Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.566 din 03.05.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 449 din 28 iunie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Foia în Dosarul nr. 169/33/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţie de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 169/33/2010, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Foia în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care competenţa de a judeca în primă instanţă aparţine Curţii de Apel, având în vedere calitatea de avocat a inculpatului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la liberul acces la justiţie şi art. 124 referitoare la Înfăptuirea justiţiei din Constituţia României, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil şi art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie referitoare la Interzicerea generală a discriminării, deoarece, spre deosebire de alţi cetăţeni, în temeiul unui competenţe speciale după calitatea persoanei, avocaţii sunt privaţi de un grad de justiţie, respectiv calea apelului.Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 281 pct. 1 lit. b) cu denumirea marginală Competenţa Curţii de Apel din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:Art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală:Curtea de Apel: 1. judecă în primă instanţă: [...] b)infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la liberul acces la justiţie şi art. 124 referitoare la Înfăptuirea justiţiei din Constituţia României, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil şi art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie referitoare la Interzicerea generală a discriminării. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că soluţia de principiu cuprinsă în art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală a mai fost supusă controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 206 din 4 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 26 mai 2004, Curtea a statuat că stabilirea competenţelor instanţelor judecătoreşti constituie atributul exclusiv al legiuitorului, iar acesta poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, fiind ţinut, desigur, ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituţional. Curtea a mai constatat, de asemenea, că o atare soluţie legislativă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, câtă vreme accesul liber la justiţie este asigurat prin posibilitatea părţilor de a se adresa instanţei de judecată şi de a declara recurs împotriva hotărârii instanţei de fond, exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime nefiind îngrădită prin stabilirea unei singure căi de atac (recursul). În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa că accesul la justiţie nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Faptul că nu se poate folosi, în cauză, calea de atac a apelului nu afectează drepturile procesuale ale inculpatului, având în vedere dispoziţiile art. 3856 alin. 3 din Codul de procedură penală, care prevăd că recursul, în acest caz, nu se limitează la motivele de casare enumerate de art. 3859 din Codul de procedură penală, iar instanţa este obligată să examineze întreaga cauză sub toate aspectele. În sfârşit, Curtea a mai reţinut că soluţia legislativă de principiu criticată nu înlătură posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor în primă instanţă de către curţile de apel. Totodată, este asigurat dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Totodată, Curtea reţine că prevederile criticate nu conţin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalităţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie, iar situaţia juridică a anumitor categorii de persoane (în speţă avocaţii) justifică aplicarea unui tratament diferit, în scopul unei mai bune înfăptuiri a justiţiei. De altfel, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Foia în Dosarul nr. 169/33/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 566/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 566 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 566/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu