DECIZIE Nr.
564 din 7 iunie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992
privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din
fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 461 din 9 iulie 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu -
judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre
Ninosu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea
nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie
construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau
bugetare de stat, excepţie invocată de Societatea Comercială „Compania
Industrială pentru Transporturi" - S.A. din Craiova în Dosarul nr.
20.089/C/2006, (număr vechi 4.425/215/2006) al Judecătoriei Craiova - Secţia
civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare
este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 12 februarie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 20.089/C/2006, (număr vechi 4.425/215/2006), Judecătoria Craiova
- Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992
privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din
fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat. Excepţia
a fost ridicata de Societatea comercială „Compania Industrială pentru
Transporturi" - S.A. din Craiova într-o cauză având ca obiect acţiunea
civilă având ca obiect obligarea sa la vânzarea unui
apartament în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. ,85/1992.
In motivarea excepţiei de neconstotuţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege
criticat contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 -
Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1) şi (2)
teza întâi privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a
proprietăţii private în mod egal, indiferent de titular, şi alin. (3) privind
exproprierea, precum şi prevederilor Tratatului de aderare a României la
Uniunea Europeană, deoarece aduce o restrângere nejustificată a dreptului de
proprietate privată al unei persoane juridice de drept privat asupra
locuinţelor construite din fondurile fostelor unităţi economice sau bugetare de
stat, prin instituirea obligaţiei vânzării acestora către chiriaşi.
Judecătoria Craiova - Secţia civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea
de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considera că
excepţia este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii
Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciază
că textul de lege criticat instituie o normă de „justiţie socială",
acordând posibilitate chiriaşilor să cumpere locuinţele la construirea cărora
au contribuit în vechiul sistem statal-juridic, şi nu contravine dispoziţiilor
constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul acesteia îl reprezintă prevederile art. 7
alin. (1) din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă
destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor
economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie
1998, potrivit cărora: „(1) Locuinţele construite din fondurile unităţilor
economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei
legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor
de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului,
în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi."
In opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin.
(1) şi (2) teza întâi privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate
şi a proprietăţii private în mod egal, indiferent de titular, şi alin. (3)
privind exproprierea. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 par.1 din
primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia, Curtea constată că prevederile
legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate,
prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi cu o motivare
similară.
Astfel, prin Decizia nr. 525 din 27 iunie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006, Curtea a respins excepţia ca
neîntemeiată, invocând
jurisprudenţa sa anterioară asupra acestui text de lege.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut, în
decizia menţionată, că, în cazul privatizării unităţilor din ale căror fonduri
au fost construite locuinţe ce au făcut obiectul unor contracte de
vânzare-cumpărare, obligaţia de vânzare către chiriaşi, prevăzută de
dispoziţiile Legii nr. 85/1992, este o obligaţie in
rem (locuinţa construită din fondurile unităţii
economice sau bugetare), iar nu o obligaţie in
personam, care ar fi avut în considerare
societatea comercială ce a luat naştere pe calea privatizării. Chiar dacă
dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 instituie o limitare legală a
exerciţiului dreptului de proprietate al unităţilor economice sau al
societăţilor comerciale asupra acestor locuinţe, o atare limitare este conformă
prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Justificarea se
impune atât din punct de vedere juridic, cât şi social şi moral, întrucât
chiriaşii au contribuit direct sau indirect la construirea acestor locuinţe,
fapt ce a impus instituirea unei norme de protecţie socială ce a consacrat dreptul
chiriaşilor de a le cumpăra în condiţii speciale, soluţie legislativă care dă
expresie obligaţiei constituţionale a statului de a asigura cetăţenilor
condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii şi pentru un trai decent.
Intrucât nu au intervenit
elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii
Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această
decizie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de
locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din
fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie invocată de
Societatea Comercială „Compania Industrială pentru Transporturi" - S.A.
din Craiova în Dosarul nr. 20.089/C/2006 (număr vechi 4.425/215/2006) al
Judecătoriei Craiova - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2007.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie