DECIZIE Nr. 60
din 24 septembrie 2007
cu privire la modul de
solutionare a cererii de revizuire in cazul in care motivul invocat nu se
incadreaza in cazurile prevazute expres si limitativ de art. 394 din Codul de
procedura penala.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 574 din 30 iulie 2008
Dosar nr. 31/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea
examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la
modul de solutionare a cererii de revizuire in cazul in
care motivul invocat nu se incadreaza in cazurile prevazute expres si limitativ
de art. 394 din Codul de procedura penala.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 93 de
judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Scutea Gabriela, adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii,
cerând să fie admis în sensul de a se stabili că cererea de revizuire care se
întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de
procedură penală este inadmisibilă.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul
legii, constată următoarele:
In legătură cu modul de soluţionare a cererilor de
revizuire în cazul în care motivul invocat nu se încadrează în cazurile
prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală, instanţele judecătoreşti
nu au un punct de vedere unitar, pronunţându-se în mod diferit.
Astfel, unele instanţe au
respins cererea de revizuire ca fiind nefondată, apreciind că absenţa cazurilor
prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală caracterizează ca
neîntemeiată critica ce se tinde a fi adusă hotărârilor judecătoreşti
definitive pe calea acestei acţiuni în justiţie, iar alte instanţe au respins
cererea de revizuire ca inadmisibilă atunci când cazul invocat de revizuient nu
se regăseşte în cele prevăzute expres şi limitativ de art. 394 din Codul de
procedură penală.
Aceste din urmă instanţe au procedat corect.
Potrivit art. 393 din Codul de procedură penală,
hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la
latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.
Din prevederile art. 394 din Codul de procedură penală
rezultă că „revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost
cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit
infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a
cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul
ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în
legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti
definitive nu se pot concilia".
Din conţinutul prevederilor menţionate rezultă
caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia
se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reţinute
printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către
instanţă a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme
cu legea şi adevărul.
Cererea de revizuire se soluţionează
în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 din Codul de
procedură penală, admiterea în principiu, etapă în care instanţa verifică
cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii
condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi
atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.
Această fază a admiterii în principiu priveşte
examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra
temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.
Cum în etapa admiterii în principiu instanţa nu se
implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecăţii, soluţia
dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de
revizuire în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile
prevăzute în art. 394 din Codul de procedură penală.
Din reglementările de ansamblu cuprinse în art. 393-406
din Codul de procedură penală rezultă că soluţionarea cererii de revizuire
parcurge două etape, respectiv cea a admiterii în principiu, atunci când
aceasta îndeplineşte condiţiile cerute de lege, şi aceea a rejudecării cauzei
după admiterea în principiu.
De aceea, a considera că în procedura admiterii în
principiu, prevăzută în art. 403 din Codul de procedură penală, în ipoteza
absenţei cazurilor prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, ar trebui pronunţată
o soluţie de respingere a cererii ca nefondată ar echivala cu crearea unui
paralelism nepermis cu soluţiile ce se pot pronunţa după rejudecare potrivit
art. 406 alin. 4 din Codul de procedură penală.
Or, soluţia de respingere a cererii de revizuire ca
nefondată nu ar putea fi adoptată decât în etapa a doua, aceea a rejudecării
după admiterea în principiu, întrucât altfel ne-am afla în faţa unei
contradicţii lipsite de sens între cele două etape ale revizuirii, care s-ar
reduce astfel la una singură.
De altfel, din întreaga reglementare privind
soluţionarea cererii de revizuire în faţa instanţei rezultă că voinţa
legiuitorului nu a fost aceea de a contopi cele două faze menţionate.
Prin urmare, în etapa admiterii în principiu ca
judecată de admisibilitate, soluţiile ce pot fi pronunţate sunt fie admiterea
în principiu a cererii de revizuire, prin încheiere, conform
art. 403 alin. 3 teza I din Codul de procedură penală
fie respingerea cererii ca inadmisibilă, prin sentinţă, conform art. 403 alin.
3 teza a II-a din acelaşi cod.
In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 4142 din Codul de procedură penală,
urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că este inadmisibilă
cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute
în art. 394 din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie. Stabilesc că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive
decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală este
inadmisibilă.
Obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură
penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie
2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei