Decizia Nr.49 din 20.01.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 304¹ din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Medrea în Dosarul nr. 5.077/107/2008 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.999D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 3.000D/2010-3.007D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 304¹ din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Maria Luha, Pamfil Cioanca, Maria Kaufert, Ioan Florin Varzole, Gheorghe Laţiu, Tiberiu Marian Pîrvan, Simion Dadu şi Maria Kaufert în dosarele nr. 3.324/107/2008, nr. 6.293/107/2008, nr. 6.028/107/2008, nr. 7.194/107/2008, nr. 7.324/107/2008, nr. 7.220/107/2008, nr. 7.214/107/2008 şi nr. 7.196/107/2008 ale Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 3.000D/2010-3.007D/2010 la Dosarul nr. 2.999D/2010, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 1 februarie 2010 şi 18 martie 2010, pronunţate în dosarele nr. 5.077/107/2008, nr. 3.324/107/2008, nr. 6.293/107/2008, nr. 6.028/107/2008, nr. 7.194/107/2008, nr. 7.324/107/2008, nr. 7.220/107/2008, nr. 7.214/107/2008 şi nr. 7.196/107/2008, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi ale art. 304¹ din Codul de procedură civilă.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Elena Medrea, Ana Maria Luha, Pamfil Cioanca, Maria Kaufert, Ioan Florin Varzole, Gheorghe Laţiu, Tiberiu Marian Pîrvan, Simion Dadu şi Maria Kaufert în dosare având ca obiect pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prin prevederile art. 287 din Legea nr. 53/2003 angajatorii sunt discriminaţi şi defavorizaţi în raport cu angajaţii, însă, în mod paradoxal, şi angajatul poate fi discriminat atunci când majoritatea înscrisurilor care pot duce la aflarea adevărului şi la justa soluţionare a cauzei se află la angajator, dar acesta nu le depune în faţa instanţei, care va pronunţa o soluţie greşită. Arată că intervalul de timp dintre data primirii citaţiei şi data termenului de judecată este prea scurt pentru ca un angajator să îşi exercite dreptul la apărare şi să se achite de sarcina probei care îi revine, autorul excepţiei conchizând că din nou poate interveni aceeaşi situaţie paradoxală în care cel discriminat va fi angajatul. În explicarea acestei afirmaţii arată că, dacă angajatorul nu depune dovezile până la prima zi de înfăţişare, decade din dreptul de a solicita ulterior administrarea probaţiunii, ceea ce înseamnă că angajatul nu va putea propune probe în combaterea eventualelor probe pe care le-ar fi solicitat angajatorul în termenul prevăzut de lege. Prin urmare, potrivit acestui raţionament al autorului excepţiei de neconstituţionalitate, angajatul nu va beneficia de dreptul la un proces echitabil.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 304¹ din Codul de procedură civilă se arată că acestea creează o diferenţă între cei care pot folosi, în cursul proceselor în care sunt părţi, şi calea de atac a apelului şi cei care pot introduce doar calea de atac a recursului. Astfel, deşi art. 304 din Codul de procedură civilă enumeră motivele de nelegalitate pentru care se poate exercita calea de atac a recursului, art. 304¹ din acelaşi cod prevede că, atunci când o hotărâre nu poate fi atacată cu apel, instanţa poate să examineze cauza sub toate aspectele şi nu prin limitare la cele menţionate în art. 304.Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. art. 304¹ din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii:Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.“; – Art. 304¹ din Codul de procedură civilă:Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele. Autorii excepţiei susţin că textele de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi la art. 21 alin. (3) care statuează dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate, din perspectiva unor critici similare şi prin prisma aceloraşi dispoziţii din Legea fundamentală, iar prin numeroase decizii, spre exemplu Decizia nr. 1.362 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010, Decizia nr. 594 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 14 iunie 2010, Decizia nr. 797 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2010, Decizia nr. 1.123 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 10 noiembrie 2010, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate sunt norme care stabilesc o procedură specială, derogatorie, privind modalitatea administrării probelor în cazul judecării cererilor referitoare la conflictele de muncă. Această modalitate de reglementare este o opţiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi urgente, adaptată raporturilor de muncă şi exercitării dreptului la muncă. Regulile de procedură prevăzute de aceste dispoziţii se aplică în mod echitabil atât angajatorilor, cât şi angajaţilor, fără a fi favorizată o categorie sau alta. Totodată, Curtea a reţinut că salariatul şi angajatorul sunt două părţi ale conflictului de muncă, situate pe poziţii opuse şi cu interese contrare, situaţia lor diferită justificând, în anumite privinţe, şi tratamentul juridic diferenţiat. Angajatorul este cel care deţine documentele şi toate celelalte probe pertinente pentru elucidarea conflictului şi, pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor părţilor raportului juridic de muncă, este necesară şi firească obligaţia acestuia de a prezenta aceste probe. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. Aşa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, absenţa lui prelungind starea de conflict dintre angajat şi angajator, ceea ce ar genera o stare de incertitudine în ceea ce priveşte raporturile de muncă, afectându-le astfel grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze. În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 304¹ din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut că justificarea acestei reglementări derogatorii de la regula generală a caracterului nedevolutiv al recursului ţine de deosebirile esenţiale existente între cele două situaţii avute în vedere de legiuitor. Astfel, în situaţia în care s-a putut exercita calea de atac a apelului, cauza a fost, integral şi sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de prima instanţă, examinată de o instanţă de control judiciar, la un grad de jurisdicţie superior, iar recursul va putea fi exercitat pentru motive concret şi limitativ determinate, care vizează legalitatea deciziei pronunţate în apel. În situaţia în care părţilor nu le este deschisă calea de atac a apelului, apare firesc ca instanţa să poată cerceta sub toate aspectele cauza dedusă judecăţii.Această posibilitate, coroborată cu principiul rolului activ al judecătorului, conform căruia instanţa are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, este menită să asigure părţilor o judecată echitabilă şi să conducă instanţa la cercetarea şi aprecierea tuturor aspectelor relevante pentru pronunţarea unei soluţii. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice modificarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată şi argumentele pe care aceasta s-a fondat îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 304¹ din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Medrea, Ana Maria Luha, Pamfil Cioanca, Maria Kaufert, Ioan Florin Varzole, Gheorghe Laţiu, Tiberiu Marian Pîrvan, Simion Dadu şi Maria Kaufert în dosarele nr. 5.077/107/2008, nr. 3.324/107/2008, nr. 6.293/107/2008, nr. 6.028/107/2008, nr. 7.194/107/2008, nr. 7.324/107/2008, nr. 7.220/107/2008, nr. 7.214/107/2008, nr. 7.196/107/2008 ale Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu