stabilit prin jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele şi soluţia din cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 817 din 24 noiembrie 2015, despre care se susţine că sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. Se mai arată că textele criticate nu încalcă dreptul la apărare, întrucât nu împiedică persoana interesată să fie asistată de un avocat, ales sau numit din oficiu, care are dreptul să consulte documentele existente la dosarul cauzei şi să formuleze apărările pe care le consideră necesare. Se susţine, de asemenea, că textele criticate nu contravin pactelor şi tratatelor internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, neîncălcând, prin urmare, prevederile art. 20 din Constituţie.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 lit. c) şi lit. e) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul cuprins:– Art. 2 lit. c) şi lit. e): „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] c) documente legale - documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora; [...] e) obligaţii fiscale - obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală; [...]";– Art. 9 alin. (1) lit. b): „Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: [...] b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; [...]".12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 15 alin. (1) cu privire la universalitate, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei şi art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un recurs efectiv şi la legalitatea incriminării, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie referitor la interzicerea generală a discriminării şi art. 7 şi art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cu privire la egalitatea în faţa legii şi la dreptul la un recurs efectiv. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate în acest sens Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, Decizia nr. 199 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016, şi Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 14. Prin Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011, Curtea a observat, astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa, că, prin dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 se urmăreşte asigurarea stabilirii de situaţii fiscale reale, care să garanteze o corectă colectare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a celorlalte obligaţii fiscale ce revin contribuabililor. Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia alternanţa între termenii „acte contabile" şi „alte documente legale", utilizată de legiuitor, ar contraveni dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 21 şi art. 24 din Constituţie. În acest sens, în primul rând, Curtea a reţinut că termenii „acte contabile" şi „alte documente legale" constituie obiectul material al infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispoziţia referindu-se expres la „omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate". Curtea a reţinut că formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilităţii şi fiscalităţii impun contribuabililor obligaţii punctuale în ceea ce priveşte înregistrarea operaţiunilor comerciale şi a veniturilor obţinute şi că, de principiu, contribuabilul este obligat să îşi înregistreze toate aceste operaţiuni în evidenţele sale contabile, iar unele dintre acestea, şi în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel şi cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societăţii în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, cât şi în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea şi virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat şi invers. Totodată, aceste operaţiuni se înregistrează şi în jurnalul de vânzări şi în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. Necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea acestor operaţiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat prin nefacturarea veniturilor încasate şi neplata obligaţiilor fiscale aferente acestora. Mai mult, Curtea a constatat că pentru o înţelegere corectă a termenilor, autorii excepţiei trebuie să aibă în vedere atât dispoziţiile din Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991, cât şi din reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a actelor normative menţionate, neputând invoca propria necunoaştere a legii potrivit principiului nemo censetur ignorare legem. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că dispoziţia criticată reprezintă o normă de drept substanţial, care nu aduce atingere sub niciun aspect dreptului părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de garanţiile care condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil şi dreptul la apărare. Totodată, Curtea a constatat că reglementarea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 reprezintă o opţiune de politică penală, de competenţa exclusivă a legiuitorului, care nu aduce nicio atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. 15. De asemenea, prin Decizia nr. 199 din 7 aprilie 2016, paragrafele 16-20, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Având în vedere jurisprudenţa proprie şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei, Curtea a statuat că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală, astfel că o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, însă aceasta nu trebuie să afecteze previzibilitatea legii. Referitor la dispoziţiile de lege criticate, Curtea a observat că, potrivit acestora, constituie infracţiune de evaziune fiscală săvârşirea faptelor în modalităţile prevăzute la lit. a)-g) ale art. 9, sub aspectul laturii subiective presupunând intenţia directă calificată prin scop, şi anume sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. De asemenea, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 2 din Legea nr. 241/2005, în înţelesul legii, expresia „obligaţii fiscale" se referă la obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Codul fiscal, „codul stabileşte cadrul legal pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 din acelaşi act normativ", precizându-se şi contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora. Astfel, Codul fiscal reglementează fiecare categorie de impozit, taxă şi contribuţie, indicând, de asemenea, persoana impozabilă, modul de determinare a impozitului, modul de declarare şi termenele legale. În acest context, Curtea a reţinut că este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conţinutul domeniului reglementat, cât şi o corespondenţă sub aspectul forţei lor juridice. În acest sens, normele de tehnică legislativă statuează că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel cu care se află în conexiune [art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare]. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere [art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000], care operează întotdeauna între acte normative cu aceeaşi forţă juridică. Referitor la tehnica trimiterilor legislative, Curtea, prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a reţinut că trimiterea de la un text de lege la altul, în cadrul unui anumit act normativ sau la un alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală în care sunt stabilite expres anumite prescripţii normative. Efectul dispoziţiei de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conţinutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conţinutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripţiile celuilalt text. Plecând de la aceste premise, Curtea a apreciat că sintagma „obligaţii fiscale" prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 este clar definită de lege, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora, prevederile criticate întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 16. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa analizată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 17. Distinct de cele anterior arătate, referitor la sintagma „operaţiuni comerciale efectuate" din cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, Curtea constată că, potrivit art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, sintagma „contract comercial" sau „contracte comerciale" se înlocuieşte cu sintagma „contract civil" sau, după caz, „contracte civile", iar sintagma „contracte sau acte de comerţ", cu termenul „contracte". Prin urmare, de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor legale anterior menţionate, prin „operaţiuni comerciale efectuate" se înţelege acele operaţiuni civile ce presupun înregistrarea în contabilitate a fluxurilor financiare de venituri şi cheltuieli aferente, în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale ale titularului. 18. În ceea ce priveşte criticile referitoare la sintagmele „documente contabile" şi „obligaţii fiscale", din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. c) şi lit. e) din Legea nr. 241/2005, Curtea constată că acestora le sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele reţinute, în privinţa aceloraşi expresii, prin deciziile nr. 189 din 10 februarie 2011 şi nr. 199 din 7 aprilie 2016. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Decebal Ninel Creţescu în Dosarul nr. 46/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 2 lit. c) şi lit. e) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop