DECIZIE   Nr. 469 din 20 aprilie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 38 din Codul familiei

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 324 din 18 mai 2010

Ioan Vida                                    - preşedinte

Nicolae Cochinescu                    -judecător

Aspazia Cojocaru                       -judecător

Acsinte Gaspar                           -judecător

Petre Lăzăroiu                            -judecător

Ion Predescu                              -judecător

Puskas Valentin Zoltan               -judecător

Tudorel Toader                           -judecător

Augustin Zegrean                       -judecător

Simona Ricu                               - procuror

Cristina Toma                             - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 din Codul familiei, excepţie ridicată de Valentina Ştef în Dosarul nr. 924/251/2008 al Judecătoriei Luduş.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 14 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 924/251/2008, Judecătoria Luduş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 din Codul familiei.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Valentina Ştef într-o cauză civilă ce are ca obiect o acţiune de divorţ.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale privind familia, întrucât permit desfacerea căsătoriei, în situaţia în care soţul reclamant invocă şi dovedeşte săvârşirea unor acţiuni imputabile lui, care au vătămat grav raporturile dintre soţi. Consideră că voinţa soţilor nu trebuie să constituie prin ea însăşi un temei suficient pentru desfacerea căsătoriei. Din această perspectivă, manifestarea de voinţă a soţilor sau numai a unuia dintre ei ar trebui luată în considerare pentru pronunţarea divorţului numai atunci când se bazează pe faptul imposibilităţii continuării căsătoriei, coroborată cu existenţa unor motive temeinice care nu sunt imputabile reclamantului şi care sunt apreciate de către autoritatea competentă.

Judecătoria Luduş consideră că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. In acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi, totodată, arată că susţinerile autorului excepţiei privesc aprecierea temeiniciei motivelor de divorţ, atribut al instanţei de judecată care este chemată să soluţioneze cauza, prin luarea în considerare a tuturor normelor şi principiilor de drept aplicabile stării de fapt ce va reieşi din probe.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 38 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul conţinut: „Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

Divorţul poate fi pronunţat şi numai pe baza acordului ambilor soţi, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei;

b) nu există copii minori rezultaţi din căsătorie. Oricare dintre soţi poate cere divorţul atunci când starea sănătăţii sale face imposibilă continuarea căsătoriei.

La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va ţine seama şi de interesele minorilor."

In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 48 alin. (1) privind familia.

Analizând excepţia, Curtea constată că prevederile art. 38 din Codul familiei au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 20 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 5 februarie 2010, Curtea a arătat că dispoziţiile de lege criticate stabilesc condiţiile în care instanţele judecătoreşti pot pronunţa divorţul, şi anume atunci când există motive temeinice şi numai dacă raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, aşa cum rezultă din text. Astfel, Curtea a statuat că, în temeiul textelor de lege criticate, instanţele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei.

Totodată, Curtea a reţinut că motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, sunt apreciate, în concret, de către instanţă, în urma ascultării celor doi soţi şi a administrării probatoriului în cauză.

Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 din Codul familiei, excepţie ridicată de Valentina Ştef în Dosarul nr. 924/251/2008 al Judecătoriei Luduş.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 aprilie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Toma