DECIZIE Nr.
615 din 26 iunie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 49 alin. 2 si art. 52 din Codul de
procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 523 din 2 august 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Kozsokar Gabor -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel
Toader -judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. 2 şi art. 52 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Uzinele Sodice Govora" - S.A. din Râmnicu Vâlcea
în Dosarul nr. 5.489/90/2006 al Tribunalului Vâlcea - Secţia comercială şi de
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că
intervenţia nu este aleatorie şi necondiţionată, fiind supusă controlului
instanţei sub aspectul admisibilităţii. Dispoziţiile criticate nu încalcă nici
dreptul persoanei la judecarea procesului într-un termen rezonabil, întrucât
legea dă posibilitatea instanţei, atunci când există motive temeinice, să
disjungă cererea principală de cererea de intervenţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 17 ianuarie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 5.489/90/2006, Tribunalul Vâlcea - Secţia comercială şi de
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. 2 şi art. 52 din Codul
de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Uzinele
Sodice Govora" - S.A. din Râmnicu Vâlcea.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că, prin intervenţia principală,
intervenientul urmăreşte valorificarea unor interese personale, distincte de
cele ale părţilor în litigiu, iar aceasta se datorează faptului că drepturile
sale ar putea să fie afectate prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care
nu îi este opozabilă. Or, dacă în dosarul aflat pe rolul instanţei se admite o
astfel de cerere prin care terţul, străin de contractul a cărui anulare se
solicită, invocă drepturi proprii, s-ar modifica fără voia reclamantului cadrul
procesual deja stabilit prin cererea de chemare în judecată. O atare
împrejurare este de natură a conduce la tergiversarea cauzei şi, deci, la
nerespectarea prevederilor constituţionale referitoare la judecarea procesului
în mod echitabil şi într-un termen rezonabil.
Tribunalul Vâlcea - Secţia comercială şi de
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
dispoziţiile procedurale referitoare la cererea de intervenţie în nume propriu
sunt în deplin acord cu prevederile constituţionale referitoare la dreptul la
un proces echitabil, instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea cauzei
având posibilitatea ca, atunci când judecata acţiunii principale ar fi
întârziată prin intervenţia în nume propriu, să facă aplicarea art. 55 teza a
doua din Codul de procedură civilă, respectiv să dispună disjungerea celor două
cereri.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
textele de lege criticate dau expresie concretă, într-o modalitate specifică,
principiul constituţional al liberului acces la justiţie prevăzut de art. 21,
în situaţia în care o persoană justifică un interes propriu, condiţie care, de
altfel, stă la baza exercitării oricărei acţiuni în justiţie.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie
dispoziţiile art. 49 alin. 2 şi ale art. 52 din Codul de procedură civilă, care
au următorul conţinut:
- Art. 49 alin. 2: „Intervenţia
este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său.";
- Art. 52: „După ascultarea
părţilor şi a celui care intervine, instanţa va hotărî asupra încuviinţării în
principiu a intervenţiei.
Incheierea nu se poate ataca decât odată cu fondul.
După încuviinţarea în principiu, instanţa va dispune
comunicarea intervenţiei şi, în cazurile în care întâmpinarea este obligatorie,
va fixa termenul în care aceasta va trebui depusă."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare
la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură
civilă, intervenţia principală reprezintă acea acţiune civilă prin care terţul
intervenient formulează o pretenţie distinctă, dar conexă cu cererea
principală, într-un proces pendent între alte persoane. Astfel, intervenţia
principală constituie, pe de o parte, un incident procedural de natură a
amplifica cadrul iniţial cu privire la părţile din proces şi, pe de altă parte,
o acţiune civilă prin care se tinde la valorificarea unui drept subiectiv
propriu terţului intervenient. Cu alte cuvinte, caracterul incident al
intervenţiei determină extinderea cadrului procesual atât cu privire la părţi,
cât şi cu privire la obiectul procesului.
Asupra încuviinţării în principiu a cererii de
intervenţie, instanţa se pronunţă printr-o încheiere interlocutorie, după
verificarea condiţiilor de formă, a interesului de a interveni şi a legăturii
de conexitate cu cererea principală. Incheierea de admitere în principiu nu
poate fi atacată decât odată cu fondul, instanţa fiind legată a soluţiona
cererea de intervenţie alături de cererea principală. Odată stabilit cadrul
procesual, potrivit legii, devin aplicabile dispoziţiile art. 53 din cod,
potrivit cărora actele de procedură efectuate până la data admiterii în
principiu rămân valabile, fiind opozabile terţului intervenient, în vreme ce
actele ulterioare urmează a fi îndeplinite şi faţă de acesta.
Aşadar, în această materie, legiuitorul condiţionează
valorificarea dreptului de a formula cerere de intervenţie în interes propriu
de respectarea anumitor cerinţe, tocmai în vederea prevenirii abuzurilor
terţilor şi asigurării protecţiei drepturilor şi intereselor legitime ale
părţilor litigante. In acest sens, Curtea a statuat în mod constant că
reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită
prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau
procesual, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci o modalitate
eficientă de a preveni exercitarea sa cu rea-credinţă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în
egală măsură ocrotite.
Prin urmare, susţinerea autorului excepţiei, potrivit
căreia textele de lege criticate permit modificarea, fără voia reclamantului, a
cadrului procesual deja stabilit prin cererea de chemare în judecată şi, deci,
tergiversarea soluţionării procesului, apare ca fiind neîntemeiată. Este
adevărat că dispoziţiile art. 49 alin. 2 şi art. 52 din Codul de procedură
civilă reglementează o excepţie de la principiul disponibilităţii procesului
civil sub aspectul dreptului reclamantului de a determina limitele cererii de
chemare în judecată sau ale apărării, însă atâta timp cât legea condiţionează
judecarea cererii de intervenţie de admiterea ei în principiu, deci de
respectarea cerinţelor de formă, de interes şi de conexitate cu cererea
principală, Curtea apreciază că reclamantul beneficiază de suficiente garanţii
procesuale menite să concretizeze dreptul acestuia la un proces echitabil. De
asemenea, în cazul în care judecarea
acţiunii civile principale ar putea fi întârziată prin intervenţia în interes
propriu, legea (art. 55 teza a doua din Codul de procedură civilă) dă
posibilitatea instanţei judecătoreşti de a hotărî disjungerea celor două cereri,
care vor fi judecate în continuare, în mod separat, astfel încât nici critica
referitoare la soluţionarea cauzei peste termenul rezonabil nu poate fi
reţinută.
De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit
căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt
prevăzute numai prin lege", precum şi art. 129, care prevede că, „Impotriva
hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita
căile de atac, în condiţiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului
prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a
condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Aşa fiind, dispoziţiile criticate
reprezintă expresia aplicării acestor dispoziţii constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 49 alin. 2 şi art. 52 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de Societatea Comercială „Uzinele Sodice Govora" - S.A.
din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 5.489/90/2006 al Tribunalului Vâlcea - Secţia
comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu