Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.594 din 21.10.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 13 din 08 ianuarie 2015



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dumitra Răsura în Dosarul nr. 7.106/202/2013 al Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 425D/2014.2. La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei de neconstituţionalitate personal şi asistată prin doamna avocat Teodora Găman, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind celelalte părţi, procedura de citare fiind legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că, deşi, pe rând, legiuitorul a înţeles să suprime dreptul persoanelor de a exercita căile de atac cu scopul de a asigura judecarea cu celeritate a unei cauze, însă acest lucru nu poate fi realizat în detrimentul sau cu consecinţa încălcării unor drepturi. Dacă în vechea reglementare procesual civilă încă exista posibilitatea formulării recursului atunci când instanţa stabilea necompetenţa sa în soluţionarea unei cauze, în noul Cod de procedură civilă acest drept este suprimat, cu consecinţa încălcării principiului egalităţii în faţa legii şi a dreptului la un proces echitabil. În cauză, consecinţa a fost posibilitatea părţii adverse de a reitera aceeaşi cerere de chemare în judecată şi posibilitatea de a fi judecată de aceeaşi instanţă care, iniţial, a fost stabilită ca fiind o instanţă părtinitoare. Mai arată că instanţa de contencios constituţional, în jurisprudenţa sa, a reţinut că, în reglementarea normelor de procedură care privesc căile de atac, legiuitorul este ţinut de respectarea tuturor normelor şi principiilor fundamentale de referinţă, iar eventualele limitări ale exercitării căilor de atac nu trebuie să aducă atingere dreptului în substanţa sa. Or, în cauză, prin eliminarea controlului judiciar se aduce atingere principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În ceea ce priveşte exercitarea drepturilor civile ale autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, acestea sunt la latitudinea sa. Referitor la hotărârile de declinare a competenţei, susţine că acestea nu pun în discuţie fondul cauzei, ci reprezintă, mai degrabă, un act de administrare a justiţiei prin care se urmăreşte judecarea cu celeritate şi în condiţii de imparţialitate şi obiectivitate a unei cauze.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 23 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7.106/202/2013, Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dumitra Răsura într-o cauză privind soluţionarea apelului declarat împotriva unei sentinţe civile prin care instanţa, ca urmare a admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale, şi-a declinat competenţa.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale deoarece, prin limitarea adusă condiţiilor de exercitare a căilor de atac se aduce atingere unui drept în substanţa sa, respectiv imparţialităţii judecătorilor. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei implică aplicabilitatea şi altor instituţii de drept, cea a strămutării şi conexităţii, cu consecinţa operării unei prorogări legale de competenţă. Dacă instanţa nu ţine cont de dispoziţiile instituţiilor care determină prorogarea de competenţă şi este suprimată orice cale de atac împotriva acesteia, accesul liber la justiţie nu mai este garantat.7. Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, text legal care are următorul cuprins: „Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.“13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. De asemenea consideră că se încalcă şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, respectiv prin Decizia nr. 331 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.15. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, în materia excepţiei de necompetenţă, legiuitorul a eliminat, calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanţa se declară necompetentă. O atare soluţie era prevăzută de art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 şi prevedea că, în situaţia în care instanţa se declară necompetentă, împotriva hotărârii se putea exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare. Această soluţie legislativă a fost modificată prin art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010, fiind preluată şi în noul cod de procedură civilă, în cuprinsul art. 132 alin. (3), text de lege criticat în prezenta cauză.16. În continuare, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 132 din Codul de procedură civilă, când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent. Asupra excepţiei de necompetenţă instanţa se pronunţă înainte de a se aborda fondul litigiului şi înainte de a se soluţiona alte excepţii, după caz, printr-o încheiere, dacă se declară competentă, sau printro hotărâre, dacă instanţa se declară necompetentă. Textul de lege criticat de autoarea excepţiei, respectiv art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, are în vedere cea de-a două ipoteză, şi anume admiterea excepţiei de necompetenţă şi, implicit, declinarea competenţei instanţei de judecată, situaţie în care hotărârea nu mai este supusă niciunei căi de atac.17. Curtea a mai reţinut că procedura instituită prin art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu priveşte judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluţionarea unui incident procedural, de stabilire a instanţei competente să judece litigiul, singurul motiv pe care instanţa îl poate reţine în hotărârea de declinare fiind propria necompetenţă materială sau teritorială.18. Curtea, prin decizia menţionată, a apreciat că intenţia legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege criticate a fost aceea de a asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti de declinare a competenţei, raţiunea eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenţei fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în faţa instanţei competente să soluţioneze litigiul dedus judecăţii. Curtea a mai reţinut, de asemenea, că hotărârea instanţei de declinare a competenţei este rezultatul unui act de administrare a justiţiei prin care se urmăreşte desfăşurarea în condiţii de legalitate a procesului, de care beneficiază toate părţile, indiferent de calitatea lor procesuală, având în vedere că, potrivit art. 174 alin. (2) şi art. 176 pct. 3 din Codul de procedură civilă, actele de procedură efectuate de instanţa necompetentă sunt nule.19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitra Răsura în Dosarul nr. 7.106/202/2013 al Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent, Andreea Costin


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 594/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 594 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 594/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu