Decizia Nr.47 din 20.01.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Florica Beldiman în Dosarul nr. 731/44/2010 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Decizia penală nr. 434/R din 2 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 731/44/2010, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal.Excepţia a fost ridicată de Florica Beldiman cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal încalcă libertatea economică şi obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, precum şi dreptul persoanei de a nu fi privată de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală, întrucât instituie o sancţiune penală în condiţiile în care eroarea contractuală sau neîndeplinirea unei obligaţii contractuale nu poate fi sancţionată decât prin aplicarea unei sancţiuni civile.Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală apreciază ca neîntemeiată critica de neconstituţionalitate, făcând trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 709/2006 şi nr. 1.213/2009.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, având următorul cuprins: „Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 referitoare la libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) privind obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, precum şi ale art. 11 cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală şi din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 855 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 3 august 2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând că înşelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. În toate sistemele de drept înşelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată şi sever sancţionată. Scopul acestei reglementări este acela de a-i proteja pe cei ce îşi exercită cu bună-credinţă drepturile şi libertăţile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale.Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 referitoare la libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la asigurarea de către statul român a libertăţii comerţului este de observat că, astfel cum rezultă din chiar conţinutul textului criticat, elementul material al infracţiunii de înşelăciune are drept premisă o acţiune şi, respectiv, o omisiune, care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale menţionate, precum şi a celor ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la interzicerea privării de libertate pentru datorii, este nepertinentă.În acelaşi sens este şi Decizia nr. 744 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2010.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Florica Beldiman în Dosarul nr. 731/44/2010 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică