DECIZIE Nr.
567 din 11 iulie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000
privind organizarea si desfasurarea referendumului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 613 din 14 iulie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu
- judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000
privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, excepţie ridicată direct de
Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul
reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a
excepţiei de neconstitutionalitate ridicată. In acest sens, arată că art. 12
alin. (1) din Legea nr. 3/2000 restrânge atribuţiile Preşedintelui României
prevăzute de art. 90 din Constituţie, referitoare la competenţa sa exclusivă în
materia referendumului pentru probleme de interes naţional.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Cu Adresa nr. 5.321 din 28 iunie 2006 Avocatul Poporului
a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000
privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24
februarie 2000.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că, deşi prevederile Legii privind organizarea
şi desfăşurarea referendumului au mai fost supuse controlului de
constituţionalitate, Curtea, prin Deciziile nr. 70 din 5 mai 1999 şi nr. 498
din 8 iunie 2006, s-a pronunţat doar cu privire la constituţionalitatea unor
prevederi cuprinse în art. 12 alin. (1) din lege. Intrucât art. 12 alin. (1)
din Legea nr. 3/2000 conţine şi alte prevederi referitoare la referendumul cu
privire la „problemele de interes naţional", Avocatul Poporului
solicită Curţii Constituţionale să constate neconstituţionalitatea
dispoziţiilor cuprinse în acest articol, având în vedere şi soluţiile adoptate
prin cele două decizii.
In argumentarea excepţiei, Avocatul Poporului susţine
că atribuţiile conferite Preşedintelui României sunt cuprinse în art. 80, art.
85-90 şi art. 91-94 din Constituţie şi că anumite atribuţii se exercită de
Preşedinte fără să aibă „nevoie de concursul altor organe de stat, în timp ce
altele presupun un asemenea concurs". In acest sens menţionează că din
analiza atribuţiei prevăzute în art. 90 din Constituţie, potrivit căruia „Preşedintele
României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime,
prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional", rezultă
că această atribuţie cuprinde două elemente: consultarea şi decizia.
Consultarea Parlamentului este o condiţie prealabilă deciziei, realizarea ei
este obligatorie, în sensul că Preşedintele României nu poate proceda la referendum
fără această consultare; are valoarea unui aviz obligatoriu, în sensul că
trebuie realizată, dar Preşedintele României are libertatea deciziei. Ca atare,
consideră că:
a) numai Preşedintele României poate decide dacă cere
sau nu poporului să-şi exprime voinţa prin referendum, care sunt problemele de
interes naţional şi care anume problemă concretă va fi supusă referendumului;
b) nici o autoritate publică
nu poate decide lista problemelor de interes naţional, în sensul art. 90 din
Constituţie, aceasta fiind o atribuţie exclusivă a Preşedintelui României.
Aşadar, dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr.
3/2000 sunt neconstituţionale „deoarece nu numai că adaugă la Constituţie, dar
restrâng o putere constituţională a Preşedintelui României" şi reprezintă
„un caz evident în care Parlamentul a acţionat în afara competenţei sale
constituţionale", el având „în principiu o competenţă nelimitată, adică
numai în măsura în care i se stabileşte prin Constituţie." Mai arată că
art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţie, potrivit căruia organizarea şi
desfăşurarea referendumului se reglementează prin lege organică, nu poate fi
folosit ca argument pentru respingerea prezentei excepţii, întrucât dispoziţia
constituţională menţionată se referă la „o lege procedurală", „mai ales că
în sistemul nostru constituţional referendumul poate fi organizat în mai multe
situaţii prevăzute: de art. 2; de art. 95 alin. (3) pentru demiterea
Preşedintelui; de art. 151 alin. (3) pentru revizuirea Constituţiei." Dreptul
Preşedintelui de a cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu
privire la probleme de interes naţional, ca un drept exclusiv, se fundamentează
nu numai pe dispoziţiile art. 80 din Constituţie, ci şi pe alte dispoziţii
constituţionale, şi anume: prin legitimarea electorală egală cu legitimarea
Parlamentului - art. 81 alin. (1), precum şi prin alegerea Preşedintelui care
se încadrează în categoria autorităţilor reprezentative prin intermediul cărora
poporul exercită suveranitatea naţională - art. 2 alin. (1), ceea ce conferă
Preşedintelui României „un statut constituţional care legitimează exerciţiul
unor atribuţii fără a fi necesară intervenţia altei autorităţi", el
reprezentând statul român. Existenţa unor atribuţii exclusive ale Preşedintelui
României, în exercitarea cărora Parlamentul nu se poate implica, valorifică
principiul complex al separaţiei şi echilibrului puterilor, în cadrul
democraţiei constituţionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie.
In concluzie, autorul excepţiei reiterează „ideea în
sensul căreia, riguros constituţional, numai Preşedintele României are dreptul
(competenţa) să aprecieze care anume probleme sunt de interes naţional, dacă şi
când în legătură cu aceste probleme poate cere poporului să-şi exprime, prin
referendum, voinţa."
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere
ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
până la data dezbaterilor.
CURTEA,
examinând sesizarea Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului
Public şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 32 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind
organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, care prevăd:
- Art. 12 alin. (1): „Sunt
considerate probleme de interes naţional în sensul art. 11:
A. Adoptarea unor măsuri privind reforma şi
strategia economică a ţării
B. Adoptarea unor decizii politice deosebite cu
privire la:
a) regimul general al proprietăţii publice şi private;
b) organizarea administraţiei publice locale, a
teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
c) organizarea generală a învăţământului;
d) structura sistemului naţional de apărare,
organizarea armatei, participarea forţelor armate la unele operaţiuni
internaţionale;
e) încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte
internaţionale pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani;
f) integrarea României în structurile europene şi
euroatlantice;
g) regimul general al cultelor."
Autorul excepţiei consideră că prevederile de lege
criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare
la principiul separaţiei si echilibrului puterilor, ale art. 80 - „Rolul
Preşedintelui" şi ale art. 90 -„ Referendumul".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
In cadrul controlului de constituţionalitate efectuat
înainte de promulgarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea
referendumului, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi asupra unei dispoziţii
din cuprinsul art. 12 alin. (1). Acest articol, pe lângă cazurile concrete
privind problemele de interes naţional enumerate la lit. B a)-g), în legătură
cu care, în sensul art. 11,
Preşedintele poate cere poporului să îşi exprime voinţa, prevedea la lit. B h)
şi „alte probleme propuse Parlamentului de către Preşedintele României,
în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale".
Cu acel prilej, prin Decizia nr. 70 din 5 mai 1999,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 19 mai 1999, Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile
art. 12 alin. (1) lit. B h) sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte expresia
„propuse Parlamentului", întrucât „Preşedintele este singurul îndreptăţit să stabilească
problemele de interes naţional asupra cărora poate cere poporului să îşi
exprime voinţa prin referendum".
In conformitate cu prevederile art. 145 din Constituţia
nerevizuită, legea a fost transmisă Parlamentului spre reexaminare. In dezacord cu decizia Curţii
Constituţionale, acesta a eliminat în totalitate conţinutul lit. h), lipsindu-l. astfel, pe Preşedinte de posibilitatea de a propune
poporului şi alte probleme de interes naţional asupra cărora acesta să-şi
exprime voinţa prin referendum.
Potrivit art. 90 din Constituţie „Preşedintele
României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime,
prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional". Din
examinarea textului constituţional, rezultă că acesta nu defineşte, pe de o
parte, nici „problemele de interes naţional", iar pe de altă parte,
nu prevede nici că aceste probleme vor fi stabilite ulterior prin lege. In
lipsa unor astfel de precizări dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr.
3/2000 adaugă la textul constituţional invocat, care stabileşte doar procedura
referendumului iniţiat de Preşedinte cu privire la „probleme de interes
naţional", ce presupune două faze:
a) consultarea Parlamentului, care urmează să adopte o
hotărâre în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor asupra referendumului iniţiat de Preşedintele
României. In situaţia în care Parlamentul nu a fost consultat Preşedintele
nu va putea proceda la iniţierea referendumului;
b) consultarea poporului,
care îşi exprimă voinţa cu privire la problemele de interes naţional ce îi sunt
supuse de către Preşedinte.
Din cele arătate se deduce, fără echivoc, că art. 90
din Constituţie stabileşte competenţa exclusivă a Preşedintelui în determinarea
problemelor de interes naţional ce se supun referendumului, chiar dacă
consultarea Parlamentului este obligatorie. Numai Preşedintele României are
dreptul de a decide care sunt
problemele de interes naţional şi, în cadrul acestora, de a stabili, prin
decret, problema concretă ce se supune referendumului şi data desfăşurării
acestuia. Sub acest aspect, Curtea constată că enumerarea limitativă în
cuprinsul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 a unor situaţii considerate a
fi „probleme de interes naţional"este de natură a îngrădi dreptul Preşedintelui de a consulta poporul, ştiut
fiind faptul că, în timp, interesul naţional poate diferi, oricând putând
interveni situaţii noi, care să reclame organizarea unui referendum. Orice
enumerare a situaţiilor considerate ca fiind de „interes naţional" la momentul la
care legiuitorul adoptă reglementarea se poate transforma ulterior într-o
îngrădire, într-o limitare care să afecteze dreptul constituţional al
Preşedintelui de a decide singur cu privire la problemele asupra cărora vrea să
consulte poporul. Acest drept exclusiv al Preşedintelui îşi găseşte suportul în
dispoziţiile constituţionale ale art. 80 referitor la „Rolul
Preşedintelui", ale art. 2 alin. (1), potrivit căruia „Suveranitatea
naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale
reprezentative, [...], precum şi prin referendum", ale art. 81 alin.
(1) referitor la legitimitatea electorală egală a Preşedintelui României cu
legitimarea Parlamentului şi ale art. 1 alin. (4), care stabileşte că „Statul se organizează potrivit
principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi
judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale".
Stabilirea prin lege a problemelor de interes naţional
reprezintă un amestec al Parlamentului în exercitarea atribuţiilor exclusive
ce-i sunt conferite prin Constituţie Preşedintelui şi, ca atare, o nesocotire a
principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei
constituţionale.
Prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 nu sunt susţinute nici de dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. d)
din Constituţie, potrivit cărora prin lege organică se reglementează „organizarea
şi desfăşurarea referendumului", întrucât textul are în vedere
stabilirea prin lege a unor măsuri tehnice, procedurale,
necesare în procesul de consultare a poporului pe calea referendumului.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că
prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului, în redactarea criticată de Avocatul Poporului,
limitează, în mod nejustificat, prerogativele constituţionale ale Preşedintelui
României în acest domeniu şi, ca atare, sunt neconstitutionale.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d), al art. 31 alin. (4) şi al art. 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată
direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din
Constituţie, şi constată că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000
privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 iulie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu