Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.515 din 19.04.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 245 alin. 1 lit. c1) din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 383 din 01 iunie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 245 alin. 1 lit. c1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mitică Ifrim şi Gheorghe Săraru în Dosarul nr. 3.580/231/2008 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.580/231/2008, Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 245 alin. 1 lit. c1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mitică Ifrim şi Gheorghe Săraru în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat într-o cauză civilă, după ce în prealabil s-a făcut aplicarea dispoziţiilor legale criticate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) privind liberul acces la justiţie şi ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie, deoarece sesizarea instanţei civile de către procuror, prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale, cu o cerere de anulare a unor înscrisuri pe motiv că au fost falsificate, deşi acest fapt nu a fost stabilit printr-o hotărâre de condamnare definitivă, afectează principiul disponibilităţii care guvernează orice proces civil şi răstoarnă prezumţia de nevinovăţie. Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 245 alin. 1 lit. c1) - Dispoziţii complementare ale ordonanţei din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra: [...]c1) sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) privind liberul acces la justiţie şi ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.228 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2009, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 245 alin. 1 lit. c1) din Codul de procedură penală, statuând că potrivit acestora, prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale procurorul dispune totodată asupra sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, prevedere aplicabilă, conform art. 249 alin. 2 din acelaşi Cod, şi în procedura scoaterii de sub urmărire penală.Recunoscând procurorului care a dat o astfel de soluţie de netrimitere în judecată calitatea procesuală activă pentru a solicita instanţei civile desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, legiuitorul nu afectează liberul acces la justiţie, întrucât judecata se desfăşoară în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, cu respectarea, în egală măsură, a drepturilor recunoscute de lege pentru toate părţile implicate în litigiu, pe baza administrării unor probe legale, utile, concludente şi pertinente soluţionării cauzei.De asemenea, nu poate fi reţinută critica autorilor excepţiei, în sensul că art. 245 alin. 1 lit. c1) din Codul de procedură penală aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie prevăzute de art. 23 alin. (11) din Constituţie, deoarece, în cazurile în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, instanţa civilă, sesizată de procurorul care a adoptat soluţia de netrimitere în judecată, nu se pronunţă cu privire la vinovăţia unei persoane sau cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, ci doar asupra veridicităţii înscrisurilor a căror desfiinţare totală sau parţială este cerută.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 245 alin. 1 lit. c1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mitică Ifrim şi Gheorghe Săraru în Dosarul nr. 3.580/231/2008 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 aprilie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 515/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 515 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 515/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu