Decizia Nr.500 din 30.06.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 618 din 14 august 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă raportat la prevederile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Katona János în Dosarul nr. 882/96/2013/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 955D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, autorul excepţiei a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că instituirea de către legiuitor a unor proceduri speciale pentru soluţionarea cu celeritate a anumitor categorii de litigii nu încalcă principiul egalităţii în faţa legii şi nici accesul liber la justiţie, care nu are semnificaţia accesului la toate căile de atac, legiuitorul având competenţa de a stabili proceduri diferite pentru situaţii diferite.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea nr. 2.193 din 16 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 882/96/2013/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „ art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 raportat la prevederile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010“. Excepţia a fost ridicată de Katona János într-o cauză având ca obiect repararea prejudiciului suferit ca urmare a arestării sale preventive în perioada 7 decembrie 2004-23 martie 2006 întro cauză penală în care s-a pronunţat ulterior achitarea sa şi obligarea statului român la plata de daune morale.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 avea acces la calea de atac a recursului în acţiunile având ca obiect cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. După intrarea în vigoare a acestui act normativ, potrivit textului de lege criticat, dreptul de acces la calea de atac a recursului este îngrădită temporar, ceea ce aduce atingere accesului liber la justiţie. Această încălcare şi îngrădire rezultă din lipsa de predictibilitate a normei criticate. Este încălcat, de asemenea, şi principiului egalităţii între cei care au beneficiat de calea de atac a recursului înainte de intrarea în vigoare a legii şi cei care nu mai beneficiază de acest drept după intrarea în vigoare a actului normativ.Autorul excepţiei face referire la prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi la principiile reflectate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, reţinând că dreptul la un proces echitabil presupune dreptul de acces la un tribunal şi trebuie să fie unul concret şi efectiv, garantat într-o manieră completă şi reală, iar nu iluzorie şi teoretică.7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, prin care s-a reţinut că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui proceduri destinate să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii şi decongestionarea instanţelor judecătoreşti de anumite cauze. Nu este contrară principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp acestea asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, care poate stabili reguli deosebite. În speţă reclamantul a putut exercita calea de atac a apelului, astfel încât nu se poate reţine o încălcare a principiului accesului liber la justiţie în condiţiile în care legea nu prevede şi calea de atac a recursului.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional, făcând referire la hotărârile din 21 februarie 1975 şi 28 mai 1985, pronunţate în cauzele Golder împotriva Regatului Unit şi Ashingdane împotriva Regatului Unit, arătând, în esenţă, că dreptul de acces la tribunal nu este absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise şi că statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în reglementarea unor astfel de limitări. Sunt reţinute, de asemenea, şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003 potrivit cărora accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Referitor la circumstanţele cauzei, se arată că autorul excepţiei a avut acces la judecarea în fond şi în apel a cauzei sale, cu respectarea principiului accesului liber la justiţie. Recursul se poate exercita numai în anumite cazuri prevăzute expres de lege, ducând la o judecată ce nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra legalităţii hotărârii anterior pronunţate. În cauză, textul de lege criticat nu aduce atingere principiului egalităţii în drepturi şi nici celui al egalităţii în faţa justiţiei, deoarece acesta se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza sa, fără privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. În realitate, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care au următorul cuprins: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21 privind accesul liber la justiţie prin prisma art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 10 referitor la dreptul la un tribunal independent şi imparţial din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 pct. 1 referitor la egalitatea în faţa instanţelor din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea reţine că prevederile art. XVIII din Legea nr. 2/2013 reglementează, în alineatul întâi, suspendarea prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă până la data de 31 decembrie 2015, acestea urmând a se aplica proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. Din analiza comparativă a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 cu prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care se vor aplica începând cu data de 1 ianuarie 2016, Curtea observă că ambele texte de lege reglementează identic cu privire la faptul că hotărârile pronunţate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare nu sunt supuse recursului.15. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, prin raportare la cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi din Legea fundamentală şi art. 14 pct. 1 referitor la egalitatea în faţa instanţelor din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, din perspectiva faptului că înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ se putea exercita şi calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate, fără ca aceste diferenţe să aibă semnificaţia unei discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, paragraful 31).16. Referitor la critica privind încălcarea, prin dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, a prevederilor art. 21 privind accesul liber la justiţie din Constituţie, prin prisma dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a prevederilor art. 10 referitor la dreptul la un tribunal independent şi imparţial din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, sau nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012).17. De asemenea, Curtea reţine că autorul excepţiei a avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă, precum şi în apel, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea dreptului său de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil.18. Cât priveşte prevederile art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză întrucât acestea reglementează cu privire la restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar în cauză nu se pune problema restrângerii accesului la justiţie, ci a limitării căilor extraordinare de atac prin reconsiderarea accesului la calea de atac a recursului.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Katona János în Dosarul nr. 882/96/2013/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu