DECIZIE Nr. 528 din 31 mai
2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea si completarea Codului de procedura civila
ACT EMIS DE: CURTEA
CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 554 din 14 august 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Kozsokar Gabor -judecător
Şerban Viorel Stănoiu -judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
civilă, excepţie ridicată de Bogdan Liviu Necula şi Mihaela Dora Necula în
Dosarul nr. 28.293/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal se prezintă partea Badea Taylor Dragoş Sorin,
prin avocat Constantin Amzuţă, lipsind autorii excepţiei şi celelalte părţi,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul prezent susţine netemeinicia criticii de
neconstituţionalitate, arătând că excepţia a fost ridicată exclusiv în scopul
tergiversării cauzei. Aşa fiind, solicită Curţii să dispună aplicarea
dispoziţiilor art. 723 din Codul de procedură civilă şi sa-i oblige pe autorii
excepţiei la plata cheltuielilor ocazionate de soluţionarea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a
excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa
constantă în această materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 15 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 28.293/2/2005, Curtea
de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Bogdan Liviu Necula şi Mihaela Dora Necula.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii excepţiei susţin că textele de lege criticate îngrădesc
dreptul părţilor la un recurs efectiv, întrucât calea de atac împotriva unei
hotărâri judecătoreşti se soluţionează de instanţa care a pronunţat hotărârea,
iar nu de către instanţa superioară, aşa cum prevede Codul de procedură civilă.
Or, un proces echitabil este un proces bazat pe drept şi legalitate, caracterizat
prin trei grade de jurisdicţie, care înseamnă instanţe distincte, constituite
din judecători cu grade şi competenţă superioare, care să asigure controlul
legalităţii hotărârilor pronunţate. Distincţia constituţională între gradele de
jurisdicţie este categorică: nu numărul de judecători din completul de judecată
constituie gradul jurisdicţional,
ci calificarea acestora şi competenţa diferită, potrivit legii privind
organizarea judiciară.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
Asigurarea accesului la justiţie prin formularea căilor de atac prevăzute de
lege nu implică în mod necesar ideea unor instanţe de grad diferit, ci
soluţionarea cauzei de către alţi judecători, cerinţă care este asigurată atâta
timp cât calea de atac este judecată de un alt complet.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază excepţia de
neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005
respectând principiul egalităţii în drepturi şi dreptul la un proces echitabil.
Avocatul Poporului arată că
dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură a îngrădi dreptul părţilor
interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a beneficia de toate
garanţiile menite să le asigure dreptul la un proces echitabil.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului
şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie
dispoziţiile art. II alin. (3)
din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, care are următorul
cuprins: „(3) Recursurile aflate pe rolul Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi
care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la
curţile de apel."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale
autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 20
alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului,
ale art. 21 alin. (2) referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 126
alin. (3) privitoare la obligaţia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a
asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că
asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate s-a mai pronunţat prin
Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 229
din 14 martie 2006. Cu acel prilej a reţinut că reglementarea criticată a fost
adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este determinată
prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie potrivit
cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt
prevăzute numai prin lege", iar „Impotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi
Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Potrivit art. II din Legea nr. 219/2005,
apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii
şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa tribunalului se trimit la
tribunal, iar, în mod similar, recursurile aflate pe rolul Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a legii şi care, potrivit
acesteia, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel. In
toate aceste cazuri, trimiterea dosarelor la instanţele competente potrivit
legii noi se face pe cale administrativă, fără a se mai pronunţa o hotărâre de
declinare a competenţei. Soluţia trimiterii pe cale administrativă a dosarelor
s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluţionării cauzelor.
Chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări
referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o
cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluţia legislativă adoptată nu
relevă niciun fine de neconstituţionalitate.
Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezenţa unei reglementări cu caracter
tranzitoriu, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar
părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le
asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea
acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua soluţie legislativă nu
instituie nicio discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului
egalităţii de tratament între subiectele de drept.
Totodată, dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei nu aduc
nicio atingere principiului imparţialităţii instanţelor judecătoreşti, în
contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea
fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. Judecarea recursului de către aceeaşi instanţă care
a soluţionat apelul, dar în complete diferite, nu constituie, în sine, o
prezumţie a lipsei de imparţialitate a judecătorilor care se pronunţă asupra
recursului. Cele două căi de atac - apelul şi recursul - sunt guvernate de reguli
procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces
echitabil.
Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi
păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi
menţinută.
In fine, în ceea ce priveşte cererea avocatului părţii prezente
formulată în şedinţa publică, Curtea constată că instanţa de judecată este
singura în măsură a aprecia dacă excepţia de neconstituţionalitate a fost
ridicată cu rea-credinţă, pentru a întârzia rezolvarea procesului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d)
şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Bogdan Liviu
Necula şi Mihaela Dora Necula în Dosarul nr. 28.293/2/2005 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2007.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu