DECIZIE   Nr. 622 din 26 iunie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3, art. 299 alin. 1 si 2 si art. 403 alin. 3 din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 593 din 28 august 2007

Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu              -judecător

Aspazia Cojocaru                  -judecător

Acsinte Gaspar                      -judecător

Kozsokar Gabor                    -judecător

Ion Predescu                         -judecător

Şerban Viorel Stănoiu           -judecător

Tudorel Toader                      -judecător

Antonia Constantin                - procuror

Cristina Cătălina Turcu          - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 299 alin. 1 şi 2 şi art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tofan Grup Internaţional" - S.A. în Dosarul nr. 3.243/302/2006 al Tribunalului' Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent informează completul de judecată că dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu autorul excepţiei s-a întors cu menţiunea „destinatar mutat de la adresă".

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 98 din Codul de procedură civilă referitoare la pedeapsa neluării în seamă a schimbării domiciliului uneia dintre părţi în timpul judecăţii, dacă aceasta nu este adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar.

Curtea dispune aplicarea prevederilor art. 98 din Codul de procedură civilă cu privire la autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvantul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată arătand că, potrivitjurisprudenţei Curţii Constituţionale, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

CURTEA,

avand în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Incheierea din 8 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.243/302/2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 299 alin. 1 şi 2 şi art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Tofan Grup Internaţional" - S.A. într-o cauză avand ca obiect o contestaţie la executare.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (2), art.' 20, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 24 alin. (1), art. 53, art. 126 şi art. 135 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. In acest sens, se arată că „recursul trebuie, pentru o unitară aplicare a legii, să fie judecat de către o instanţă naţională, în cazul nostru Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece în acest moment se încalcă dreptul la un recurs efectiv la o instanţă naţională, dreptul privind interzicerea discriminării, dreptul la un proces echitabil, principiul universalităţii, principiul statului de drept şi dreptul la apărare."

Incheierea prin care se dispune suspendarea executării silite, potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, nu trebuie limitată numai la calea de atac a recursului, ci trebuie supusă şi căii de atac a apelului, pentru a exista toate garanţiile privind asigurarea drepturilor procesuale ale părţilor.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece împrejurarea că anumite acte de jurisdicţie sunt supuse uneia sau mai multor căi de atac sau chiar niciunei căi de atac este o chestiune care ţine de administrarea justiţiei şi nu aduce atingere în niciun fel dreptului la apărare sau dreptului la o instanţă independentă pentru fiecare cetăţean.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi art. 299 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, arată că reglementarea în această materie a fost realizată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, fiind impusă de o serie de raţiuni majore care erau afectate de reglementarea anterioară, ce instituia competenţa exclusivă a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie de soluţionare a recursurilor.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, faptul că, potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, încheierea de soluţionare a cererii de suspendare a executării poate fi atacată cu recurs reprezintă tocmai o garanţie pentru deplina respectare a exigenţelor care condiţionează principiul liberului acces la justiţie şi dreptul la apărare. Totodată, cat priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 3, art. 299 alin. 1 şi 2 şi art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă faţă de art. 16 alin. (1) din Constituţie, se constată că prevederile legale criticate nu stabilesc discriminări, ci instituie un tratament juridic egal pentru toate părţile aflate în aceeaşi situaţie procesuală, fără nicio deosebire pe considerente arbitrare. Celelalte dispoziţii din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei nu au incidenţă în cauza de faţă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinand încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3, art. 299 alin. 1 şi 2 şi art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:

- Art. 3: „Curţile de apel judecă:

1.  în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;

2.   ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărarilor pronunţate de tribunale în primă instanţă;

3.  ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărarilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărarilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;

4.  în orice alte materii date prin lege în competenţa lor."

- Art. 299: „Hotărarile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărarile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Recursul se soluţionează de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărarea în apel."

- Art. 403 alin. 3: „Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 şi 2, instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat."

Autorul excepţiei consideră că acestea aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 alin. (2) conform cărora tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) potrivit căruia dreptul la apărare este garantat, ale art. 53 referitor la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 126 privitor la instanţele judecătoreşti şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) referitor la economia Romaniei, precum şi ale art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinand excepţia, Curtea Constituţională reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 66 din 14 aprilie 1997, rămasă definitivă ca urmare a Deciziei nr. 443 din 13 noiembrie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, inclusiv a recursului la Curtea Supremă de Justiţie (devenită Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie), ci statuează principial în art. 128, devenit art. 129 în urma republicării Constituţiei, că, „Impotriva hotărarilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar art. 125 alin. (3), devenit art. 126 alin. (2) în urma republicării Constituţiei, prevede că „prin lege" se stabileşte competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată.

Totodată, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, Curtea Constituţională a statuat că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

Asa fiind, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1), (2) şi (3), ale art. 11 alin. (2), ale art. 20,ale art. 24 alin. (1) şi ale art. 126 din Legea fundamentală, precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea observă că textele de lege criticate sunt norme de procedură care nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, aşa încat nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

In final, Curtea constată că dispoziţiile art. 53 referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) referitoare la economia Romaniei din Legea fundamentală nu au incidenţă în speţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-alart. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 299 alin. 1 şi 2 şi art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tofan Grup Internaţional" - S.A. în Dosarul nr. 3.243/302/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. df. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu