Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Asociaţia Religioasă Centrul Creştin Timişoara în Dosarul nr. 4.000/30/2010* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.537D/2015.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Dan Surianu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată şi să se constate că prevederile criticate supuse controlului de constituţionalitate sunt contrare art. 16 şi art. 29 din Constituţie. Astfel, susţine că dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care prevăd scutirea de la plata impozitelor aferente lăcaşelor de cult, aparţinând cultelor religioase, creează o discriminare pozitivă în favoarea adepţilor sau practicanţilor cultelor religioase în raport cu cei ce îşi exercită credinţa în asociaţiile religioase sau alte forme asociative, astfel cum sunt prevăzute de legea cultelor.4. Totodată, arată că textul de lege criticat, chiar de la adoptarea în anul 2003, a fost în discordanţă cu prevederile Constituţiei, context în care precizează că deşi Legea cultelor nr. 489/2006 a apărut ulterior, totuşi fiinţau asociaţii religioase ce vizau acelaşi lucru, şi anume polarizau în jurul lor persoane a căror credinţă religioasă rezona la fel. Or, menţinându-se reglementarea care prevede o scutire de la plata impozitelor pentru cei ce practicau cultele religioase, raportat la cei care sunt organizaţi altfel, se ajunge la situaţia în care fiecare membru sau practicant trebuie să suporte sumele de bani aferente plăţii impozitelor, ceea ce îngrădeşte sau împiedică, într-o oarecare măsură, libertatea de exprimare religioasă. În continuare, prezintă situaţia concretă a speţei şi susţine că cel mai important lăcaş de cult al asociaţiei religioase riscă să fie executat silit de direcţia fiscală tocmai ca urmare a faptului că nu s-au plătit taxele şi impozitele aferente, interpretându-se într-un anumit fel legea, fapt ce poate duce la pierderea celui mai important activ, respectiv pierderea locului în care se desfăşurau ritualurile religioase ale asociaţiei, aspect ce se răsfrânge asupra practicanţilor acestei forme de exprimare religioasă. Condiţionarea deţinerii în patrimoniu a unui lăcaş de cult de existenţa sumelor de bani aferente impozitelor şi taxelor, raportat la împrejurarea că, în ceea ce priveşte cultele religioase, acestora nu le este aplicat acest sistem juridic, duce la existenţa unei discriminări şi la îngrădirea exprimării religioase.5. Totodată, precizează că actualul Cod fiscal include şi asociaţiile religioase în cadrul organizaţiilor scutite de la plata acestui impozit, context în care îşi arată surprinderea faţă de punctul de vedere al Guvernului, menţionând că Secretariatul de Stat pentru Culte a sprijinit demersul în adoptarea actualei soluţii legislative. În final, depune concluzii scrise.6. Ministerul Public arată că scutirea de la plata impozitelor aferente clădirilor aparţinând cultelor religioase recunoscute de lege este reglementată de Codul fiscal. În ceea ce priveşte calitatea de cult religios recunoscut de stat, aceasta se dobândeşte prin hotărâre de Guvern ce se publică în Monitorul Oficial al României. Drepturile şi obligaţiile aferente calităţii de cult recunoscut de către stat se pot exercita de la data intrării în vigoare a hotărârii de Guvern de recunoaştere. În consecinţă, cultul religios are posibilitatea să solicite recunoaşterea sa prin lege. În final, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 28 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.000/30/2010*, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Asociaţia Religioasă Centrul Creştin Timişoara într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei prin care a fost respinsă cererea de anulare a unor dispoziţii/decizii de impunere privind creanţe datorate bugetului local.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care acestea sunt interpretate în sensul că reglementează doar situaţia clădirilor aparţinând cultelor religioase recunoscute în România sau componentelor locale ale acestora, nu şi a celor aparţinând asociaţiilor religioase constituite în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Astfel, precizează că o astfel de interpretare produce „un conflict între textul de lege criticat şi mai multe prevederi constituţionale", conducând în mod indirect la un dezechilibru social prin discriminarea persoanelor practicante a formelor de organizare religioasă asociativă de tip pre-cult, faţă de cele aparţinând cultelor religioase. Totodată, arată că varianta textului de lege criticat, prin efectele pe care le produce asupra asociaţiilor religioase (ce au luat naştere odată cu adoptarea Legii cultelor în anul 2006), tinde să încalce şi prevederile art. 29 din Constituţie, deoarece suprafiscalizarea asociaţiilor religioase se răsfrânge asupra practicanţilor acestor asociaţii, care, contribuind cu sume mai mari pentru menţinerea existenţei asociaţiei religioase, sunt obstrucţionaţi în manifestarea liberă a credinţei religioase, aspect ce se traduce prin descurajarea acestor forme asociative. Or, raţiunea pentru care legiuitorul a gândit scutirea de la plata impozitului a imobilelor ce prin destinaţie deservesc drept lăcaşuri de cult a fost tocmai aceea de a garanta libertatea de exprimare religioasă, împrejurare ce, în contextul actual de după apariţia legii cultelor şi înfiinţarea asociaţiilor religioase şi fără a se actualiza şi conţinutul Codului fiscal, tinde să transforme sensul iniţial dat acestui text de lege.9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată că stabilirea prin lege a obligaţiei de plată a anumitor impozite sau taxe, precum şi a eventualelor scutiri de plată este resortul exclusiv al legiuitorului. În acelaşi sens, legea poate prevedea domeniile, activităţile, veniturile sau categoriile de persoane scutite de la plata impozitelor ori a taxelor locale. Stabilirea obligaţiei de plată a impozitelor şi a taxelor locale, precum şi scutirea de la plată a unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiază pe principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale.10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată, mai întâi, că nemulţumirile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate nu constituie veritabile motive de neconstituţionalitate, acestea vizând modul în care autoritatea fiscală a interpretat şi a aplicat prevederile legale criticate. Or, controlul unei eventuale aplicări greşite a legii de către organele fiscale, concretizată într-o decizie de impunere, nu ţine de resortul contenciosului constituţional, Curtea neputând analiza temeinicia acestui act. Partea care se consideră vătămată are, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, posibilitatea contestării acestui act în faţa organului emitent, iar ulterior în faţa instanţei de judecată. În acest context precizează că instanţa de contencios constituţional a statuat că, potrivit competenţelor sale, aceasta asigură, pe calea controlului de constituţionalitate, supremaţia Constituţiei în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătoreşti sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice.12. În ceea ce priveşte stabilirea obligaţiei de plată a anumitor impozite şi taxe, precum şi a eventualelor scutiri, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, arată că acest aspect reprezintă apanajul puterii legislative, cu condiţia ca aceste reglementări să se aplice în mod uniform pentru situaţii egale. Cu privire la pretinsa discriminare, invocată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, menţionează că, prin dispoziţiile Codului fiscal, facilităţile se aplică numai cultelor recunoscute în România, precum şi componentelor locale ale acestora, pentru clădirile, care, prin destinaţia lor constituie lăcaşuri de cult, astfel încât nu se poate reţine situaţia de inegalitate între aceste culte şi asociaţiile religioase, deoarece, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în măsura în care reglementările deduse controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.13. Referitor la criticile privind încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) din Constituţie, arată că acestea nu pot fi reţinute, întrucât Legea fundamentală face vorbire de culte, nu şi de asociaţii religioase. Potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Asociaţiile religioase sunt persoane juridice de drept privat, iar calitatea de cult recunoscut de stat se dobândeşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului de stat pentru culte, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea şi numărul lor de membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate şi interes public. Drepturile şi obligaţiile aferente calităţii de cult recunoscut se pot exercita de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de recunoaştere a acestuia.14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, care au următorul cuprins: „(1) Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru: [...]3. clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute de lege şi părţile lor componente locale, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice."17. Curtea observă că dispoziţiile Legii nr. 571/2003 au fost abrogate prin Legea nr. 227/2015 - Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate.18. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 29 alin. (1) cu privire la libertatea conştiinţei.19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autoarea acesteia formulează critici asupra prevederilor art. 250 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prin prisma unei pretinse discriminări ce ar institui-o aceste dispoziţii legale între cultele religioase recunoscute în România sau componentele locale ale acestora şi asociaţiile religioase constituite în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014. Discriminarea constă în faptul că numai asupra clădirilor care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute de lege şi părţile lor componente locale, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice nu se percepe impozit, aspect ce ar conduce şi la o încălcare a prevederilor constituţionale cu privire la libertatea conştiinţei.20. Potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, „Structurile religioase cu personalitate juridică reglementate de prezenta lege sunt cultele şi asociaţiile religioase, iar structurile fără personalitate juridică sunt grupările religioase" [art. 5 alin. (2) din Legea nr. 489/2006]. Astfel, cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale Legii nr. 489/2006, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice. De asemenea, sunt persoane juridice şi părţile componente ale cultelor, aşa cum sunt menţionate în statutele sau codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc cerinţele prevăzute în acestea [art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 489/2006]. Gruparea religioasă este forma de asociere fără personalitate juridică a unor persoane fizice care, fără nicio procedură prealabilă şi în mod liber, adoptă, împărtăşesc şi practică o credinţă religioasă [art. 6 alin. (1) din Legea nr. 489/2006]. Asociaţia religioasă este persoana juridică de drept privat, constituită în condiţiile prezentei legi, formată din persoane fizice care adoptă, împărtăşesc şi practică aceeaşi credinţă religioasă [art. 6 alin. (2) din Legea nr. 489/2006].21. Potrivit art. 40 din Legea nr. 489/2006, libertatea religioasă se poate exercita şi în cadrul asociaţiilor religioase, care sunt persoane juridice alcătuite din cel puţin 300 de persoane, cetăţeni români sau rezidenţi în România, care se asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase. Asociaţia religioasă dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor religioase, care se instituie la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul. Oricare dintre asociaţi, pe baza împuternicirii date de ceilalţi, poate formula o cerere de înscriere a asociaţiei în Registrul asociaţiilor religioase [art. 40 alin. (1) din Legea nr. 489/2006]. În temeiul art. 42 din Legea nr. 489/2006, în termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la art. 41 alin. (2), judecătorul desemnat de preşedintele instanţei verifică legalitatea acestora şi dispune, prin încheiere, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor religioase. Odată cu efectuarea înscrierii, încheierea prin care sa dispus înscrierea se comunică, din oficiu, organului financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul asociaţiei religioase, pentru evidenţa fiscală, cu menţionarea numărului de înscriere în Registrul asociaţiilor religioase.22. Totodată, potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 489/2006, „o asociaţie religioasă poate deveni cult în condiţiile prezentei legi". Astfel, Legea nr. 489/2006 conţine o secţiune, secţiunea 2 „Recunoaşterea calităţii de cult", în care este reglementată procedura prin care se dobândeşte calitatea de cult recunoscut de stat. Această calitate se obţine prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea şi numărul lor de membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate şi interes public [art. 18 alin. (1) din Legea nr. 489/2006]. În conformitate cu prevederile art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 489/2006, asociaţia religioasă care solicită recunoaşterea calităţii de cult va formula o cerere în acest sens la Secretariatul de Stat pentru Culte, însoţită de documentaţia prevăzută de lege [...], iar în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii, Secretariatul de Stat pentru Culte înaintează Guvernului documentaţia de recunoaştere a cultului, însoţită de avizul său consultativ, întocmit pe baza documentaţiei depuse. În termen de 60 de zile de la primirea avizului, Guvernul se pronunţă asupra cererii, prin hotărâre de recunoaştere sau de respingere motivată, hotărâre ce se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar drepturile şi obligaţiile aferente calităţii de cult recunoscut se pot exercita de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de recunoaştere a acestuia.23. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate, din examinarea prevederilor art. 250 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, Curtea observă că acestea fac parte din titlul IX: „Impozite şi taxe locale", capitolul II „Impozitul şi taxa pe clădiri" şi prevăd faptul că impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute de lege şi părţile lor componente locale, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice, aşadar, instituie o scutire de la plata impozitului datorat pentru anumite clădiri.24. