Decizia Nr.52 din 03.07.2017

Dosar nr. 501/1/2017

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 501/1/2017, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27⁵ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulament.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „interpretarea dispoziţiilor art. 520 alin. (4) prin raportare la art. 416 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă redeschiderea judecăţii cauzei, după pronunţarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu".Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse două rapoarte, ce au fost comunicate părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelantul-reclamant a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii.În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, din oficiu, prin Încheierea din 6 februarie 2017, în Dosarul nr. 1.644/87/2015, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 520 alin. (4) prin raportare la art. 416 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă redeschiderea judecăţii cauzei, după pronunţarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu. 2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 februarie 2017 cu nr. 501/1/2017.3. În aceeaşi şedinţă publică, acelaşi complet a dispus sesizarea instanţei supreme, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la aceeaşi chestiune de drept, în dosarele nr. 1.188/87/2015, nr. 1.461/87/2015, nr. 1.467/87/2015, nr. 3.118/87/2015, nr. 1.443/87/2015, nr. 1.305/87/2015 şi nr. 1.456/87/2015.4. Sesizările au fost înregistrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu numerele 560/1/2017, 561/1/2017, 562/1/2017, 563/1/2017, 564/1/2017, 566/1/2017 şi 567/1/2017. Faţă de identitatea de obiect, s-a dispus conexarea acestora la Dosarul nr. 501/1/2017.II. Expunerea succintă a procesului 5. În dosarele în care s-au formulat sesizările, prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamanţii Sindicatul SANITAS din Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, respectiv Sindicatul TESA din Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, în numele şi pentru membrii lor de sindicat, au chemat în judecată pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, solicitând obligarea acestuia la plata către membrii de sindicat a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadelor în care pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de acordare a acestor tichete, până la pronunţarea hotărârii şi, în continuare, cât timp membrii de sindicat îşi vor păstra calitatea de salariaţi şi cât timp cadrul normativ va rămâne neschimbat; de asemenea, au solicitat actualizarea sumelor la data plăţii şi plata dobânzii legale.6. Împotriva sentinţelor pronunţate de instanţa de fond părţile au declarat apel, apelurile fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. 7. În cursul judecării apelurilor, instanţa, din oficiu, în temeiul art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecării cauzelor până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a sesizării ce a format obiectul Dosarului nr. 4.296/1/2015.8. Sesizarea a fost soluţionată prin Decizia nr. 5 din 28 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, în sensul că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate reprezintă un drept, iar nu o vocaţie."9. Ulterior, părţile au formulat cereri de repunere pe rol a cauzelor, solicitând continuarea judecăţii.10. Cauzele au fost repuse pe rol la 6 februarie 2017, când Curtea, din oficiu, a invocat excepţia perimării, constatând că suspendarea cauzei a fost dispusă până la soluţionarea sesizării (28 martie 2016), moment de la care a început să curgă termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar cererea de repunere pe rol a cauzei a fost formulată după împlinirea termenului de perimare.11. La acest termen de judecată, instanţa de apel, din oficiu, a pus în discuţia părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept arătată.12. Sesizările fiind considerate admisibile, s-a dispus şi suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 13. Prin încheierile pronunţate la data de 6 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente:

– litigiile în legătură cu care s-a formulat sesizarea sunt în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluţionarea apelurilor urmează să soluţioneze cauzele în ultimă instanţă, prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, sunt definitive, iar cauzele care fac obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel, învestit să soluţioneze pricinile;

– cât priveşte admisibilitatea sesizării din perspectiva condiţiei privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, curtea de apel a reţinut că procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică sui generis, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei; în jurisprudenţa sa anterioară,¹ Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural, dacă, prin consecinţele pe care le produce, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii. De asemenea, prin Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, reţinându-se că este îndeplinită condiţia ca de lămurirea acestei chestiuni de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, deoarece „modul în care ar urma să fie interpretat şi aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile influenţează şi soluţia pe fond a cererii deduse judecăţii". Curtea învederează că excepţia perimării reprezintă un impediment procesual pentru judecarea pe fond a cauzei, având un efect peremptoriu, motiv pentru care, pentru identitate de raţiune şi având în vedere şi jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciază ca fiind îndeplinită şi condiţia ca de lămurirea chestiunii de drept prezentate să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. Această interpretare asigură atingerea scopului legii (ratio legis), respectiv asigurarea unei practici judiciare unitare;¹ Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015 etc.– în opinia instanţei de trimitere, chestiunea de drept identificată prezintă şi caracter de noutate, fiind îndeplinită şi ultima condiţie, întrucât asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat prin niciunul dintre modurile prevăzute de lege, nu a făcut obiectul unui recurs în interesul legii şi nici al unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 14. În faţa instanţei de trimitere părţile nu şi-au exprimat punctele de vedere. 15. După comunicarea raportului, apelantul-reclamant a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a apreciat că redeschiderea judecăţii după pronunţarea unei hotărâri prealabile trebuie efectuată din oficiu, fie doar şi pentru motivul că niciuna din părţi nu a cerut suspendarea judecăţii. În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării, a opinat că problema supusă dezlegării nu constituie o chestiune de drept care să fie un impediment în soluţionarea pe fond a cauzei. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 16. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelurilor a apreciat că dispoziţiile art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu impun în sarcina instanţelor obligaţia de a repune cauza pe rol, din oficiu, după soluţionarea sesizării. Textul legal nu dispune în acest sens, ci doar arată momentul până la care operează suspendarea cauzei: „până la soluţionarea sesizării". Dacă s-ar aprecia că repunerea pe rol a cauzei este un act de procedură ce trebuie îndeplinit din oficiu, s-ar pune în mod nejustificat în sarcina instanţei obligaţia de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului, or interesul, în această problemă, aparţine părţilor. În lipsa unei dispoziţii exprese care să prevadă repunerea pe rol din oficiu, după soluţionarea sesizării, dispoziţiile art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ce reglementează un caz de suspendare facultativă a cauzei, sunt supuse regulilor de drept comun privind repunerea pe rol a cauzei, potrivit art. 415 din Codul de procedură civilă. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 17. Jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti - instanţa de trimitere nu a identificat alte hotărâri judecătoreşti în materia ce face obiectul sesizării. 18. Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară - celelalte instanţe au comunicat un număr redus de hotărâri judecătoreşti. Opiniile teoretice exprimate de judecători sunt diferite. Astfel, o parte a instanţelor a apreciat că redeschiderea judecăţii este un act ce trebuie efectuat din oficiu (Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă, Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale ale Curţii de Apel Cluj, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Mangalia, Secţia a II-a civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Curţii de Apel Craiova, Curtea de Apel Iaşi, în opinie majoritară, Curtea de Apel Oradea). Alte instanţe au apreciat că redeschiderea judecăţii nu se poate face decât la solicitarea părţii (Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Tribunalul Maramureş, Judecătoria Bistriţa, Tribunalul Specializat Cluj, Tribunalul Constanţa, Judecătoria Constanţa, Tribunalul Tulcea). Există şi o a treia opinie, potrivit căreia repunerea pe rol a cauzei se face din oficiu, dacă suspendarea s-a dispus din oficiu, şi la cererea părţii, dacă suspendarea s-a dispus la cerere (Judecătoria Năsăud). 19. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 20. În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii textelor de lege supuse interpretării în prezenta cauză. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 21. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită nu comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în procedura hotărârii prealabile. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării 22. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

– cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;

– cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.23. În legătură cu aceste condiţii de admisibilitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat, în jurisprudenţa sa, că „37. Art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de «chestiune de drept». În doctrină s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare." (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016). De asemenea, prin Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, s-a statuat, cu valoare de principiu, că: „33. Procedura sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării asupra unor chestiuni de drept printr-o hotărâre prealabilă reprezintă o procedură nouă, preluată din dreptul francez, introdusă în sistemul de drept român prin actualul Cod de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, fiind reglementată în cartea a II-a «Procedura contencioasă», titlul III «Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare», cap. II, art. 519-art. 521 din Codul de procedură civilă. 34. Scopul acestei proceduri este crearea unui mecanism nou pentru uniformizarea practicii judiciare care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea practicii judiciare româneşti într-una predictibilă, care să răspundă aşteptărilor rezonabile ale justiţiabililor. 35. În analiza aspectelor generale de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie avute în vedere, pe lângă scopul instituirii acestui mecanism de unificare a practicii, raţiunea şi fundamentul său. 36. Procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept esenţiale şi controversate. 37. Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii." 24. În cazul de faţă, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile. 25. Ceea ce se impune este doar realizarea unui simplu raţionament judiciar, prin citirea textului a cărui interpretare formează obiectul sesizării în corelare cu textul-cadru din materia reluării judecării procesului, respectiv art. 415 din Codul de procedură civilă, şi cu înţelegerea faptului că procedura hotărârii prealabile a fost creată pentru a-i facilita judecătorului, iar nu părţilor interpretarea unui text de lege. Procedându-se astfel, nu s-ar mai putea identifica nicio sursă de ambiguitate în cuprinsul art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi nicio „dificultate a stabilirii raţiunii textelor legale a căror lămurire se solicită". 26. În continuarea acestor aprecieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept subliniază şi că, în raportul întocmit pentru darea unui aviz solicitat Curţii de Casaţie franceze în cadrul procedurii instituite prin art. 1031-1 din Codul de procedură civilă francez, preluate şi în Codul de procedură civilă român în art. 519-521 (raport publicat în Buletinul informativ al Curţii de Casaţie nr. 777 din 1 martie 2013), s-a arătat, cu privire la faptul că problema de drept trebuie să prezinte o dificultate serioasă, că „o problemă poate să fie nouă şi totuşi să nu reclame intervenţia curţii supreme, care nu trebuie să fie considerată un serviciu public de consultanţă juridică", precum şi că „dificultatea «serioasă» a problemei de drept ... nu-l scuteşte pe judecătorul fondului de obligaţia sa de a judeca". 27. Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanţei solicitante să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative. 28. În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază că procedura de unificare a practicii judiciare, reglementată de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, nu poate fi valorificată atât timp cât legiuitorul a stabilit, prin condiţiile restrictive de admisibilitate, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai în scopul preîntâmpinării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel încât sesizarea nu este admisibilă. 29. Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 1.644/87/2015, nr. 1.188/87/2015, nr. 1.461/87/2015, nr. 1.467/87/2015, nr. 3.118/87/2015, nr. 1.443/87/2015, nr. 1.305/87/2015 şi nr. 1.456/87/2015, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind „interpretarea dispoziţiilor art. 520 alin. (4) prin raportare la art. 416 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă redeschiderea judecăţii cauzei, după pronunţarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu". Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iulie 2017. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu