Decizia Nr.547 din 24.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Valerică Văsâi şi alţii în Dosarul nr. 3.576/114/2011 al Tribunalului Buzău - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 905D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.334D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul Impact din Botoşani în Dosarul nr. 797/40/2011 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.334D/2011 la Dosarul nr. 905D/2011.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.334D/2011 la Dosarul nr. 905D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 98 din 7 februarie 2012.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 20 iunie 2011 şi 1 noiembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 3.576/114/2011 şi nr. 797/40/2011, Tribunalul Buzău - Secţia civilă şi Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, respectiv ale Legii nr. 118/2010, excepţie ridicată de Valerică Văsâi şi alţii, precum şi de Sindicatul Impact din Botoşani în cauze având ca obiect soluţionarea cererii de restituire a sumelor aferente drepturilor salariale reţinute în temeiul textelor legale criticate, respectiv a recursului formulat împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă o asemenea cerere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate, perpetuând reducerea salarială ulterior datei de 31 decembrie 2010, încalcă dreptul la salariu, precum şi dreptul de proprietate privată. Se susţine că astfel restrângerea temporară a salariului a devenit una definitivă.În Dosarul nr. 905D/2011 se apreciază că salariul/indemnizaţia este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, acest text convenţional protejând atât bunurile actuale, cât şi valorile patrimoniale, inclusiv creanţele în baza cărora persoana poate pretinde să aibă cel puţin o speranţă legitimă pentru a obţine utilizarea efectivă a unui drept de proprietate.Se arată că, în privinţa judecătorilor, textul criticat nu ţine cont de echilibrul puterilor în stat, de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de importanţa socială a muncii, de răspunderea, complexitatea, obligaţia de păstrare a confidenţialităţii, de pregătirea profesională şi interdicţiile prevăzute de lege.În Dosarul nr. 1.334D/2011 se mai susţine că modul în care a fost promulgată legea criticată este contrar art. 146 şi art. 147 alin. (2) din Constituţie coroborat cu art. 15 din Legea nr. 47/1992.Tribunalul Buzău - Secţia civilă şi Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată. În acest sens, sunt invocate deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, precum şi Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în Dosarul nr. 1.334D/2011, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată, fiind invocate deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, precum şi Decizia nr. 975 din 6 iulie 2010.Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.334D/2011, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât textul legal criticat nu mai este în vigoare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 118/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, şi art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, respectiv ale Legii nr. 118/2010. În realitate, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se constată că sunt criticate numai dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 şi art. 1 din Legea nr. 285/2010, precum şi ale Legii nr. 118/2010 în ansamblul său, texte asupra cărora Curtea, potrivit jurisprudenţei sale, urmează a se pronunţa. Dispoziţiile legale criticate punctual au următorul cuprins:– Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010: „(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.“;

– Art. 1 din Legea nr. 285/2010: „(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.(5) În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.“Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 125 privind statutul judecătorilor, art. 146 privind atribuţiunile Curţii Constituţionale şi art. 147 alin. (2) privind deciziile Curţii Constituţionale. De asemenea, se susţine că sunt încălcate şi prevederile art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate sunt aplicabile în continuare raportului juridic dedus judecăţii, astfel încât instanţa constituţională urmează a se pronunţa pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, se reţine că acestea au mai format obiectul controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare de neconstituţionalitate, Curtea respingându-le ca neîntemeiate. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinseci ce vizează Legea nr. 118/2010, Curtea constată, într-adevăr, că decretul de promulgare a legii a fost emis în interiorul termenului de două zile prevăzut de art. 15 din Legea nr. 47/1992. Natura juridică a acestui termen este una de protecţie a titularilor dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, spre a se evita promulgarea intempestivă a legii şi eludarea, în acest fel, a controlului de constituţionalitate a priori. Pentru a întări finalitatea urmărită prin instituirea acestui termen, Curtea, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, a stabilit că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare şi-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituţionalitate a priori va fi exercitat chiar dacă decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceştia să îşi fi exercitat dreptul prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituţie. Or, cu privire la viitoarea Lege nr. 118/2010, titularii dreptului de sesizare prevăzuţi la art. 146 lit. a) din Constituţie şi-au exercitat acest drept (a se vedea Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010). Astfel, chiar dacă Preşedintele a promulgat legea criticată pentru neconstituţionalitate, aceştia aveau dreptul şi posibilitatea să sesizeze Curtea Constituţională în termenul de două zile prevăzut de lege cu privire la textele care au făcut obiectul reexaminării (ceea ce s-a şi întâmplat). Încălcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituţionalitate a legii, lege care a fost adoptată de către Parlament, din punct de vedere extrinsec, cu respectarea tuturor exigenţelor de ordin constituţional. Promulgarea este un act ulterior adoptării legii şi exterior voinţei emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituţionalitate în legătură cu acesta nu afectează constituţionalitatea extrinsecă a legii (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011). De asemenea, Curtea a subliniat că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cele ale art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt aplicabile şi în cazul în care obiecţia de neconstituţionalitate este formulată împotriva unei legi pe care Parlamentul a pus-o de acord cu o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, în conformitate cu art. 147 alin. (2) din Constituţie. Numai în aceste condiţii Curtea are posibilitatea de a verifica punerea de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie. Întrucât şi acest control al Curţii este o formă a controlului a priori de constituţionalitate, prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi ale art. 15-18 din Legea nr. 47/1992 se aplică în mod corespunzător. Nu în ultimul rând, în legătură cu acest aspect, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, că obiectul controlului de constituţionalitate reglementat la art. 146 lit. d) din Constituţie îl constituie legile şi ordonanţele Guvernului, şi nu decretul de promulgare sau modul în care instituţiile publice înţeleg să îşi exercite competenţele constituţionale sau legale. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, Curtea, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie. Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea „securităţii naţionale“, noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională. Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului. De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat totodată că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat. Prin Decizia nr. 199 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012, Decizia nr. 98 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 20 aprilie 2012, sau Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, Curtea a arătat că a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la „cuantumul salariilor/ indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare“. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010. Pe perioada cât drepturile salariale stabilite sunt inferioare momentului iunie 2010 înseamnă că prevederile art. 1 din Legea nr. 285/2010 reglementează o restrângere a exerciţiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca şi corolar al dreptului la muncă. Curtea a reţinut că o atare restrângere a acestui drept constituţional respectă exigenţele art. 53 din Constituţie, întrucât restrângerea operată este prevăzută printro lege, se impune în măsura în care este necesară reducerea cheltuielilor bugetare, a fost determinată de apărarea securităţii naţionale - concept care nu implică numai securitatea militară, ci are şi o componentă socială şi economică -, este necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situaţii de criză economică şi socială majoră a societăţii, este proporţională în raport cu situaţia care a determinat-o, respectiv criza economică accentuată, păstrează un echilibru just între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului, este aplicată în mod nediscriminatoriu, respectiv întregului personal plătit din fonduri publice, şi nu aduce atingere substanţei dreptului, din moment ce condiţiile prevăzute la art. 53 din Constituţie, analizate anterior, sunt respectate. De asemenea, măsura criticată are un caracter temporar, aplicându-se pe parcursul anului 2011, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exerciţiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menţine ameninţarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată. Nu în ultimul rând, Curtea a observat că, prin Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneţia, dată la cererea preşedintelui Curţii Constituţionale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la a cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia din 17-18 decembrie 2010, s-a arătat că o situaţie de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice, statul având o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulenţe economice grave care afectează întregul său sistem economic şi financiar. Cu alte cuvinte, o situaţie de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice. Aşa cum rezultă din răspunsul Comisiei de la Veneţia, statul are o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulenţe economice grave care afectează întregul său sistem economic şi financiar; astfel, Curtea a constatat că acest lucru se constituie chiar într-un veritabil argument suplimentar, în sensul că statul poate, în mod temporar, decide reducerea salariilor întregului personal plătit din fonduri publice în limite rezonabile, şi nu numai al judecătorilor - care ocupă o poziţie distinctă în arhitectura statului -, răspunzând astfel unei situaţii de gravă criză economică ce afectează statul - qui potest plus, potest minus. Curtea a mai arătat că drepturile salariale constituie un bun care intră în sfera de protecţie a dreptului de proprietate. Desigur, acest lucru nu vizează drepturile salariale viitoare, ci numai cuantumul sumelor aferente salariilor care sunt certe, lichide şi exigibile. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 16, a stabilit că salariile viitoare cu greu pot fi considerate ca fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Prin aceeaşi decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în privinţa reducerilor salariale operate prin Legea nr. 118/2010, că, şi dacă salariile viitoare ar fi considerate bunuri, ingerinţa (reducerea) este prevăzută de lege, aceasta urmăreşte o cauză de utilitate publică (salvarea echilibrului bugetar al statului) şi respectă un just echilibru între interesele generale ale colectivităţii şi interesele individuale ale cetăţeanului (paragrafele 17-20). Totodată, Curtea a atras atenţia că autorităţile naţionale se află într-o poziţie mai favorabilă decât judecătorul internaţional de a aprecia „utilitatea publică“ (paragraful 19). Rezultă că, în cauză, autorii excepţiei nu pot invoca protecţia dreptului de proprietate din moment ce salariile viitoare nu pot fi considerate bunuri şi, prin urmare, textele constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată şi protecţia proprietăţii nu au incidenţă în cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi, în special, ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, precum şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Valerică Văsâi şi alţii în Dosarul nr. 3.576/114/2011 al Tribunalului Buzău - Secţia civilă şi de Sindicatul Impact din Botoşani în Dosarul nr. 797/40/2011 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Benke Károly