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei a prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, Curtea reţine că, astfel cum a statuat, de principiu, în jurisprudenţa sa, violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).25. Or, din examinarea prevederilor criticate reiese că acestea se aplică în mod egal tuturor celor ce se află în ipoteza dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fără discriminări, respectiv vizează scutirea de impozit pentru toate clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute de lege şi părţile lor componente locale, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice.26. De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 5 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, în activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice, precum şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la aplicarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute de Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 539 din 20 iulie 2015, paragraful 27, a statuat că exigenţele unor drepturi sau libertăţi fundamentale se aplică şi în privinţa persoanelor juridice, în măsura în care conţinutul lor normativ este compatibil cu natura, specificul şi particularităţile care caracterizează regimul juridic al persoanei juridice. Or, Curtea constată că aceste considerente de principiu se aplică mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte îndatoririle fundamentale, spre exemplu contribuţiile financiare, prevăzute la art. 56 din Constituţie, potrivit căruia cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. În ceea ce priveşte scutirea de la plata unor astfel de contribuţii financiare, Curtea observă că, în acord cu jurisprudenţa sa în materia instituirii sau scutirii de la plata unor taxe şi impozite, spre exemplu Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999, exceptarea, prin lege, de la plata unor impozite şi taxe a unor categorii de persoane fizice ori juridice sau a anumitor activităţi sau bunuri nu poate să fie considerată, prin ea însăşi, ca neconstituţională. Dimpotrivă, exceptarea de la impozite şi taxe ori stabilirea unor reduceri în această materie reprezintă o practică legislativă curentă care corespunde fie necesităţii de ocrotire a unor subiecte de drept, fie unor raţiuni economice.27. Din motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate se desprinde concluzia că aceasta doreşte şi o interpretare, respectiv o completare a prevederilor art. 250 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 571/2003 în sensul extinderii scutirii prevăzute de aceste dispoziţii şi pentru alte clădiri aparţinând asociaţiilor religioase, altele decât cele prevăzute de textul criticat. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", dispoziţiile constituţionale ale art. 61 alin. (1) statuând cu privire la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării. De aceea, chiar dacă omisiunea de reglementare ori caracterul incomplet al acestora ar fi reale, de principiu, suplinirea lipsei de reglementare nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte modul de interpretare a normelor legale, potrivit jurisprudenţei sale constante, acesta este atributul instanţelor de judecată sau a autorităţilor publice îndrituite cu aplicarea legii şi nu intră în sfera contenciosului constituţional.28. De altfel, Parlamentul, în virtutea prerogativelor sale constituţionale şi având în vedere opţiunea privind posibilitatea acordării unor facilităţi fiscale statuate la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, care prevede că „Asociaţiile religioase beneficiază de facilităţi fiscale legate de activitatea lor religioasă, în conformitate cu Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare", prin Legea nr. 227/2015 - Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, a instituit măsura scutirii de la plata impozitelor/taxelor pe clădiri şi pentru asociaţiile religioase, astfel că, potrivit art. 456 alin. (1) lit. d) din această lege, „clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial şi asociaţiilor religioase, precum şi componentelor locale ale acestora, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice;".29. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor criticate, în raport cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.30. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) cu privire la libertatea conştiinţei, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece prevederile criticate nu reglementează aspecte cu privire la libertatea gândirii, a opiniilor sau a libertăţii credinţelor religioase, ci stabilesc măsuri şi facilităţi fiscale, respectiv scutirea de la plata impozitelor sau taxelor pentru anumite clădiri.31. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Religioasă Centrul Creştin Timişoara în Dosarul nr. 4.000/30/2010* Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2016.PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu