Decizia Nr.619 din 12.06.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mariana Dragomir în Dosarul nr. 3.950/109/2008 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 501D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Decizia nr. 163 din 13 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.950/1/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, ca urmare a admiterii recursului declarat împotriva încheierii Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Mariana Dragomir.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă încalcă principiul egalităţii în drepturi al cetăţenilor, principiul accesului liber la justiţie şi principiul dreptului la apărare, deoarece nu dau posibilitatea părţii care a formulat o cerere de recuzare a membrilor unui complet de judecată să o susţină în cadrul unor dezbateri contradictorii. Judecarea unei cereri de recuzare, chiar dacă nu vizează fondul cauzei, trebuie să presupună dezbateri contradictorii. Or, faptul că instanţa decide asupra recuzării în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor, este o măsură prin ea însăşi discriminatorie, împiedicând accesul la justiţie, precum şi dreptul fundamental la apărare, totodată, încălcându-se şi publicitatea şedinţei de judecată.În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, se susţine că procedura de soluţionare a cererii de recuzare contravine accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, în sensul că nu se prevede o cale efectivă de atac împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor art. 16, 21 şi 24 din Constituţie şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31 alin. 1 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art. 31 alin. 1: „Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat.“;

– Art. 34 alin. 2: „Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege se invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (2) privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi interzicerea discriminării. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici şi prevederi constituţionale similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 1.164 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 15 noiembrie 2011, sau Decizia nr. 547 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 21 noiembrie 2005. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate nu încalcă principiul constituţional al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apărare. Aceasta, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţă publică o încheiere asupra recuzării, prin această reglementare legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată cu fondul, instanţa de control judiciar urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă. Totodată, Curtea a reţinut că cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, precum şi de aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac. În ceea ce priveşte invocarea înfrângerii prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că prin dispoziţiile legale deduse controlului de constituţionalitate legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, în condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea procedurii de judecată intră în competenţa exclusivă a sa. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Mutatis mutandis, cele prezentate mai sus sunt valabile şi în ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi interzicerea discriminării, prin prisma prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mariana Dragomir în Dosarul nr. 3.950/109/2008 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu