Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.616 din 04.11.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 34 alin. (1), art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 84 din 30 ianuarie 2015



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Vasile Galea şi Viorica Galea în Dosarul nr. 4.670/111/2013 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 363D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au depus puncte de vedere prin care arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013 ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 165/2013 ca neîntemeiată şi a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 ca inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 15 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.670/111/2013, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei prin care s-a respins acţiunea introdusă de autorii excepţiei ca prematur introdusă, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Acţiunea avea ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, precum şi la emiterea titlului de plată aferent despăgubirilor.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată că prevederile legale criticate aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, deoarece litigiile aflate pe rolul instanţelor au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării acestora, iar adoptarea Legii nr. 165/2013 ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată nu poate să impună părţilor un alt cadru legal caracterizat de noi termene şi condiţii de soluţionare a cererilor. Autorii invocă considerentele de principiu care au stat la baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 9 din 7 martie 1994 şi nr. 830 din 8 iulie 2008. Totodată, durata termenelor prevăzute de textele de lege criticate este exagerată, iar condiţionarea oricărei acţiuni de împlinirea unei astfel de durate paralizează practic orice posibilitate a cetăţenilor de a cenzura ineficacitatea şi pasivitatea autorităţilor române. Prin impunerea unor termene atât de îndelungate, prevederile art. 33-35 aduc o gravă atingere liberului acces la justiţie, îngrădind în mod nejustificat un drept fundamental al cetăţenilor.7. Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă îşi exprimă opinia în sensul că textele de lege criticate sunt constituţionale, deoarece art. 4 din Legea nr. 165/2013 se aplică exclusiv de la data intrării sale în vigoare, iar art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 stabilesc termene de soluţionare a cererilor în sarcina autorităţilor competente.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă ca urmare a admiterii acesteia prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 raportate la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, apreciază că şi aceasta ar trebui admisă, deoarece s-a acţionat asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificându-se în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. În acest sens sunt şi considerentele care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008. Or, neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispoziţiilor legii anterioare, ci doar acţiunilor care se efectuează după intrarea acesteia în vigoare, rămânând valabile cele efectuate în perioada activităţii legii vechi. Sunt invocate, de asemenea şi considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 6 din 11 noiembrie 1992.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere depuse la dosar de părţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocat de autorii acesteia şi reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 4-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. În realitate, astfel cum rezultă din motivarea autorilor excepţiei raportată la circumstanţele cauzei, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a doua raportat la prevederile art. 33, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care au următorul cuprins:

Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;Art. 33: „(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a)în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;b)în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;c)în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).“

Art. 34 alin. (1): „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.“;

Art. 35 alin. (2): „În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“13. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii şi art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a admis excepţia şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. 15. Întrucât autorii excepţiei formulează critici de neconstituţionalitate care vizează dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea ce a fost exclusă cadrului constituţional prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, precum şi faptul că decizia menţionată a fost pronunţată la un moment ulterior sesizării instanţei constituţionale, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă. 16. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în cauză, instanţa de judecată urmează să respecte Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenţei Curţii - de exemplu, Decizia nr. 404 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 11 august 2014 - deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii pot reprezenta temeiul unei cereri de revizuire, conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, raportat la incidenţa acestor ultime articole în speţă. 17. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că autorii excepţiei sunt beneficiari ai unei dispoziţii emise de primar prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, dosarul aferent dispoziţiei fiind trimis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Întrucât această din urmă autoritate nu a procedat la analizarea dosarului, autorii au formulat cerere de chemare în judecată, care a fost respinsă ca prematur formulată, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Din această perspectivă, prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 care reglementează cu privire la obligaţia entităţilor învestite de lege de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepţia urmează a fi respinsă ca inadmisibilă în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. 18. În ce priveşte dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acesta consacră dreptul persoanei care se consideră îndreptăţită de a se adresa instanţei judecătoreşti în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de art. 33 şi 34, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele menţionate. Aşa fiind, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu este incident în cauză, neavând legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia urmând a fi respinsă ca inadmisibilă. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Vasile Galea şi Viorica Galea în Dosarul nr. 4.670/111/2013 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă. II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceeaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 616/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 616 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 616/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu