DECIZIE Nr.
578 din 20 mai 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 37 teza a treia din titlul VI
al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei,
precum si unele masuri adiacente
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 563 din 25 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Maria Bratu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 37 teza a doua din titlul VI
al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei,
precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Ghizela Waltraud Mladen
în Dosarul nr. 4.528/325/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele :
Prin Incheierea din 3 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 4.528/325/2007, Tribunalul
Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 37 teza a doua din titlul VI
al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei,
precum şi unele măsuri adiacente, excepţie
ridicată de Ghizela Waltraud Mladen.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege
criticate contravin normelor constituţionale referitoare la protecţia
proprietăţii, deoarece prin stabilirea unui termen până la care pot fi depuse
cererile pentru reconstituirea dreptului de proprietate „se limitează şi se
îngrădeşte dreptul de proprietate".
Tribunalul Timiş - Secţia civilă apreciază excepţia ca neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră
excepţia ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile constituţionale privind
garantarea şi ocrotirea proprietăţii se aplică numai după dobândirea dreptului
de proprietate.
Avocatul Poporului consideră
că textul de lege criticat este constituţional.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate,
raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei, aşa cum rezultă din încheierea de
sesizare a instanţei, precum şi din notele scrise ale autorului excepţiei, îl
reprezintă prevederile art. I pct. 37 teza a treia din titlul VI al Legii nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi
unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Aceste prevederi au următoarea redactare:
„[...] Persoanele fizice şi persoanele juridice care
nu au depus în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997 şi de prezenta lege
cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, actele
doveditoare pot formula astfel de cereri până la data de 30 noiembrie 2005
inclusiv.[...]"
Textul constituţional invocat
ca fiind încălcat este cel al art. 44 alin. (2), (3), (4) şi (8) privind
dreptul de proprietate privată.
Examinând excepţia, Curtea constată că prin art. I pct.
37 din titlul VI al Legii nr. 247/2005 a fost modificat art. 33 din Legea nr.
1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului
funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997. Asupra constituţionalităţii art.
33 din Legea nr. 1/2000, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 246 din 20
martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din
25 aprilie 2007, statuând că acest text de lege este constituţional.
In considerentele acestei decizii, Curtea, făcând
referire la jurisprudenţa sa anterioară, a reţinut că invocarea dispoziţiilor
constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii nu poate fi
reţinută întrucât aceste dispoziţii constituţionale se aplică numai după
dobândirea dreptului de proprietate. Or, în cauză, persoanele îndreptăţite la
reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor
forestiere nu au calitatea de proprietar.
Considerentele şi soluţia acestei decizii sunt valabile
şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a
determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. I pct. 37 teza a treia din titlul VI al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri
adiacente, excepţie ridicată de Ghizela Waltraud Mladen în Dosarul nr.
4.528/325/2007 al tribunalului Timiş - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 mai 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof.univ.dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu