DECIZIE   Nr. 58 din 23 martie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 228 din 23 mai 2000

    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Paula C. Pantea        - procuror
    Marioara Prodan        - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, ridicata de Robertino-Daniel Oprescu in Dosarul nr. 2.840/1999 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala.
    La apelul nominal se prezinta avocatul Mircea Stanculescu pentru autorul exceptiei, lipsind celelalte parti: Societatea Comerciala "Banc Post" - S.A. si Societatea Comerciala Banca Comerciala "Ion Tiriac" - S.A., fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
    Cauza fiind in stare de judecata, reprezentantul autorului exceptiei solicita constatarea neconstitutionalitatii art. 215 alin. 3 din Codul penal, precizand ca alin. 2 al aceluiasi articol nu face obiectul exceptiei. Considera ca, prin dispozitiile textului de lege criticat, au fost incalcate prevederile constitutionale cuprinse in art. 49 si 54, deoarece i se restrange exercitiul dreptului de a obtine un credit bancar. Totodata arata ca dispozitiile art. 215 alin. 3 din Codul penal contravin si principiului constitutional al exercitarii cu buna-credinta a drepturilor si libertatilor, prin aceea ca lasa la liberul arbitru al unei terte persoane, numita "cel inselat", evaluarea bunei-credinte a inculpatului, desi art. 54 din Legea fundamentala instituie prezumtia de buna-credinta. Considera ca acordarea creditului bancar nu este conditionata intotdeauna de existenta unor garantii imobiliare, iar acestea nu sunt de natura a produce, prin falsificarea lor o paguba, conditie esentiala a existentei infractiunii de inselaciune. In final, autorul exceptiei sustine necesitatea revizuirii Codului penal, pentru a se evita redactarile vagi si imprecise, ca cele cuprinse in art. 215, cu conditii de incriminare lasate la aprecierea unei terte persoane sau care determina multiple calificari ale faptelor, cum sunt cele de fals si uz de fals, pe de o parte, si inselaciune in conventii, prevazuta la art. 215 alin. 3, pe de alta parte.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca fiind neintemeiata, considerand ca textul art. 215 alin. 3 din Codul penal este in conformitate cu prevederile art. 49 si 54 din Constitutie. Mai arata ca prin aceste dispozitii este incriminata o varianta a infractiunii de inselaciune, si anume inselaciunea in conventii, pentru existenta careia este necesar ca inducerea sau mentinerea in eroare sa fie determinanta pentru incheierea sau executarea contractului, in sensul ca fara aceasta eroare cel inselat nu ar fi incheiat sau nu ar fi executat contractul in conditiile stipulate. Manoperele dolosive exclud buna-credinta invocata de autorul exceptiei, ca temei al acesteia. De asemenea, sustine ca dispozitiile art. 54 din Constitutie nu instituie o prezumtie de buna-credinta, ci o indatorire fundamentala a fiecarei persoane de a-si exercita cu buna-credinta drepturile si libertatile, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Prin Incheierea din 28 octombrie 1999, pronuntata in Dosarul nr. 2.840/1999, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 2 si 3 din Codul penal, exceptie ridicata de Robertino-Daniel Oprescu.
    In cererea prin care ridica exceptia de neconstitutionalitate autorul acesteia se refera exclusiv la dispozitiile art. 215 alin. 3 din Codul penal, precizare pe care o face si cu prilejul sustinerilor orale in fata Curtii Constitutionale.
    In motivarea exceptiei, autorul sustine ca acest text este neconstitutional deoarece incalca prevederile art. 49 si 54 din Constitutie, prin restrangerea exercitiului "dreptului sau de a obtine un credit bancar", precum si prin lasarea bunei-credinte, prezumate de art. 54 din Constitutie, la liberul arbitru al unei terte persoane, numita "cel inselat", inca inainte de constatarea judecatoreasca definitiva a acestei caracteristici. Critica de neconstitutionalitate priveste si multipla incriminare a faptei ca infractiune de fals, uz de fals si inselaciune.
    Exprimandu-si opinia, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala apreciaza ca exceptia este neintemeiata, intrucat prezumtia de buna-credinta are corespondent in prezumtia de nevinovatie, consacrata in art. 66 din Codul de procedura penala, iar ambele prezumtii pot fi rasturnate in cazul stabilirii vinovatiei inculpatului. De asemenea, instanta considera constitutionala cerinta "fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate", aceasta fiind esentiala pentru existenta infractiunii de inselaciune, si anume ca amagirea sa fi fost hotaratoare pentru persoana inselata.
    In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    In punctul sau de vedere, Guvernul considera ca exceptia este nefondata, intrucat expresia "astfel incat, fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate" reprezinta o cerinta esentiala a laturii obiective a infractiunii de inselaciune, in varianta prevazuta la art. 215 alin. 3 din Codul penal. Fapta nu constituie infractiune daca aceasta conditie nu este indeplinita, iar acest aspect il stabileste numai instanta de judecata prin hotararea pe care o pronunta in cauza. Guvernul mai arata ca nu sunt incalcate prevederile art. 49 din Constitutie, referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati, intrucat nu este vorba de restrangerea exercitiului unui drept, ci de o obligatie care incumba oricarei persoane, cea de a-si exercita drepturile si libertatile constitutionale fara a aduce atingere drepturilor si libertatilor altor persoane, obligatie instituita prin art. 54 din Constitutie.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecatorului-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost legal sesizata.
    Prin Incheierea din 28 octombrie 1999, pronuntata in Dosarul nr. 2.840/1999, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 2 si 3 din Codul penal, exceptie ridicata de Robertino-Daniel Oprescu.
    Din examinarea cererii scrise, prin care autorul a ridicat exceptia, precum si a concluziilor orale ale aparatorului acestuia, cu ocazia dezbaterilor in fata instantei de judecata si a Curtii Constitutionale, rezulta insa ca in realitate, obiectul exceptiei il constituie numai dispozitiile art. 215 alin. 3 din Codul penal, iar nu si ale alin. 2 al aceluiasi articol, astfel cum, din eroare, se mentioneaza in incheierea de sesizare.
    Art. 215 alin. 3 din Codul penal are urmatoarea redactare: "Inducerea sau mentinerea in eroare a unei persoane cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, savarsita in asa fel incat, fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta in alineatele precedente, dupa distinctiile acolo aratate."
    Autorul exceptiei sustine ca aceste dispozitii contravin prevederilor art. 49 si 54 din Constitutie, texte care au urmatorul cuprins:
    - Art. 49, referitor la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati: "(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor, desfasurarea instructiei penale, prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
    (2) Restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii.";
    - Art. 54, referitor la exercitarea drepturilor si a libertatilor: "Cetatenii romani, cetatenii straini si apatrizii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti."
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile art. 215 alin. 3 din Codul penal nu aduc atingere acestor prevederi constitutionale.
    Astfel, prin incriminarea ca infractiune de inselaciune a faptei de inducere sau mentinere in eroare a unei persoane cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, savarsita in asa fel incat fara aceasta eroare cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate, textul de lege criticat nu restrange, prin incalcarea art. 49, exercitiul unui drept sau al unei libertati fundamentale. Neinvocand lezarea, prin dispozitia legala criticata, a unui drept sau a unei libertati constitutionale, autorul exceptiei nu poate sustine ca i-ar fi fost restrans exercitiul unui asemenea drept sau al unei asemenea libertati, restrangere la care se refera textul constitutional mentionat. "Dreptul de a obtine un credit bancar", cu privire la care s-a sustinut restrangerea exercitiului, nu reprezinta un drept fundamental si nici nu poate fi considerat, propriu-zis, un drept, in sensul invocat de autorul exceptiei, ci o posibilitate de a incheia un contract de imprumut bancar, in conditiile legii si cu respectarea conditiilor esentiale pentru validitatea conventiilor, cuprinse in art. 948 din Codul civil, conditii printre care se afla si consimtamantul valabil exprimat al partii care se obliga. Or, prin dispozitia legala criticata, este aparata, prin mijloace de drept penal, tocmai exprimarea unui asemenea consimtamant valabil al partii care se obliga, fiind incriminata ca inselaciune fapta de inducere sau mentinere in eroare a unei persoane cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, fapta prin care consimtamantul persoanei inselate a fost in mod determinant viciat, astfel incat fara aceasta eroare ea nu ar fi incheiat sau nu ar fi executat contractul.
    Referitor la incalcarea, prin aceleasi dispozitii criticate, a "prezumtiei de buna-credinta instituite prin art. 54 din Constitutie", Curtea observa ca textul constitutional invocat nu cuprinde prezumtia, ci obligatia fiecarei persoane de a-si exercita cu buna-credinta drepturile si libertatile constitutionale, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti. Prin textul de lege criticat nu numai ca nu se incalca aceasta indatorire fundamentala, ci, dimpotriva, se da expresie dispozitiei constitutionale, sanctionandu-se penal tocmai fapte prin care se aduce atingere, prin manoperele dolosive, obligatiei fundamentale amintite.
    Curtea constata ca art. 215 alin. 3 din Codul penal este adoptat anterior intrarii in vigoare a Constitutiei, fiindu-i astfel aplicabile prevederile art. 150 alin. (1) din Legea fundamentala, potrivit carora: "Legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare, in masura in care ele nu contravin prezentei Constitutii." In consecinta, Curtea, retinand ca dispozitia legala criticata nu contravine prevederilor constitutionale invocate, constata ca aceasta este in vigoare.
    Referitor la celelalte critici formulate privind multipla incriminare a faptei (inselaciune, fals si uz de fals), Curtea constata ca acestea nu intra in competenta contenciosului constitutional.
    Criticile de neconstitutionalitate fiind neintemeiate, exceptia urmeaza sa fie respinsa.

    Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, ridicata de Robertino-Daniel Oprescu in Dosarul nr. 2.840/1999 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 23 martie 2000.

            PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent,
                              Marioara Prodan