Decizia Nr.456 din 22.06.2017

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Rodica Lupuşanschi în Dosarul nr. 44.448/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.110D/2016.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 6 iunie 2017, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi 58 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 22 iunie 2017, când a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:3. Prin Încheierea din 6 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.448/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Rodica Lupuşanschi cu ocazia soluţionării unei cauze penale.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că textul criticat este lipsit de claritate şi previzibilitate, latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu fiind insuficient de clară pentru a garanta respectarea principiului legalităţii. În continuare face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015. Caracterul exagerat al normei, precum şi posibilitatea de a săvârşi infracţiunea cu intenţie indirectă, fără a urmări producerea unui prejudiciu autorităţii sau obţinerea unui folos de o altă persoană, încalcă principiul securităţii juridice. În final prezintă elemente de drept comparat din legislaţia unor state europene.5. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Analizând diferenţele de reglementare dintre vechea reglementare şi cea nouă, instanţa de judecată consideră că nu ne aflăm în prezenţa unei lipse de previzibilitate şi accesibilitate în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, interpretarea fiind clară la acest moment. În continuare face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia clarităţii, previzibilităţii şi accesibilităţii legii. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.7. Guvernul arată că instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii". De asemenea, arată că, prin aceeaşi decizie, instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000. Astfel, apreciază că în prezenta cauză se impune respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal. 8. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 171D/2016, nr. 1.287D/2015 şi altele, în sensul că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În continuare face referire la Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, cu următorul conţinut: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică."12. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 23 alin. (12), potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, răspunzând unor critici identice, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii".14. Cu acel prilej, Curtea, având în vedere specificul dreptului penal, a constatat că, deşi propriu folosirii în alte domenii, termenul „defectuos" nu poate fi privit ca un termen adecvat folosirii în domeniul penal, cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu a circumscris existenţa acestui element al conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu de îndeplinirea anumitor criterii. Cu alte cuvinte, legiuitorul nu a operat o circumstanţiere expresă în sensul precizării elementelor faţă de care defectuozitatea trebuie analizată. Curtea a observat că doctrina a apreciat că prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos" se înţelege îndeplinirea făcută altfel decât se cuvenea să fie efectuată, defectuozitatea în îndeplinire putând privi conţinutul, forma sau întinderea îndeplinirii, momentul efectuării, condiţiile de efectuare etc. Totodată, Curtea a observat că jurisprudenţa a receptat cele reliefate în doctrină, fără a preciza însă criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea defectuozităţii îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, aceasta rezumându-se, în general, la a arăta că subiecţii activi ai infracţiunii au îndeplinit în mod defectuos atribuţii de serviciu fie prin raportare la dispoziţiile legii, fie prin raportare la menţiuni regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare, coduri deontologice sau fişe ale postului. Astfel, Curtea a constatat că termenul „defectuos" nu este definit în Codul penal şi nici nu este precizat elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată, ceea ce determină lipsa de claritate şi previzibilitate a acestuia. Această lipsă de claritate, precizie şi previzibilitate a sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos" din cadrul dispoziţiilor criticate creează premisa aplicării acesteia ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare.15. Având în vedere aceste aspecte, precum şi faptul că persoana care are calitatea de funcţionar în sensul legii penale trebuie să poată determina fără echivoc care este comportamentul ce poate avea semnificaţie penală, Curtea a constatat că sintagma „îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează „prin încălcarea legii". Aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor penale criticate cu dispoziţiile constituţionale referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii. Totodată, Curtea a apreciat că raportarea la prescripţia normativă trebuie realizată şi în ipoteza analizei neîndeplinirii unui act, cu atât mai mult cu cât, în domeniul penal, o inacţiune dobândeşte semnificaţie ilicită doar dacă aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese, care obligă la un anumit comportament într-o situaţie determinată.16. Totodată, Curtea a constatat că, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar acesta supunându-se sancţiunii penale. Pentru aceste argumente, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie prin faptul că permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin activitatea altor organe decât Parlament - prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, sau Guvern - prin adoptarea de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie. Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii".17. De asemenea, Curtea a reţinut că, în exercitarea competenţei de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul „ultima ratio". Ultima ratio are semnificaţia comună de procedeu sau metodă ultimă ori finală folosită pentru a atinge scopul urmărit. Curtea a apreciat că, în materie penală, acest principiu nu trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică, ci trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat. Curtea a reţinut că sarcina aplicării principiului „ultima ratio" revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea. Astfel, Curtea apreciază că responsabilitatea de a reglementa şi de a aplica, în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind „abuzul în serviciu" ţine atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât şi de organele judiciare - Ministerul Public şi instanţele judecătoreşti -, indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare.18. În continuare Curtea reţine că, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate referitoare la lipsa unui prag valoric sau a intensităţii vătămării rezultate din comiterea faptei, a reiterat considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care a subliniat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa valoarea pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de „abuz în serviciu", cu aplicarea principiului „ultima ratio", astfel cum acesta a fost dezvoltat în doctrină şi jurisprudenţă (inclusiv cea a Curţii Constituţionale), aceste circumstanţieri fiind necesare delimitării răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Totodată, Curtea a reţinut că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanţa constituţională nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera de competenţă a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligaţia de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu.*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 6 iunie 2017 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017.19. Reţinând că Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 8 iulie 2016, iar încheierea de sesizare a instanţei de contencios constituţional în prezentul dosar este anterioară acestei date, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Rodica Lupuşanschi în Dosarul nr. 44.448/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu