Decizia Nr.583 din 05.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1, 6 şi 12, art. 31 şi 33 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cardinal IG“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 34.222/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.832D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile legale criticate au fost modificate în sensul criticilor formulate de autorul sesizării, astfel că excepţia a rămas fără obiect.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 4 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 34.222/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1, 6 şi 12, art. 31 şi 33 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cardinal IG“ - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, 21 şi 53, în condiţiile în care nu instituie în sarcina creditorului nicio obligaţie de a dovedi starea de insolvenţă a debitorului, ci instituie o prezumţie de insolvenţă în defavoarea acestuia. Astfel, prevederile art. 3 pct. 1 lit. a) sunt neconstituţionale, deoarece dispun că neplata unei datorii în termen de 30 de zile de la scadenţă dă dreptul creditorului de a formula o cerere introductivă de deschidere a procedurii insolvenţei, indiferent care ar fi motivul neachitării datoriei, iar, potrivit dispoziţiilor art. 31 şi 33, societatea comercială debitoare, deşi are suficiente bunuri în patrimoniu, precum şi creanţe asupra terţilor, nu-şi poate dovedi starea de solvabilitate, fiind la dispoziţia oricărui creditor care poate iniţia procedura insolvenţei.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Astfel, specificul procedurii insolvenţei a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, derogatorii de la dreptul comun, iar valoarea taxelor de timbru este stabilită de lege în mod diferit în funcţie de obiectul acţiunilor introduse la instanţe, legiuitorul fiind singurul competent a decide cu privire la aceste aspecte.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 3 pct. 1, 6 şi 12, art. 31 şi 33 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând însă încheierea de sesizare şi notele scrise ale autorului excepţiei, rezultă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie doar dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 şi 12, art. 31 alin. (1) teza întâi şi art. 33 alin. (2) teza a doua, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. 3: „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:1. insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile: a)insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori; [...]6. prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile; [...] 12. cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 30.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii pe economie;“; – Art. 31 alin. (1) teza întâi: „Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă[...]“; – Art. 33 alin. (2) teza a doua: „[...] Dacă debitorul contestă starea de insolvenţă, iar contestaţia sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 21 - accesul liber la justiţie şi art. 53 - restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 85/2006 a fost modificată prin Legea nr. 169/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010. Astfel, prin art. I pct. 1 şi 2 a fost modificat art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 şi 12, astfel: – Art. 3: „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:1. insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile: a)insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă; [...]6. prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile. Creditorii, inclusiv cei bugetari, vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenţei doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăşi suma prevăzută la pct. 12; [...] 12. valoare-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Acesta este de 45.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat;“. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 85/2006, supuse unor critici similare, au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 1.144 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2008, Curtea a constatat, referindu-se la condiţiile în care orice creditor poate introduce cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, că acestea sunt stabilite cu rigurozitate de lege şi că introducerea cererii nu duce în mod automat la deschiderea procedurii de insolvenţă, întrucât cererile introductive care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege nu vor putea produce efecte juridice şi vor fi respinse de judecătorul-sindic. De asemenea, Curtea a reţinut că toate textele de lege criticate constituie norme de procedură a căror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. În virtutea acestor prerogative constituţionale, legiuitorul, în considerarea unor situaţii deosebite, poate să stabilească şi reguli de procedură speciale, derogatorii de la regulile dreptului comun. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 21 din Constituţie, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 78 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, reţinând că o atare critică este lipsită de temei, întrucât accesul liber la justiţie, ca de altfel orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constituţie, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept. Prin Decizia nr. 954 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, Curtea a statuat, cu privire la art. 3 pct. 1 lit. a), că acesta „instituie o prezumţie de insolvenţă pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie exigibilă după 30 de zile de la scadenţă (în prezent, 90 de zile, nota Curţii Constituţionale). Instituirea acestei prezumţii este justificată de necesitatea asigurării celerităţii în desfăşurarea procedurii insolvenţei, principiu recunoscut pentru desfăşurarea raporturilor de drept comercial, precum şi de nevoia de a se evita obligaţia creditorului de a dovedi starea de insolvenţă, fapt ce ar fi imposibil în condiţiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului şi la datele privind disponibilităţile băneşti ale acestuia. Cu toate acestea, prezumţia instituită de art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 nu are caracter absolut. Astfel, debitorul are posibilitatea, potrivit art. 33 alin. (2) din aceeaşi lege, să conteste existenţa stării de insolvenţă, dovedind că, în realitate, nu sunt întrunite condiţiile pentru constatarea existenţei acesteia“. În ceea ce priveşte critica art. 3 pct. 6 şi 12 din Legea nr. 85/2006, Curtea, prin Decizia nr. 1.138 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, a stabilit că, „potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite. O situaţie deosebită o reprezintă şi starea de insolvenţă cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile (în prezent 90 de zile, nota Curţii Constituţionale) şi care, sub imperiul celerităţii specifice soluţionării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor. Acest mod de reglementare este în perfect acord cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi, care, după cum sa statuat în numeroase rânduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu presupune omogenitate, astfel încât situaţii diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat“. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, prin Decizia nr. 1.247 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 19 decembrie 2008, Curtea a constatat că „aceasta are în vedere, de fapt, «doar interzicerea debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce anterior a contestat existenţa stării de insolvenţă, iar contestaţia i-a fost respinsă. [...] Curtea reţine că garantarea libertăţii economice trebuie să aibă loc, în mod egal, pentru toţi cei care desfăşoară o activitate economică. Astfel, garantarea drepturilor comercianţilor debitori nu poate aduce prejudicii drepturilor creditorilor. Prin urmare, limitarea exerciţiului unor drepturi ale debitorilor care nu şi-au exercitat voluntar obligaţiile de plată apare ca justificată cu prilejul desfăşurării procedurii insolvenţei ce urmăreşte tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanţelor creditorilor. Restrângerea anumitor drepturi ale debitorului nu duce însă la dispariţia totală a acelor drepturi. Astfel, debitorul are posibilitatea de a opta între acceptarea soluţiei cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei şi propunerea unui plan de reorganizare sau contestarea soluţiei de deschidere a procedurii insolvenţei, contestare care însă nu trebuie să tindă spre o simplă tergiversare a cauzei. În plus, chiar dacă va fi respinsă contestaţia, un plan de reorganizare va putea fi propus de administratorul-judiciar sau de către creditori. Astfel, [...] legea pune la dispoziţie mai multe căi prin care debitorul îşi poate valorifica drepturile sale, inclusiv prin exercitarea accesului liber la justiţie“. Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. De altfel, Curtea constată că, în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 169/2010, o parte dintre criticile formulate de autorul excepţiei au fost înlăturate, legiuitorul mărind perioada de la 30 la 90 de zile de la scadenţa creanţei după care operează prezumţia de insolvenţă a debitorului, precum şi valoarea-prag, cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, care a crescut de la 10.000 la 45.000 lei. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1, 6 şi 12, art. 31 şi 33 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cardinal IG“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 34.222/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 mai 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu