Decizia Nr.540 din 13.07.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. 1 lit. a), art. 159 şi art. 160 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, excepţie ridicată de Yassin Mohamad şi Fatima Soufan în Dosarul nr. 30.566/301/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.087D/2016. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, avocat Lucian Dan Vlădescu, cu împuternicire avocaţială la dosar. De asemenea se prezintă avocat Teodor Popescu, desemnat curator în cauză pentru partea Mahmoud Izzdin, citat prin publicitate. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. De asemenea se prezintă Dalati Bassam, în calitate de traducător desemnat în cauză. 3. Având cuvântul, avocatul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate arată, ca o chestiune prealabilă, că interesul susţinerii excepţiei de neconstituţionalitate nu ar mai fi actual, având în vedere că instanţele judecătoreşti au respins deja ca neîntemeiată excepţia de necompetenţă generală a instanţelor din România. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi documentele Organizaţiei Naţiunilor Unite. 4. Curatorul părţii Mahmoud Izzdin solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că legiuitorul stabileşte competenţa instanţelor judecătoreşti. 5. Reprezentantul Ministerului Public arată, în prealabil, că partea care a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu poate renunţa la soluţionarea acesteia. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că aceasta este neîntemeiată, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie. 6. Având cuvântul în replică, avocatul autorilor excepţiei precizează că nu a renunţat la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, ci doar a precizat contextul în care a fost ridicată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 6 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 30.566/301/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 71 alin. 1 lit. a), art. 159 şi art. 160 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. Excepţia a fost invocată de recurenţii-reclamanţi Yassin Mohamad şi Fatima Soufan, în cadrul soluţionării recursului formulat de autorii excepţiei, recurenţi-reclamanţi, în calitate de mandanţi, împotriva Deciziei civile nr. 2.055A din 12 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, cauza având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unor procuri încheiate în anii 2006-2008 în Siria, reprezentând înscrisuri constatatoare ale unor contracte de mandat, în baza cărora s-au încheiat între reclamanţi şi o parte din pârâţi contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile din România. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate, „în conformitate cu care instanţele de judecată din România nu ar fi competente să soluţioneze o cerere formulată de un cetăţean român privind constatarea nulităţii absolute a unei procuri autentificate de un notar din Republica Arabă Siriană privitoare la acte de dispoziţie asupra unui bun imobil din România", sunt neconstituţionale. În acest sens arată că este unanim recunoscut că probele notorii nu trebuie dovedite. Or, „existenţa războiului din Siria, izbucnit în cursul anului 2011, este un lucru care nu poate fi contestat, cu atât mai mult cu cât întreaga Europă se confruntă, începând cu vara anului 2015, cu o amplă şi aparent de nestăpânit criză a refugiaţilor sirieni şi din celelalte ţări ale Orientului Mijlociu". Pentru a evita orice dubiu anexează acte adoptate de organele statutare ale Organizaţiei Naţiunilor Unite în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite din 26 iunie 1945. Astfel, în condiţiile concrete din Republica Arabă Siriană, apare ca evident faptul că părţile nu au posibilitatea de a se adresa niciunei instanţe de judecată din această ţară, cu atât mai mult din localitatea Homs, pentru a solicita acolo nulitatea procurilor a căror constatare face obiectul dosarului. 9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi-a exprimat opinia în sensul că textele de lege criticate sunt constituţionale, „pentru că lipseşte orice argument al recurenţilor-reclamanţi în raport de care textele de lege să poată fi declarate neconstituţionale". 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, deoarece, chiar dacă textele de lege criticate au fost abrogate, în temeiul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, Curtea Constituţională poate analiza constituţionalitatea acestor texte, întrucât îşi produc efecte în cauză. Pe fond apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 310 din 10 iulie 2003 şi nr. 116 din 9 februarie 2010. 12. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul este cel care apreciază cu privire la soluţiile ce se impun în legătură cu competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată. Legea nr. 105/1992 constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun. Se remarcă, totodată, că riscurile pe care le au în vedere autorii excepţiei nu sunt generate de neconstituţionalitatea textelor de lege criticate, ci de criza din Siria, statul în care a fost încheiat actul juridic a cărui anulare face obiectul cauzei pendinte. Or, competenţa instanţelor, româneşti sau străine, de a soluţiona litigiile izvorâte din raporturi juridice ca element de extraneitate este stabilită în mod clar de prevederile Legii nr. 105/1992. O eventuală stare de război civil în Siria nu este de natură a determina neconstituţionalitatea textelor de lege care stabilesc procedura şi competenţa instanţelor de judecată, în sensul încălcării dreptului la un proces echitabil, garantat de Constituţie şi de documentele internaţionale semnate de România. În acest context apreciază că textele de lege criticate nu îngrădesc nici exercitarea dreptului de acces liber la justiţie, persoana interesată având posibilitatea să urmeze, în continuare, calea procedurală corectă, respectând normele de competenţă jurisdicţională. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 71 alin. (1) lit. a), art. 159 şi art. 160 din Legea nr. 105/1992, în vigoare în anul 2010. Din analiza criticilor formulate de autorul excepţiei rezultă că, în realitate, obiect al excepţiei îl constituie art. 71 alin. 2 lit. a), art. 159 şi art. 160 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul conţinut: – Art. 71 alin. 2 lit. a): „Actul se consideră totuşi valabil din punct de vedere al formei, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de una dintre legile următoarele: a) legea locului unde a fost întocmit; [...]";

– Art. 159: „În procesele privind raporturi de drept internaţional privat instanţele române aplică legea procedurală română, dacă nu s-a dispus altfel în mod expres.Legea română stabileşte şi dacă o anumită problemă este de drept procedural sau de drept material.";

– Art. 160: „Obiectul şi cauza acţiunii civile, în procesele privind raporturile de drept internaţional privat, sunt determinate de legea care reglementează fondul raportului juridic litigios. După aceeaşi lege se determină calitatea procesuală a părţilor."16. Curtea constată că Legea nr. 105/1992 a fost abrogată prin art. 83 lit. e) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Deşi prevederile de lege criticate nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate începând cu data de 15 februarie 2013, acestea continuă să îşi producă efectele juridice în cauza dedusă judecăţii, deoarece cererea de chemare în judecată a fost formulată în anul 2010. Astfel, în acord cu jurisprudenţa Curţii (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", Curtea urmează a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. 2 lit. a), art. 159 şi art. 160 din Legea nr. 105/1992. 17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la art. 8 („Orice persoană are dreptul la satisfacţia efectivă din partea instanţelor juridice naţionale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constituţie sau lege") şi art. 10 („Orice persoană are dreptul în deplina egalitate de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzări în materie penală îndreptată împotriva sa") din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum şi în art. 21 privind accesul liber la justiţie. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cadrul soluţionării recursului formulat de autorii excepţiei, recurenţi-reclamanţi, în calitate de mandanţi, împotriva Deciziei civile nr. 2.055A din 12 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, cauza având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unor procuri încheiate în anii 2006-2008 în Siria, reprezentând înscrisuri constatatoare ale unor contracte de mandat, în baza cărora s-au încheiat între reclamanţi şi o parte din pârâţi contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile din România. În cadrul litigiului, intimaţii au invocat necompetenţa generală a instanţelor din România, invocând prevederile art. 71 alin. 2 lit. a), art. 157, 159, 160 din Legea nr. 105/1992, susţinând că instanţele judecătoreşti române nu ar putea să soluţioneze în fond anularea unor acte juridice încheiate în Siria. Ca apărare, recurenţii-reclamanţi au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. 2 lit. a), art. 159 şi 160 din Legea nr. 105/1992, „în conformitate cu care instanţele de judecată din România nu ar fi competente să soluţioneze o cerere formulată de un cetăţean român privind constatarea nulităţii absolute a unei procuri autentificate de un notar din Republica Arabă Siriană privitoare la acte de dispoziţie asupra unui bun imobil din România", întrucât „părţile nu au posibilitatea de a se adresa niciunei instanţe de judecată din această ţară, pentru a solicita acolo nulitatea procurilor" a căror constatare face obiectul dosarului. 19. Curtea reţine că, ulterior invocării excepţiei de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 465R din 13 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a respins excepţia de necompetenţă generală a instanţelor române ca nefondată (excepţie ce mai fusese invocată şi în faţa Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi a Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi fusese respinsă de aceste instanţe) şi a respins, ca nefondat, recursul, reţinând că instanţa de apel a stabilit în mod corect că cerinţa supralegalizării este o operaţiune ulterioară încheierii actului juridic. Aşadar, instanţele judecătoreşti care s-au pronunţat în speţă au respins excepţia de necompetenţă generală a instanţelor române şi au judecat cauza pe fond. 20. Având în vedere criticile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora instanţele de judecată din România nu ar fi competente să soluţioneze o cerere formulată de un cetăţean român, privind constatarea nulităţii absolute a unei procuri autentificate de un notar din Republica Arabă Siriană, privitoare la acte de dispoziţie asupra unui bun imobil din România, Curtea constată că acestea nu sunt veritabile critici de neconstituţionalitate a textelor de lege ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, ci constituie probleme de interpretare şi aplicare a Legii nr. 105/1992 la cauza dedusă judecăţii instanţei judecătoreşti. 21. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. 2 lit. a), art. 159 şi art. 160 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. 2 lit. a), art. 159 şi art. 160 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, excepţie ridicată de Yassin Mohamad şi Fatima Soufan în Dosarul nr. 30.566/301/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean