DECIZIE Nr.
600 din 21 septembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 2 si 3 din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 868 din 24 octombrie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Marian Dode şi Marian Ungureanu în
Dosarul nr. 1.563/2005 al Tribunalului Ialomiţa.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul
reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a
excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în
această materie şi apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin
prevederilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 24 martie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 1.563/2005, Tribunalul Ialomiţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de' Marian
Dode şi Marian Ungureanu în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorii
acesteia susţin, în esenţă, că, potrivit art. 171 alin. 2 din Codul de
procedură penală, învinuitul ori inculpatul care are o anumită calitate
beneficiază, în faza de urmărire penală, de asistenţă juridică obligatorie, iar
potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol, în faza de cercetare judecătorească,
asistenţa juridică este obligatorie atunci când pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracţiunea săvârşită este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea de 5
ani sau mai mare. Ca urmare a acestor dispoziţii, în faza a doua a procesului
penal inculpatul beneficiază de asistenţă juridică obligatorie, după ce, în prima fază a procesului, a fost privată de
acest drept, întrucât nu are calitatea circumstanţiată prevăzută de alin. 2 al
articolului criticat. Or, aceste împrejurări sunt, în opinia autorilor
excepţiei, de natură să instituie o inegalitate de tratament juridic pe
parcursul celor două faze - de urmărire penală şi de cercetare judecătorească -
cu consecinţa directă a prejudicierii dreptului la apărare de care trebuie să
beneficieze orice cetăţean în tot cursul procesului penal, ceea ce contravine
prevederilor art. 16, 21, 24, 124 şi 131 din Constituţie şi art. 6 paragraful 3
lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Tribunalul Ialomiţa apreciază
că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile
legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale
invocate de autorul excepţiei.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei
de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, apreciind, în esenţă, că
dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi
ale art. 24 din Constituţie, ci, dimpotrivă, constituie o aplicare a acestora.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege
criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstitutionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstitutionalitate.
Potrivit încheierii de sesizare a Curţii, obiectul
excepţiei de neconstitutionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură
penală. Din examinarea susţinerilor autorilor excepţiei se constată însă că, în
realitate, aceştia critică numai prevederile alin. 2 şi 3 ale art. 171 din
Codul de procedură penală, fiind nemulţumiţi, în esenţă, de faptul că
dispoziţiile legale criticate nu prevăd asistenţa juridică obligatorie şi în
cursul urmăririi penale, atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.
Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din
Codul de procedură penală, modificate şi completate prin Legea nr. 356 din 21
iulie 2006, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7
august 2006, care au următorul cuprins: „Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este
minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical
educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de
acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea
la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală
sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur
apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
In cursul judecăţii, asistenţa juridică este
obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită
pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai
mare."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie,
ale art. 24 - Dreptul la apărare, ale art. 124 - Infăptuirea justiţiei, şi ale
art. 131 - Rolul Ministerului Public, precum şi cele ale art. 6 paragraful 3
lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, care reglementează dreptul oricărui acuzat să se apere el însuşi
sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele
necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un
avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se
constată că asupra criticilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171
alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, cu o motivare similară, Curtea s-a
mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2000, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 18 aprilie 2000. Prin
acea decizie Curtea a constatat că dreptul la apărare prevăzut în art. 24 din
Constituţie este pe deplin respectat prin dispoziţiile art. 171 din Codul de
procedură penală, care, prin alin. 1, prevede dreptul învinuitului sau al
inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al
judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest
drept. In anumite cazuri, în care învinuitul sau inculpatul se află în situaţii
deosebite, legea a prevăzut, în alin. 2 al art. 171 din Codul de procedură
penală, 8 cazuri de asistenţă juridică obligatorie, atât în faza urmăririi
penale, cât şi in faza
judecăţii, iar în alin. 3, alte două cazuri, dar numai pentru faza judecăţii.
Cu acelaşi prilej, Curtea constată că dreptul la
apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie,
primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de
legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care se consideră că este necesar.
Intrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la
asistenţă juridică obligatorie, Curtea a statuat că stabilirea cazurilor în
care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al
legiuitorului. Astfel, nu se poate susţine că dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi
3 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale numai pentru că nu
prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, iar în ceea ce
priveşte alin. 3, şi în cursul urmăririi penale, câtă vreme exercitarea
dreptului la asistenţă juridică este garantată.
Totodată, în Decizia nr. 533 din 13 octombrie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 31 octombrie
2005, Curtea a reţinut că dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din
Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar
excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor.
In cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a învinuitului
sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social,
care funcţionează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în
vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea
unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de
lege.
Considerentele deciziilor mai sus amintite îşi
păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit
elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe.
De asemenea, dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din
Codul de procedură penală nu îngrădesc dreptul părţilor interesate de a se
adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor
legitime şi de a se prevala, în tot cursul procesului penal, de toate garanţiile
care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, în raport cu
dispoziţiile art. 16 şi 124 din Constituţie, se constată că acestea nu
contravin sub niciun aspect dispoziţiilor constituţionale privind înfăptuirea
justiţiei, ele aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza
normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. De altfel,
principiul egalităţii presupune un tratament identic pentru toate persoanele
aflate în aceeaşi situaţie juridică şi nu uniformizarea situaţiilor în care se
poate afla o persoană.
Referitor la dispoziţiile art. 131 din Constituţie
privind rolul Ministerului Public, invocate de asemenea în motivarea excepţiei,
se constată că acestea nu au incidenţă în cauză.
Fată de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Marian Dode şi Marian Ungureanu în Dosarul nr. 1.563/2005 al
Tribunalului Ialomiţa.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu