Decizia Nr.49 din 17.02.2015

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ionelia Ceciu în Dosarul nr. 801/230/2014 al Judecătoriei Filiaşi.2. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.021D/2014.3. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.4. Magistratul-asistent-şef referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autoarea excepţiei a depus note scrise prin care solicită admiterea criticii de neconstituţionalitate.5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale privind egalitatea în drepturi şi celor referitoare la accesul liber la justiţie, şi nici principiului imparţialităţii justiţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:6. Prin Încheierea din 14 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 801/230/2014, Judecătoria Filiaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Codul de procedură civilă.7. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta Ionelia Ceciu, grefier în cadrul Judecătoriei Filiaşi, într-o cauză civilă având ca obiect un „litigiu funciar“, în contradictoriu cu pârâţii Ion Ceciu, Comisia locală de fond funciar Filiaşi şi Comisia judeţeană de fond funciar Dolj.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea excepţiei susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece porneşte, în mod nefiresc, de la o prezumţie de lipsă de imparţialitate a judecătorului, ceea ce contravine art. 124 alin. (2) din Constituţie, creând, astfel, un cadru procesual discriminatoriu judecătorilor, procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, care sunt părţi într-un litigiu, în sensul că aceştia sunt obligaţi să sesizeze o altă instanţă în afara celei la care ar recurge oricare alt justiţiabil. Acest fapt produce prejudicii, cheltuieli suplimentare, pierdere de timp şi chiar o limitare a accesului la actul de justiţie.9. În continuare, autoarea criticii arată că imparţialitatea judecătorului este prezumată, iar în situaţia în care aceasta este pusă la îndoială, există, reglementate de lege, instituţiile recuzării şi abţinerii. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, concretizată în Cauza Le Compte ş.a. versus Belgia şi în Cauza Hauschildt versus Danemarca.10. Judecătoria Filiaşi opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece textul de lege criticat este discriminatoriu şi limitează accesul liber la justiţie, înţelegând prin aceasta cheltuieli suplimentare necesare pentru susţinerea procesului.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 127 - Competenţa facultativă - din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, intrat în vigoare la 15 februarie 2013, dispoziţii care au următorul cuprins: „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant întro cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.“15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, precum şi art. 124 alin. (2) care consacră principiul imparţialităţii justiţiei. 16. Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 127 din Codul de procedură civilă nu au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. 17. Curtea reţine, însă, Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, prin care s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza întâi, art. 143 alin. (1) şi art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă. 18. Cu acel prilej, Curtea a observat că, „pentru ipoteza în care un judecător este parte într-un proces, Codul de procedură civilă reglementează situaţia particulară a acestor cauze şi pune la dispoziţia acestuia o normă procedurală alternativă, dând posibilitatea reclamantului judecător de a alege între instanţe deopotrivă competente. Astfel, norma cuprinsă în art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă [...] este un mijloc procedural care urmăreşte înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei datorate calităţii părţii. De asemenea, dispoziţia legală menţionată la alin. (2), reglementează şi situaţia pârâtului judecător. Astfel, în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Art. 127 din Codul de procedură civilă apare astfel ca fiind alternativa la instituţia strămutării, în ipoteza aplicării sale nemaifiind necesară sesizarea curţii de apel sau a instanţei supreme, după caz, pentru a se pronunţa asupra cererii de strămutare a procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor.“ 19. În legătură cu aceste aspecte, Curtea a reţinut jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, concretizată în Hotărârea din 1 octombrie 1982 pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragrafele 28-32, Hotărârea din 26 octombrie 1984 pronunţată în Cauza De Cubber împotriva Belgiei, paragrafele 25-30, sau Hotărârea din 24 mai 1989 pronunţată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragrafele 46-52, potrivit căreia, în aprecierea imparţialităţii obiective, aparenţele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică tribunalele trebuie să inspire deplină încredere justiţiabililor. 20. Analizând dispoziţiile art. 127 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea, instituind o prezumţie legală de lipsă de aparenţă a imparţialităţii judecătorului, corespund exigenţelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la „o instanţă independentă şi imparţială“. 21. Prin aceste dispoziţii de lege se introduce noţiunea de competenţă facultativă, care se referă la categorii speciale de cereri. 22. Astfel, pentru o cerere în care un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant, cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, este obligatorie sesizarea unei alte instanţe judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, având alegerea între oricare dintre instanţele de acelaşi grad prevăzute anterior. 23. Pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului „poate“, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. 24. Deoarece dispoziţiile alin. (1) al art. 127 din Codul de procedură civilă folosesc imperativul „va sesiza“, în timp ce dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol arată că „poate sesiza“, se consideră că legiuitorul a avut în vedere o obligaţie a reclamantului în ipoteza de la alin. (1) şi o facultate a acestuia în ipoteza de la alin. (2). 25. Este evident că raţiunea acestor dispoziţii de lege este aceea de a oferi părţii adverse pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul. 26. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), deoarece categoriile de persoane din ipoteza normei (calitatea lor) se deosebesc de altele, ceea ce dă dreptul legiuitorului să instituie un tratament diferit pentru aceste situaţii, nu contravin art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât este subînţeles că accesul liber la justiţie permite depunerea oricărei cereri a cărei soluţionare este de competenţa instanţelor judecătoreşti, şi sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2) care consacră principiul imparţialităţii justiţiei. 27. Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionelia Ceciu în Dosarul nr. 801/230/2014 al Judecătoriei Filiaşi şi constată că dispoziţiilor art. 127 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Filiaşi şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 februarie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Doina Suliman